agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 79 .



Limite
proză [ ]
fragment de roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cioplitorul ]

2024-09-05  |     | 



- Dacă vă iubeați și vă iubiți atât de mult, cum de v-ați căsătorit și ați făcut și câte un copil?
- Altfel n-aveam nicio șansă, asta în cazul în care nu eram exmatriculate sau trimise în pușcărie...
- Cum așa? De ce?
- La început, când eram foarte tinere, studente, nu ne păsa de nimeni în fond. Asta vreo trei luni, în care, inconștiente sau naive, nu ne feream sută la sută, ne trăiam flacăra iubirii mistuitoare care s-a aprins în prima clipă după întâlnirea privirilor noastre în cantina studențească. Într-o seară, ne-a băgat Mihai în ședință de urgență, pe o bancă din grădina botanică, trezindu-ne la realitate și coborându-ne cu picioarele pe pământ. Sau aproape... Ne-a prezentat prevederile articolului 200 vizându-i pe cei cu devieri homosexuale, care erau, pe vremea dictaturii, dar și câțiva ani după, scoși în afara legii. Și-a controlat cu greu vocea să nu strige la noi, încercând să ne determine să ne despărțim, sau, măcar, să fim foarte precaute. Noi, ăștia, pe invers, eram vânați precum creștinii la începuturi, dar noi două nu realizam cu adevărat ce pericol ne paște și ce dușman teribil ne era chiar frumusețea noastră, mai ales a ei, a Letiției, înger pe pământ, asta până într-o zi. Un tâmpit din anul trei, agresiv și arogant, fiu de barosan, se tot ținea de capul Letiției, împotriva tuturor argumentelor aduse de biata fată, o urmărea, ne urmărea de fapt, înțelegând în cele din urmă atracția nostră reciprocă, surprinzându-ne și chiar fotografiindu-ne îmbrățișate, după spusele lui, pe o bancă de pe malul râului, agitând poza în fața ei când a prins-o singură pe hol, aruncându-i cu voce joasă, plină de ură:
- Vei ajunge la pușcărie, lesbiano! vei vedea tu ce te așteaptă!
N-a trecut o săptămână și Letiția a primit la cămin o citație de la miliție, cu precizarea zilei, orei și camerei la care să se prezinte.
- Săraca Letiția! Ce i-a fost dat să trăiască! Și ăla... ce tâmpit!
- Îți dai seama ce disperare pe sufletul ei, n-a spus nimic altcuiva în afara mea și a lui Mihai, care, în cele câteva zile a strâns niște informații despre cazuri similare, mai ales de la un avocat, perspectiva fiind groaznică, chiar condamnare de la doi la șapte ani, fără proces, în cazul în care idiotul ar fi dat poza miliției, apoi ne-am dat seama că făcuse doar un denunț, altfel mă citau și pe mine, dar oricum spaima ne luase pe toți trei în stăpânire. S-a prezentat la miliție tremurând toată și n-am mai văzut-o trei zile, revenind la cămin abia a patra zi, cu fața desfigurată de suferință și dezgust. Nu vorbea nimic, nu suporta să fie atinsă, nu voia să-l vadă pe Mihai, stătea tot timpul în pat, cu spatele la colegele de cameră, împietrită de suferință. Am cumpărat un sufertaș în care-i aduceam mâncarea de la cantină, i-o lăsam pe masă, dar abia se atingea de ea. N-a rostit niciun cuvânt vreme de două săptămâni, existând pericolul exmatriculării pentru absențe nemotivate, ne-am luat inima în dinți împreună cu Mihai și ne-am dus la medicul din policlinica studenților, explicându-i doctoriței tot ce știam cu certitudine, dar mai ales ceea ce bănuiam, întâmplări care aveau să ne fie confirmate, după câteva luni de zile, într-o discuție în trei, în orașul ei, după externarea Letiției din secția de psihiatrie, soluție necesară nu atât medical, cât pentru evitarea exmatriculării și pierderea dreptului la studii. Te-am îngrozit, așa-i? Se vede pe chipul tău, dar cuvintele mele nu exprimă îndeajuns tot ce a trăit atunci Letiția și noi alături de ea. M-am rugat ore întregi de ea să vină cu mine și cu Mihai la doctoriță, era normal să vrea s-o vadă pentru a-i da scutire medicală, până la urmă a acceptat să vină, doar cu mine, doctorița ne-a spus că se impune un consult psihiatric, poate chiar o internare, discuția și mai ales bunăvoința doctoriței studenților i-a înmuiat împietrirea Letiției. I-a spus clar și direct că dacă vrea să studieze mai departe trebuie neapărat să se interneze, vacanța de vară era aproape, avea timp să se refacă, apoi la toamnă să reia anul doi în condiții mult mai favorabile, fiindu-i recunoscute examenele din sesiunea de iarnă, pe