- Pe drumul spre casă Letiția repeta mereu blestemul cu voce murmurată, - pot să teîntreb ceva? - spune - de ce s-a sinucis mama ta? - sunt oameni pe lumea asta cărora le este imposibil să mai trăiască în anumite condiții, când se simt trădați, dacă nu nimeresc un om pe măsura lor. Mama, care era cea mai frumoasă și iubită învățătoare din sat, a pierdut șirul femeilor cu care și-a făcut de cap tata, care, cu vremea sporea și scandalurile, ceea ce a adus-o în pragul nebuniei, - și mai am o întrebare, tu de ce nu te-ai căsătorit niciodată? - există oameni care așteaptă toată viața dacă nu-și găsesc jumătatea potrivită, temându-se să facă pasul, să nu repete greșelile altora, dinaintea lor, preferă să rămână singuri toată viața, - în atâția ani n-ai întâlnit o femeie după sufletul tău? - ba da, una singură, acum doi ani, am prins-o la furat de parfum.
- Tocmai treceam printr-o pădure tânără de brad, plantată în locul uneia de foioase, tăiată cu vreo 15 ani înainte, m-a rugat să încetinesc, spunându-mi hotărâtă să intru pe un drum lateral, am crezut că vrea să facă pișu, dar ea a ieșit de lângă mine, chemându-mă în spate, și-a împins scaunul în față, mi-a sărit de gât sărutându-mi obrajii, mi-a deschis bluza ridicându-mi tricoul și sărutându-mi pieptul, apoi mi-a făcut semn să trec în locul ei, urcându-se în genunchi peste mine, și-a scos hainele de pe ea, oferindu-mi sânii și strângându-mă în brațe, a coborât în picioare cu spatele îndoit, scoțându-și pantalonul de pe un picior și revenind în genunchi peste mine, i-am înțeles intenția mi-am tras și eu hainele în jos, strângându-i trupul fierbinte, mirosind a fior de dragoste.
- Iooaaane! a țipat Mioara, încolăcindu-mi piciorul apropiat și strângându-l tare cu picioarele ei, cu mișcări spasmodice, simultane cu ejacularea mea.
- Fir-ar! am ratat-o!
- Dar ai prins orgasmul, nu-i rău!
- Iartă-mă! oprim aici experimentul, ești în regulă, apucă-te să lucrezi pentru urinare și defecație! Mă îmbrac și-ți schimb așternutul.
Îmi evita privirea în mod evident în timpul cât m-a curățat și mi-a schimbat lenjeria de pat, i-am spus unde găsește așternuturi, mă suspendasem parțial în timp ce schimba cearceaful, apoi, când scotea pătura, câutându-i ochii, i-am spus:
- Nu cred că faci asta și nici nu-mi place, mă mir doar că nu s-a întâmplat mai devreme, poate chiar de la prima experiență, în fond ce s-a întâmplat? nu am făcut dragoste, sufletele noastre nu s-au căutat, nu s-au întâlnit, chiar și atingerea trupurilor a fost una rece, nu mult peste întâmplările anterioare, ești o femeie care merită iubirea oricărui bărbat, nici nu se discută, dar eu chiar o iubesc pe Letiția, nu a fost o vânătoare a trupului tău, nici trupul Letiției nu-l vânam, doar îl adoram, amândouă meritați statui, nu știu cum v-ați întâlnit voi două, parcă ați fi două prototipuri ale frumuseții, dar eu nu vă iubesc pe amândouă la fel, de fapt... ce să mai vorbim, te-ai eliberat și tu de o tensiune care trebuia rezolvată, stai lângă mine, nu ți-am răspuns întrebării. După episodul din mașină eram fericit un pic, dar nefericit... enorm, nu-i înțelegeam impulsul acela abrupt, hotărât, de nestăvilit, îmi spuneam că poate este începutul iubirii ei pentru mine, ceva îmi spunea însă că nu așa începe iubirea unei femei ca Letiția, în mașină nici măcar nu m-a sărutat, a trăit intens și vocal clipele de împlinire, dar nu i-am simțit nicio clipă iubirea, timpul curgea la fel - mă lași acasă, dacă te rog? - nu vii până la mine? hai te rog! trebuie să-ți spun ceva extrem de important, o jumătate de oră, apoi te duc acasă, - ar trebui să fac un duș... - faci la mine, - nu am haine de schimb, știi cum facem? mergem la mine la bloc, mă aștepți un sfert de oră, urc și fac un duș rapid, cobor și mergem să-mi spui ceva important, după douăzeci de minute a revenit surâzătoare, răspândind prospețime, s-a așezat pe scaunul ei, mă privea cu același zâmbet reținut, abia schițat, - hai să mergem, chiar m-ai făcut curioasă, după care, întorcându-se cu fața înainte, s-a afundat în scaun de parcă aveam de mers cel puțin treizeci de kilometri, această retragere în sine, într-un univers personal din care eram exclus, remarcând-o de multe ori, nu fără suferință.
