agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 43 .



Îmblânzitorul de cerbi
proză [ ]
fragment de roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cioplitorul ]

2024-11-02  |     | 



- Nimeni nu a văzut-o pe prinţesa cetăţii, sunt legende cele auzite, apariţia ei nu are legătură cu Sfântul Andrei, prinţesa apare doar în preajma comorii, şi doar în cetate. În primul an după ce am găsit comoara şi am adus-o în beci, m-am dus, de Sfântul Andrei lângă cetate dar nu mi-a apărut nimic, în a doua iarnă la fel, în vara celui de-al treilea an am hotărât să ascund comoara într-un loc mai sigur şi mai uşor accesibil decât grota din nord, am încercat în grota din sud, era să fiu descoperit de nişte tineri care făceau căţărare şi prospectare geologică, apoi m-am gândit să o ascund în pământ, în zona cetăţii, terenul era moale şi foarte aproape de casa mea. Am săpat o groapă pe care am zidit-o interior să nu se prăbuşească terenul, am acoperit-o cu poşte de stejar peste care am pus pământ şi glii, am lăsat cufărul acolo, apoi, de Sfânta Maria, în cincisprezece august, stând de veghe lângă locul cu pricina, asta pentru a scăpa de căldură, în vreme ce-mi temperam dorinţa de a dezgropa podoabele să-mi astâmpăr dorul, la miezul nopţii, exact lângă mine, deasupra gropii zidite, a apărut prinţesa. Atât de tare m-am speriat că am luat-o la fugă înspre casă, o muzică spaţială, super electronizată însoţea holograma, când am ajuns la poalele vârfului cetăţii, pe platoul viitoarei mănăstiri, am privit în urmă, prinţesa se uita către mine, chipul i se vedea foarte clar, frumuseţea-i strălucea la propriu, doar picioarele se pierdeau în albul rochiei bogate, mişca în stânga şi în dreapta ca şi cum ar fi fost în faţa unui geam sau gard opritor, i-am strigat să plece de acolo că mă întorc, s-a întors dispărând de pe buza povârnişului de parcă m-ar fi înţeles, am urcat cu teamă, curiozitate şi superioritate dată de priceperea unei taine seculare, eram singurul pământean care ştiam cum pot să mă întâlnesc cu ea, asta-mi dădea curaj şi nebunie. Eram din nou stăpânul muntelui, poate stăpânul lumii. Când am ajuns pe platoul cetăţii, prinţesa stătea între ruine, parcă ştia că mi-e frică, m-am aşezat lângă groapa comorii, s-a apropiat încet, plutind, m-a înconjurat de câteva ori, a trecut pe lângă mine prin stânga, întorcându-se prin dreapta, atât de aproape că am simţit mişcarea aerului generată de faldurile rochiei, apoi, înainte de a dispărea s-a îndreptat direct către mine, ca într-o îmbrăţişare m-a cuprins ameţeala, închisesem ochii în momentul în care a trecut prin mine, senzaţiile înălţătoare au trecut, brusc m-am întors ştiind că pierdusem ceva, nu mai era nimeni în spatele meu, nici în faţă. Am lăsat comoara în mormântul făcut de mine, dar, a doua zi, temându-mă că oricine s-ar găsi la miezul nopţii în preajma comorii, ar putea să o vadă pe prinţesă, am îndepărtat pământul ridicând scândurile, am scos cufărul din groapă golind conţinutul în rucsac, am mers acasă ascunzându-le în beci. Spre seară m-am întors la mormânt, am astupat groapa cu pământ, muncind destul de mult până am adus pământul pe care, atunci când l-am scos din groapă, l-am dus în pădurea aflată la zece metri distanţă. Aflasem un lucru de excepţie, ori de câte ori voiam să o văd pe prinţesă, îmi luam comoara în spate şi mergeam lângă cetate, prima dată am luat doar câteva podoabe, imi era mai uşor, credeam că este suficient, a fost, dar nu mi s-a arătat decât de la gât în sus, de atunci am dus mereu întreaga comoară, însă nu-i vedeam niciodată picioarele, i-am cerut Iulianei brăţara înapoi, să mă lămuresc, a venit şi ea cu mine, nu voia să mă mai lase singur în preajma ei, se temea de ce se va întâmpla în cazul împlinirii dorinţei prinţesei de a avea toată comoara la picioare, a văzut-o şi ea pe prinţesă, dar tot fără picioare, şi nu înţelegeam de ce. Lămurindu-mă că brăţara Iulianei nu rezolva integral problema, am renunţat să-i mai cer prezenţa la cetate, ea muncea şi nu se putea trezi a doua zi, mergeam singur, mulţumindu-mă cu ceea ce mi se arăta, chiar şi fără brăţara pe care i-o dăruisem, atunci când a venit după mine, cumpărându-şi casa aceea modestă. Ne-am împrietenit atât de mult încât prinţesa zăbovea minute bune cu mine, ajungând chiar la un sfert de oră după miezul nopţii, întotdeauna când pleca îmbrăţişarea ei ameţindu-mă până la pierderea cunoştinţei, în ultima