De douӑ zile, nea Mureşan îşi închisese moşia. Dupӑ mai multe incidente la grupul sanitar pentru bӑrbaţi, a cӑrei instalaţie de apӑ de mult avea nevoie de reabilitare, a luat taurul de coarne şi s-a apucat singur sӑ repare, vӑzând cӑ de la şefii lui nu e nici o speranţӑ. A obţinut, pe prietenie, nişte tevi PPR de la magazie şi, bazându-se pe capacitatea sa de a dobândi rapid unele priceperi, având ca meditator internetul, a înlocuit, cu trudӑ multӑ cele câteva ţevi care îi fӑceau necazuri. Totul a mers foate bine pânӑ când a dat drumul la apӑ şi a obţinut imediat o baltӑ, lângӑ lavoare. A doua tentativӑ s-a soldat cu o nouӑ baltӑ, în acelaşi loc. E clar, greşea ceva, dar ce? Scӑrpinându-se, nervos, în cap, nea Mureşan îşi aprinse o ţigarӑ şi se aşezӑ la masa de beton. Noroc cӑ traficul era destul de lejer, ca niciodatӑ, nici un TIR nu dormise în parcare. Erau ocupate, probabil, cu manifestaţiile de la Afumaţi. Deci îşi putea permite sӑ se odihneascӑ puţin, nu avea cine sӑ nesocoteascӑ afişul “Defect” de pe uşa de la Bӑrbaţi. - Ia te uitӑ, frate, la barza chioarӑ-i face Dumnezeu cuib, tresӑri nea Mureşan. În parcare tocmai îşi fӑcea apariţia o Dacie Jogger maro, iar inscripţia “John Piper – Instalaţii sanitare” era dӑtӑtoare de speranţe. Joggerul opri chiar lângӑ “Bӑrbaţi”, iar din el coborârӑ doi tineri, în ţinutӑ de lucru. Cel din dreapta, mai tânӑr, mai scund şi mai blond, purta o salopetӑ curatӑ, portocalie, iar şoferul, mai în vârstӑ, mai solid şi mai brunet, îşi etala, parcӑ cu mândrie, salopeta albastrӑ, plinӑ de pete. Pânӑ sӑ apuce nea Mureşan sӑ-i îndrume, cei doi ajunserӑ la uşa grupului sanitar şi se oprirӑ, descumpӑniţi, în faţa micului afiş. - Domnilor, puteţi merge la “Femei”, nu mai e nimeni pe-aici ca sӑ vӑ deranjeze, îi linişti nea Mureşan. - Ce, e înfundat? Întrebӑ cel mai în vârstӑ, mai solid şi mai brunet. - Nu, am o ţeavӑ care curge, rӑspunse gazda. - Aha! concluzionӑ omul şi se îndreptӑ spre cealaltӑ uşӑ. Nea Mureşan îşi terminase demult a doua ţigarӑ când ieşirӑ cei doi, cel înalt ţinându-l pe dupӑ umeri pe cel scund. Dar îşi pregӑtise şi discursul. - Domnu John, pot sӑ vӑ rog ceva? - Ce John visezi, domne? - Pӑi … scrie pe maşinӑ - A, maşina, se lӑmuri salopeta albastrӑ, izbucnind în râs. Ha ha! Nu e nici un John, e doar denumirea firmei, imaginaţia lui Romi, spuse el, arӑtând stre salopeta orange. - Am zis sӑ fie o denumire armonioasӑ, sӑ meargӑ cu Piper, ştiţi, de la pipe, completӑ Romi. - Am înţeles, domnu … ӑӑӑ … - Georgescu îmi zice, dar prefer nea Gicu, spuse omul, întinzând mâna. Ştiu ce vrei, ai vӑzut cӑ suntem instalatori şi vrei sӑ-ţi facem ţeava aia, domnu … - Mureşan, dar mi se zice nea Mureşan. Cum ai ghicit? - Era şi greu … Romi, ia hai sӑ vedem, spuse Gicu, intrând, cu Romi de mânӑ la “Bӑrbaţi”. Nea Mureşane, cine ţi-a fӑcut instalaţia asta? - Pӑi … eu, cӑ degeaba m-a rugat de director sӑ-mi trimitӑ nişte meşteri, pânӑ s-a spart ţeava aia de tot şi n-am mai avut încotro. - Tot PPR era? - Nu, era ţeavӑ de fier, de zero cinci. Dar ӑştia mi-au trimis de la magazie plastic, am pus plastic, ce sӑ fac. - Ai matale scule? - Mi-am luat şi eu o placӑ, adezivi, ce sӑ fac. - Pӑi … ce sӑ zic, pare bine lucrat. Unde zici cӑ picӑ? se interesӑ nea Gicu, dupӑ ce inspectӑ, cu mâinile şi cu ochii, toatӑ reţeaua de ţevi. - Uite-aici, indicӑ gazda. - Hmmm … ia sӑ vedem. Ajutat de Romi, care se mişca grijuliu, sӑ nu-şi murdӑreascӑ salopeta cea portocalie, meseriaşul demontӑ mufa cu pricina, apoi, folosind sculele aduse de la maşinӑ, fӑcu o nouӑ îmbinare. Nici o picӑturӑ de apӑ nu se mai strecurӑ prin mufarea fӑcutӑ de meseriaşii aduşi de Dumnezeu. - Mulţumesc, domnilor, se vede cӑ uneori e nevoie şi de o mânӑ calificatӑ, îşi exprimӑ nea Mureşan recunoştinţa. - Lasӑ, domne, cӑ şi mata ai lucrat destul de bine, rӑspunse nea Gicu, refuzând bancnota pe care i-o întindea gazda. Ştii ce-ai greşit? Ai tӑiat capӑtul ӑsta oblic … cu ce-ai tӑiat? N-ai foarfecӑ d-asta? - Cu bomfaierul - D-aia e câş … uite … şi nu se etanşeazӑ. Sӑ-ţi iei o foarfecӑ, e cam scumpӑ, dar dacӑ mai faci, îţi trebuie. - Dar mӑcar o cafea nu vreţi sӑ beţi, pânӑ vӑ mai odihniţi? întrebӑ nea Mureşan, bӑgându-şi în buzunar banii refuzaţi, a doua oarӑ, de cӑtre meşteri. Cei doi se aşezarӑ la masa de beton, iar gazda cea bunӑ aduse imediat ceşcuţele pline. - Nea Mureşane, sӑ ştii cӑ mi-a plӑcut de matale. Deşi te pricepi, n-ai stat pe capul nostru cu indicaţii preţioase, cum fac alţii. - Eiii … nu mӑ pricep, încerc şi eu, mai iese, mai stric …Ce sӑ fac … - Lasӑ, domne, cӑ ai fӑcut instalaţia asta destul de bine. - Da, dar nu mӑ-ntrebi cât am tras la bomfaier … Nu, nea Gicule, nu ştiu meserie, dar, dacӑ trebuie, pun mâna. Dar ce ziceai, cӑ se bagӑ clienţii în munca voastrӑ? - Aoleu, şi încӑ cum! Ne dӑ sfaturi, ne învaţӑ cum sӑ una, cum sӑ alta … sau se uitӑ cu ochii cât cepele, de zic cӑ sunt, vorba aia, normatori. - Ca blonda aia de ieri, interveni Romi. - Aia a fost peste firea omeneascӑ, pe cuvânt, întӑri nea Gicu. Cu gândul cӑ poate sare vreun iepure aducând o poveste interesantӑ, nea Mureşan nu scӑpӑ momentul. - Pӑi ce-a fӑcut? V-a dat, cum zici mata, indicӑţii? Cӑ, de obicei, femeile nu se pricep la ţevi. Nea Gicu picӑ imediat în capcana gazdei. - Nu, bre nea Mureşane, stai sӑ vezi! Deci, pe la prânz, aşa, pac telefonul. Noi avem pagina de facebook, cine are nevoie de instalatori ne gӑseşte uşor. Aşa şi cicӑ, alo, mi s-a stricat