- Subtilă observație, ai dreptate, așa este Letiția de când o știu, se pare că doar cu Mihai nu era așa, se înțelegeau perfect.
- Nu-i vorba de înțelegere, de comunicare este vorba, de singurătate în doi, cum se spune, asta-i problema. Am intrat câțiva metri pe drumul din livadă, gândindu-mă că o voi duce acasă, cum am promis, am intrat prin față, oprindu-ne în bucătărie. I-am propus un pahar de vin, a acceptat, am desfăcut și o caserolă cu saleuri, și, când toate erau pregătite pe măsuța mică dinfața canapelei, am luat din dulăpior o coală de hârtie, păstrată în folie, prinsă într-un dosar de plastic. I-am dat-o rugând-o s-o citească, timp în care am golit un pahar, turnându-mi al doilea, ea l-a golit la terminarea lecturii, cât timp a mai citit o dată i l-am umplut din nou, a așezat hârtia pe măsuță, s-a tras lângă mine luându-mi genunchiul stâng între genunchii ei, și-a întins brațele cu ochii în lacrimi și pieptul scuturat de plâns, - în toți anii ăștia noi nu ne-am mai întâlnit? - eu te-am mai văzut o singură dată, la înmormântarea lui Mihai, stăteam la margine, în grupul străinilor, era atâta lume, colegi, elevi, sute de oameni, - și Mihai, să-mi ascundă atâta vreme, cum a putut? - ani de zile nu erau cine știe ce bani, voia să-i sporească, ceea ce s-a și întâmplat, acum valorează o sută cincizeci de mii de euro cel puțin, din vânzarea lui, fiica voastră, căreia îi este destinat de fapt terenul, își poate cumpăra un apartament foarte bun, sau dacă vinde jumătate, își poate face o casă, al nostru este unul dintre ultimele terenuri din zonă, - dar și tu, ce om minunat poți să fii, ești la fel de puternic și discret ca Mihai, să taci încă patru ani, după moartea lui, mai ales ultimii doi, de când ne cunoaștem, Doamne, ce drag îmi ești! și atunci i-am simțit pentru prima dată buzele dăruite în săruturi pătimașe, părea o femeie mistuită de iubire, fără nebunia dorinței din mașină, s-a ridicat de lângă mine ținându-mă de mână și conducându-mă aici, în dormitorul de jos, s-a dezbrăcat aruncându-și hainele pe un scaun, am făcut la fel, ne-am băgat sub pătură iubindu-ne vreme de câteva ore, Letiția dăruindu-mi-se și dezvăluindu-mi-se într-un fel atât de uimitor, de-a dreptul straniu uneori.
- Adică? ce vrei să spui?
- În primul rând, tot timpul voia să aibă inițiativa, era în permanență deasupra, mi-a sărutat fiecare centimetru al corpului de câteva ori... dar nu cred că-i în regulă să mai vorbesc despre asta.
- După ce am făcut ce am făcut? Ce te-a mai surprins? Eu nu văd decât dovezi de iubire adevărată. Letiția e o femeie cu personalitate, știu demult asta.
- Da, așa-i, dar de la asta până la a săruta un bărbat pe tot corpul, minute în șir, a-ți freca organele sexuale de ale lui până la finalizare, fără contact sexual adevărat, mai ales după ce cu câteva ore înainte nu prea ai avut nevoie de preludiu și ți-ai tras-o pe bancheta mașinii, e un drum lung, în întuneric, pe care mi-e frică să-l parcurg!
- Ei, naa! Fiecare avem felul nostru de a face dragoste și încercăm s-o facem cum ne place cel mai mult.Ce-ai fi vrut să-ți facă?