perioadă. Mă trezeam din întrepătrundere ca din beţie, mă uitam în jur deşi ştiam că nu mai găsesc nimic, îmi spuneam că nu mai merg, dar, la miezul nopţii următoare eram lângă mormântul astupat. Mă aşezam pe iarbă cu raniţa în spate, aşezată pe o piatră mare pe care am târât-o special acolo, mă temeam ca în beţia îmbrăţişării să nu-mi fure cineva raniţa cu aurul, cred că nu mi-ar fi lipsit atât comoara, cât îmbrăţişările finale ale hologramei. Nu mai puteam trăi fără ele, rar săream câte o întâlnire, până când, într-o noapte, Iuliana m-a urmărit, a urcat după mine puţin înainte de miezul nopţii, atunci când îi povestisem că intru în stare de somnambul, mi-a studiat tot comportamentul, pe care mi l-a descris în noaptea aceea după ce am ajuns amândoi acasă la mine. Când am intrat în casă mi-a cerut să-mi las în jos pantalonii, arătându-mi urmele de netăgăduit ale unei ejaculări, mi-a spus că acele pete de pe chiloţi au determinat-o să mă urmărească, ea fiind cea care-mi ducea hainele la spălat în oraş, la o maşină la care aveam acces.
Înţelegând mecanismul dependenţei de întâlnirile cu prinţesa, am renunţat să mai urc la cetate, din respect pentru Iuliana, şi acum îţi spun că vreau să mergem împreună într-o noapte, de Sfânta Marie de exemplu, să vedem dacă, purtându-ţi comoara, particica ta din comoară, acolo sus, o vei vedea şi tu pe prinţesă.
- Cam... ejaculată povestea ta, dar vin, sigur că vin, nu ştiu dacă aduc şi brăţara, ştii doar că oricum nu foloseşte, tot nu o vom vedea în întregime... de fapt să ştii că o aduc, abia aştept să văd ce se va întâmpla, i-am spus eu atunci când un gând mi-a prins mintea cu toată puterea.
Aveam o bănuială, am acţionat ţinând cont de ea, mi-am cioplit din lemn o îndoitură identică cu cele două brăţări, am pus-o într-un buzunar interior, la piept, căruia i-am cusut intrarea astfel încât să nu se poată deschide decât violent, m-am dus cu maşina puţin înainte de miezul nopţii, pustnicul era plecat deja pe cărarea către cetate, m-a strigat când am oprit motorul, am pornit-o pe jos, făceam cinci minute până sus, si mai erau vreo cincisprezece până la miezul nopţii, în lumina jumătăţii de lună l-am văzut aşezat cu spatele la bolovan, cu raniţa în spate, m-am aşezat pe burtă în dreapta lui, m-a întrebat dacă am adus brăţara, i-am spus că da, mi-a turnat vin într-un pahar înalt, cu picior, un vin rosu şi gros, mi-a întins paharul după ce m-am întors în şezut, spunând să-l beau până în miezul nopţii, astfel întâlnirea va fi mai palpitantă. Neavând unde să aşez paharul, am făcut la fel ca el, care a golit paharul fără să se oprească, după care l-a aruncat în iarbă. După cinci minute am simtit că mă ia somnul. Nu ştiu dacă muzica ce-mi apăruse în cap era muzica pe care dansa prinţesa, sau era pur şi simplu muzica somnului devastator care-mi cuprinsese creierul. Când m-am trezit, pe la două jumate, prima dată mi-am verificat chilotul, era uscat, apoi, când am dus mâna la piept, brăţara falsă era tot acolo, am băgat mâna pe sub bluză, cusătura buzunarului era ruptă, bluza fiind încreţită în zona pieptului, dată fiind ruperea forţată a cusăturii. Eram singur pe platoul cetăţii, m-am ridicat cu greu, am respirat de câteva ori, mă durea capul îngrozitor, am căutat din priviri paharul cu picior şi somnifer, dispăruseră amandouă, am coborât încet poteca ajungând la maşină, luminile erau stinse în casa pustnicului, am pornit motorul plecând către casă.
i-am spus cu voce tare în întunericul nopţii străpuns de lumina farurilor, regretul de a nu o fi văzut pe prinţesă urmărindu-mi maşina, încercând să se strecoare înăuntru şi în sufletul meu. Mai greu decât orice era faptul că nu ştiam, nu am reuşit să aflu dacă prinţesa nu mi s-a arătat, sau eu nu am văzut-o, adormind înainte de sosirea ei. Eram aproape sigur că dacă povestea era reală, în noaptea de Sfânta Marie mobilul apariţiei prinţesei nu s-a înfăptuit, neexistând nicio bijuterie lângă cetate, rucsacul răspopitului fiind plin cu bolovani.
Acasă toate erau la locul lor, poarta, uşa de la intrare şi cea de la dormitor erau încuiate, a doua zi am urmărit-o pe Iuliana când s-a întors din oraş, spunându-i cu voce înceată, încercând să nu audă şi Sofia:
- Spune-i te rog lui Ştefan că nu are rost să-mi spargă casa căutând brăţara, o am, este la mine, dar o voi duce în oraş, într-un loc îndepărtat şi sigur. Atât să-i spui.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!