apa la bucӑtӑrie, veniţi repede s-o faceţi. Ne-am dus, ce sӑ facem. Când ajungem, femeia asta blondӑ, era o casӑ prin Bucureştii Noi, sun eu la uşӑ şi iese una, la vreo 45 de ani, da’ blondӑ … - O fi fost vopsitӑ? interveni gazda. - O fi fost, ce ştiu eu, şi îmbrӑcatӑ într-un fel de halat subţire, aşa, ne duce la bucӑtӑrie. Ştii matale cum e acum, chiuvetӑ d-aia pusӑ pe blat, de toatӑ instalaţia e ascunsӑ dedesubt … - Da, ştiu, aşa avem şi noi. - Aşa, d-aia. Şi zice, domne, s-a spart maţul ӑla şi curge. - Maţ? Adicӑ racord. - Racord, dar ea îi zicea maţ. Pӑi ce sӑ fac, m-am bӑgat cu capul sub blat sӑ vӑd unde curge şi am vӑzut imediat, era perforat şi femeia pusese un lighenuş acolo, sӑ strângӑ apa. - Pӑi nu putea s-o opreascӑ de la general? - Am întrebat-o şi eu, dar habar n-avea dacӑ are general. Avea, cӑ a oprit Romi apa, şi pânӑ sӑ desfac eu racordul l-am trimis pe Romi sӑ ia unul nou de la maşinӑ. Nu, Romi? Aşa, şi l-am scos de-acolo, dar, când sӑ ies de sub blat, ce zici dumneata, femeia aia era exact deasupra mea şi se uita sub blat. Nici n-am putut sӑ mӑ ridic, cӑ nimerisem exact sub halatul ei. Dupӑ ce se potolirӑ din râs, nea Gicu reluӑ: - A venit ӑsta micu, mi-a dat racordul, dar când sӑ-l mufez sub blat, observ cӑ nu are garnituri, ce ştiu eu, or fi cӑzut pe undeva, sau le-om fi cumpӑrat noi fӑrӑ, cӑ noi, când cumpӑram, luam câte-o cutie plinӑ, şi nu ne uitӑm. Mӑ Romi, du-te şi adu garnituri, zic, dar ce sӑ vorbesc eu cu Romi, cӑ femeia aia era pe jos, în patru labe, şi se uita sӑ vadӑ ce fac. Romi, în spatele ei, nici n-a auzit de prima datӑ ce i-am zis, de a trebuit sӑ ţip mai tare. Aşa, şi vine ӑsta cu garniturile, pun eu racordul, dar când sӑ ies de sub blat, iar am nimerit sub halatul ӑleia. Nea Mureşam ştergându-si lacrimile de râs, îşi dӑdu cu pӑrerea: - Ei, nea Gicule, asta voia şi ea ceva … - Ce sӑ vrea, domne? Habar n-avea, cӑ aşa am crezut şi eu, cӑ vrea sӑ vadӑ ce fac, de curiozitate, ca copiii, dar asta nu pricepea nimic ce fӑceam eu acolo, cӑ i-am zis pe urmӑ cât costӑ racordul, cât costӑ manopera, dar ea, de colo, care record? Nici nu bӑgase de seamӑ cӑ am schimbat racordul … - Eu cred cӑ se uita aşa ca sӑ aibӑ ce bârfi cu vecinele, intervene Romi. N-ai vӑzut cӑ avea bӑncuţӑ la poartӑ? - Tot ce se poate, mӑ Romi, pӑi de, d-aia se tot inventeazӑ bancuri cu blonde. - Şi altceva n-a mai avut de reparat, de desfundat? se interesӑ nea Mureşan. - Nu, cӑ am întrebat-o. Ne-a dat iute banii cât i-am cerut şi ne-a şi dus la poartӑ, sӑ scape de noi. O nesimţitӑ! - De ce nesimţitӑ? - Pӑi d-aia, cicӑ nu e mulţumitӑ de noi. Cicӑ, altӑ datӑ nu vӑ mai chem pe voi, orice-ar fi! Ce dracu, voi n-aţi vӑzut niciodatӑ filme cu instalatori pe internet?