- Așa ceva, probabil, practicați voi două, între voi, ca atunci când am fost bolnav, sau înainte de Crăciun, eu am avut câteva femei în viața mea, și frumoase, și deștepte, și slabe, și grase, și romantice, și super-realiste, toate erau cam la fel, dar să-ți mai spun ceva, când am început construcția casei nu mai eram deloc tânăr, în paralel am început construcția unui edificiu spiritual, afectiv, o voce interioară mă făcea să înalț casa cu gândul la femeia din visurile mele, căreia să-i dăruiesc totul, chiar dacă nu prea credeam că mai este timp să se-mplinească. Când a intrat Letiția în viața mea, în acea zi cu parfum de trandafiri, mi-am spus că a sosit momentul, simțeam momentul ca fiind ultimul tren, totul mi s-a părut foarte simplu, foarte clar: ea era stăpâna casei și a vieții mele. În cei doi ani, poate cei mai frumoși ani din viața mea, în care dorința și bucuria mea deopotrivă erau să o văd pe această femeie, îi simțeam tristețea, pe care inima mea nu o accepta, Letiția nu putea fi o femeie tristă, pentru mine era cea mai frumoasă și trebuia să fie cea mai fericită femeie din lume, îmi spuneam că moartea lui Mihai a marcat-o pe viață, nu voiam să forțez nimic, mi-am schimbat numele în ,,răbdătorul”, eram fericit că o vedeam aproape zilnic, vara, și că o îmbrățișam la două săptămâni, iarna, în al doilea an mi-am făcut obiceiul să-i fac câte o poză când o vedeam tristă, iar ea nu mă vedea, uneori era prăbușită în tristețe, în singurătate, zâmbetul ei luminos și încântător fiind oricum extrem de rar, uneori era prăbușit într-o mare îngrijorare, într-o tristețe vulnerabilă, și acest cuvânt mi se părea cel mai potrivit pentru starea ei surprinsă în acele poze, vulnerabilitatea,- eu cred că natura este color din aprilie până în octombrie, din noiembrie în martie, fiind alb-negru, spunea ea, - eu mă întreb când va deveni viața ta color? o întrebam eu, ca răspuns, luând-o de după umeri, împotrivirea ei aducându-mi tristețe și mie, simțeam că duc un fel de luptă inegală cu fostul ei soț, pe care îmi părea tare rău că nu l-am cunoscut mai bine, amintindu-mi doar nemaipomeniții lui ochi verzi ca iarba, prea verzi pentru niște ochi de bărbat.
- I-ai spus vreodată că o iubești, în acești doi ani?
- Tot timpul, în acești doi ani, aveam convingerea că, dacă i-aș spune că o iubesc, aș pierde-o definitiv, îmi era teribil de frică să n-o pierd.
- Și nici de atunci încoace nu i-ai spus-o?
- Ba da, chiar în dimineața zilei următoare după vizitarea cimitirelor, în doi noiembrie 2007, mă trezisem înaintea ei, întunericul de afară începea să se împrăștie, în dormitorul acesta de obicei se luminează mai greu, mă trezisem pe partea dreaptă, ceva mai la margine de unde sunt acum, ea dormea pe spate unde ești tu, îi zăream profilul care se mișca aproape imperceptibil odată cu respirația, n-am privit-o cât mi-aș fi dorit, închideam mereu ochii să n-o trezesc prin forța minții, eram ca-ntr-o vrajă din care m-au trezit vorbele ei, rostite într-o secvență în care aveam ochii închiși, provocându-mi chiar o tresărire ușoară: - leneșule! hai să bem o cafea, nu m-ai dus aseară acasă, - poate am făcut-o dinadins pentru momentele astea de lene, cum spui tu, dulce lene în care să-ți pot spune că te iubesc cum n-am iubit pe nimeni, niciodată, mi-a fost teamă s-o spun până acum, dar nu mă mai tem de nimic, pur și simplu te ador și mi-ar fi tare drag să stai mai mult cu mine, poate chiar să te muți aici, să ne ducem viața, câtă ne-o mai fi dată, împreună.
- Care a fost reacția ei? ce ți-a spus?