care le trecuse. Practic va avea de susținut doar sesiunea din vară, trecând astfel în anul trei. Internarea a durat două săptămâni, Letiția interzicând-ne să o vizităm, i-am dat niște bani unei asistente pe care o sunam la două, trei zile, aflând starea Letiției. La externare m-a rugat să o însoțesc până acasă să vorbesc eu cu mama ei, pe care trebuia să o lămuresc pe deplin, astfel încât să accepte situația cât mai ușor. Fără ca Letiția să fie de față, i-am explicat mamei toată tărășenia, inclusiv pasiunea noastră reciprocă, cauză a suferințelor fiicei ei, atitudinea doamnei fiind una excepțională, de înțelegere și acceptare, privindu-mă chiar cu drag, dar rugându-mă doar să nu afle nimic soțul ei, tatăl Letiției, care oricum avea o revoltă mai veche în sufletul lui. M-a mai rugat doamna să nu o vizitez prea des, chiar dacă-mi va fi dor de ea, doar pentru a nu declanșa vreo vizită a celor de la securitate, caz în care nu-i va mai putea ascunde soțului ei adevărul. Chiar dacă știam că-mi va fi greu, am acceptat, pentru protecția Letiției în primul rând. I-am comunicat și Letiției deciziile luate, a acceptat îmbrățișându-mă pentru prima dată după întâmplările nenorocite. Fiind încă extrem de speriate, ne-am asumat tăcerea reciprocă, știind că nu puteam vorbi nici la telefon, nu puteam nici să ne scriem, toate căile de comunicare fiind cenzurate de satrapii zilei. Ne-am despărțit cu ceva timp înainte de sosirea tatălui ei de la muncă, știam că nu voi putea fi convingătoare, tot greul rămânând pe mama Letiției, o femeie cu o blândețe înnăscută și exersată îndelung la catedră.
- În vacanță, când vei veni la mine cu Mihai, voi fi în măsură să vă spun mai multe. Îți mulțumesc, vă mulțumesc, te iubesc, mi-a spus Letiția, înainte de a deschide ușa camerei și a-mi lua rămas bun de la mama ei, pornind către gară.
Am ajuns noaptea târziu, cu sufletul țăndări și mintea împrăștiată pe colinele marelui oraș universitar. M-am refugiat în studiu, în muncă, după ce în primul weekend l-am văzut pe Mihai comunicându-i întâmplările și rugămintea Letiției, n-am mai ieșit nicăieri nici într-o seară, trudind din greu pe altarul științelor medicale, singurele momente de bucurie fiindu-mi amintirile serilor petrecute cu minunata Letiția. Câștigul profesional a fost evident, rezultatele sesiunii din vară fiind cele mai bune din viața mea de studentă de până atunci, dar sufletul îmi era praf, închiderea într-o carapace protectoare netrecând neobservată de colegii mei, chiar Mihai remarcând, într-o zi când ne-am întâlnit din întâmplare, cu acuratețe și onestitate: - Și tu te-ai schimbat, cu ăștia, o luăm razna toți!
A venit ziua de doisprezece iulie 1977, ultima zi de sesiune din anul doi, pentru mine și Mihai, seara ne-am întâlnit la o bere, a doua zi pornind devreme către gară, cu destinația Mediaș, orașul Letiției și al lui Mihai, eu urmând, fie să pornesc seara cu un tren de noapte peste munți, să ajung în orășelul meu moldovenesc, fie, dacă lucrurile ar fi evoluat favorabil, să rămân, una sau mai multe zile la Letiția, buna, frumoasa și greu încercata mea Letiția. Am ajuns înainte de masă, am trecut pe la Mihai pe-acasă, bucurie mare, pupături la greu, fericire temperată de prezența mea, sora lui Mihai, elevă într-a douăsprezecea, întrebându-l chiar dacă s-a despărțit de Letiția, explicații evazive, incomplete, la limita dintre minciună și adevăr. Nu știam ce și cât se cunoaște în oraș, după masă ne-am prezentat extrem de emoționați la Letiția, simțind, pe de o parte bucuria controlată a Letiției, dar pe de altă parte reacția rece, aproape agresivă a tatălui ei, care nu împărtășea convingerile blânde ale soției, acuzând-o pe Mioara împreună cu celelalte colege de necazul fiicei lui, de coruperea ei către zona tenebroasă și ilegală a homosexualității, oribilă și de neiertat. Pentru a evita manifestările ostile, Letiția a forțat nota, ieșind cu prietenii în oraș, s-au ascuns pe malul râului, într-o zonă pustie, s-au îmbrățișat pe rând, așezându-se apoi pe pătura luată din casă de Letiția, care, în primul rând, le-a clarificat atitudinea tatălui ei, felul în care acesta a ajuns să afle informații suplimentare de la cabinetul medical al universității, după ce un securist din oraș le-a făcut o vizită, într-o zi de dinainte de vacanță.