- Nu mi-a spus nimic atunci, a dat pătura la o parte începând să se îmbrace pe măsură ce-și recupera hainele de pe scaun, o făcea simplu, nu s-a dus în baie sau în altă cameră, doar că stătea mai mult cu spatele, o priveam cu nesaț dar cu spaimă, îmi venea să o aduc din nou în pat, dar tăcerea ei era deja un răspuns negativ oricărei alte propuneri decât cafeaua și drumul acasă. M-am îmbrăcat, am intrat în baie, m-am spălat încet, înotând printre senzațiile ultimelor ore, care încă nu se coagulaseră în amintiri, transformându-se, sau poate atrăgând doar, o multitudine de întrebări. Când am ieșit din dormitor să merg către bucătărie ea cobora de la etaj, fusese la baia de sus, - iartă-mă, nu te-am întrebat dacă vrei să mergi la baie, - nu-i nicio problemă, prea multe întrebări și iubiri sunt peste ce poate duce o femeie, a treia nemaiavând loc, așa că hai să bem o cafea, e cel mai simplu și curat lucru pe care-l putem face acum, după care plec direct la școală, am ore de la nouă, - te duc cu mașina? - nu, dacă plec într-un sfert de oră, ajung lejer pe jos, mai vorbim după amiază, - care îți este a treia iubire? - tu, tu îmi ești a treia iubire.

- S-a făcut târziu, trebuie să plec și eu, noi mai vorbim deseară, vin pe la opt, apropo, ai vorbit cu Letiția, te-a sunat azi?
- Ne-am înțeles că vorbim seara, aș vrea să te întreb și eu ceva, îmi răspunzi?
- Nu știu, spune!
- În lunga și frumoasa voastră iubire, ochii Letiției și-au schimbat vreodată culoarea?
- Merg să-ți aduc ceva de mâncare pe noptieră, până acum nu te-ai atins de ce ți-am lăsat, dar să fie, mi-a răspuns ea fără nicio legătură cu întrebarea.
Abia când am auzit cheia în ușa de la intrare mi-am dat seama ce greșeală am făcut că am rămas în pat fără scaunul de ridicare aproape, era mai bine să mă mut în scaun și în bucătărie, oricum nu mai făceam niciun exercițiu, nici de mobilitate și nici mental, bătălia cu inerția sexuală o câștigasem, era evident, trebuia să încep bătălia pentru impulsurile fiziologice, dar erau prea aproape întâmplările ultime, plus încărcătura emoțională adusă prin retrăirea la temperaturi înalte a atâtor amintiri, încât nu puteam să fac altceva decât să analizez cele doăsprezece ore trecute de la plecarea Letiției, de care, uneori, simțeam că mă desparte un noian de întrebări, multiplicate de câteva ori în ultimele ore și la care s-au adăugat alte întrebări referitoare la minunata Mioara. Ultimele erau cele mai pătrunzătoare, zornăiau în capul meu precum zurgălăii iarna la gâtul cailor, prin zăpadă, nu reușeam, cred că nu aveam curajul s-o fac, să le formulez precis, aceasta fiind prima condiție a unei întrebări, pentru a primi un răspuns corect. Întrebarea care mi-a apărut în minte, când doctorița a-nceput să se dezbrace, a fost asemănătoare, poate identică, cu cea care s-a înfiripat în mintea mea când Letiția și-a lăsat hainele în jos oferindu-mi-se atât de agresiv pe bancheta mașinii, în păduricea de brazi, dorința mea existând mereu, dar nu atât de explicit, chiar vulgar, imaginile mele cele mai calde, privind trupul Letiției, fiind îmbrățișări din spate cu prinderea sânilor în palme. A fost ca un act de seducție, urmat în noaptea de după, de o și mai ciudată demonstrație, o autoexcitație și satisfacere prin contact limitat, rezervat, dar trăit din plin, până la capăt. Eram sigur că cele două manifestări ale celor mai frumoase două femei pe care le cunoșteam se înrudeau cumva, mai ales că al doilea episod, cronologic vorbind, petrecut la trei ani distanță, a fost determinat de relatarea celui dintâi, a fost ca și cum ne uitam, eu și Mioara, la o scenă porno, sub restricția absolută de a ne atinge, dar momentul fierbinte ne-a făcut să ne pierdem controlul, aceste două femei, dintre care pe Letiția o iubeam cu patimă, luciditate, spaimă și disperare, având totuși statute sociale bine definite, măritate amândouă, cu copii mari, e-adevărat că Letiția era văduvă, dar și ca văduvă era atipică.