- Otrăvesc tot, nemernicii, răul este starea lor fundamentală, a răbufnit Mihai, când a aflat povestea.
- Așa-i, Mihai, sunt niște nemernici, dar și tatăl meu este un om slab, îndoctrinat și slugarnic, mama este o zână pe lângă el, un înger, care are și probleme de sănătate.
- Îngerii au probleme, întotdeauna, nu dracii, aștia răzbesc mereu, dar noi trebuie să facem să nu fie așa, de data asta!
- Îmi place ce-ai spus acum, am și o sugestie care ar putea rezolva multe, dar sunt extrem de îndoită că am dreptul să v-o spun. Povestiți-mi voi ce-ați mai făcut, cum ați încheiat anul, apoi, poate vă voi spune și eu ce cred că ar putea fi soluția multelor probleme care mă încearcă acum.
- Mai bine mergeam la o terasă, beam o bere, două, poveștile mergeau altfel...
- Dacă vrei, du-te te rog la alimentara pe lângă care am trecut, acolo cred că se găsește bere ,,Bucegi” pasteurizată la sticlă de un litru, am văzut că și tata cumpără, ia doi litri, bem direct din sticlă, ne dezmorțim un pic mințile, suntem tare înghețați de toate răutățile astea din jurul nostru. Eu chiar am niște vorbe importante să vă spun! Ia și de la mine zece lei, o să-ți ceară garanție pe sticle, dă-le oricât, te-așteptăm. A scos și Mioara zece lei, ca în serile cu bere din vremuri bune, a plecat Mihai, am așteptat până a dispărut, ne-am uitat în toate părțile, apoi una la cealaltă și ne-am trântit pe pătură îmbrățișându-ne cu delicatețe și privindu-ne cu drag. Ne era iubirea plină de spaime, vinovată deși nu trebuia, ascunsă deși sinceră, ne temeam la orice mișcare a frunzelor salciei sub care ne așezaserăm, așteptându-l pe Mihai. A apărut Mihai, dar nu singur, aducea doi litri de bere și era însoțit de tatăl Letiției, fetele înțelegând și strigătele lui Mihai de parcă nu știa unde s-au așezat fetele cu pătura, tatăl Letiției adusese un bol cu copane de pui în ou, pregătite de mama fetei, salată și pâine, bătrânul cerându-și scuze, dar mama l-a trimis ,,să aibă copiii pe ce să pună gura”.
- Eu i-am spus mamei unde mergem, de aceea ne-a găsit, a clarificat Letiția lucrurile, justificând prezența tatălui, care, oricum era mult mai pașnic și binevoitor, probabil ca urmare a reacției soției la atitudinea lui ostilă cu care i-a întâmpinat pe cei doi prieteni ai fetei lor. Le-a lăsat mâncarea, le-a dorit poftă bună, apoi dus a fost, spunându-le că-i așteaptă pe toți la cină.
- Cred că i-a dat maică-ta ta cu tigaia în cap, a spus Mihai zâmbind, în vreme ce mușca dintr-o pulpă de pui.
- Nu cred, nu-i genul, dar plââângeee de se dezgheață frigiderul, i-a răspuns Letiția, privindu-l în ochi cu un zâmbet nou.
- Dacă nu-i cu violență, e perfect, a întărit și Mioara. Nu le destupa pe amândouă, i-a spus apoi lui Mihai, care se apucase, cu o furculiță, să destupe cele două sticle de bere, bem toți dintr-una.
- Bine, uite, voi beți din asta, eu beau din cealaltă, am apucat să le desfac. Nu că n-aș bea după voi, dar oricum eu beau mai mult...
- S-o crezi tu! i-a răspuns Letiția, cu zâmbetul acela care-i făcea chipul incredibil de frumos, ducând sticla lor la buze, dar sorbind doar o gură, gazul din bere zădărnicindu-i intenția de a-i demonstra lui Mihai pofta ei de bere.
- Te pui cu Setilă, ce utopie... i-a spus la rândul lui Mihai, ținând sticla de un litru la gură pănă a scăzut nivelul berii cu vreo trei degete. Pui pariu că topesc o sticlă și pulpele nu-s gata?
- Lasă, lasă, hai să mâncăm, încă nu s-au răcit! După ce vă săturați, tu mai ales, și-l privea pe Mihai, te voi cere de bărbat! i-a spus Letiția, mutându-și privirea pe râu, în vreme ce atât Mioara, cât mai ales Mihai, se înecaseră cu mâncare, privind-o pe sub sprâncene.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!