agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 29 .



Limite
proză [ ]
fragment de roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cioplitorul ]

2024-12-05  |     | 



Cu o lună înainte de împlinirea unui an de la operațiile Letiției, Mioara a reluat legătura cu clinica din Viena, Letiția sugerând, la prima întâlnire de după, să facă operația de reconstrucție în țară, dar refuzul meu a dus lucrurile mai departe, Mioara stabilind și data prezenței în țară a copiilor. Progresele mele fiind aproape inexistente, chiar și după șase luni de terapie superioară, s-a înțeles cu Bogdan și Mihaela să vină în vacanță tot în România, urmând să le ducă tot ei cu mașina în Viena. Am renunțat la intenția de a conduce eu mașina, date fiind uriașele dificultăți la mișcarea pe jos, cu ajutorul cârjelor, din hotel la mașină și invers, verticalizarea corpului meu fiind extrem de dificilă fără echipamentele de acasă. Am rămas iarăși singur, nefiind chiar singur, sau nefiind singur chiar permanent, copiii vecinului și prietena lor vizitându-și aproape zilnic proprietatea, unde aveau o masă de plastic, scaune și o umbrelă cu suprafață mare. Făceau plajă, jucau volei, ascultau muzica pe care le-o ofeream eu de la boxele mele, intrând mereu în grădină pentru suc și apă de la frigider, sau pentru fructe de sezon proaspăt culese. Ei aduceau prăjituri, cipsuri, bere, dar mai aduceau și viața cu ei, intensă, potențial dramatică. Veronica purta cu ea viața în esența ei cea mai pură, ducea în fiecare loc pe unde mergea, peste tot, clipă de clipă, o suferință pe care, chiar dacă potrivit unei atitudini comune care ne spune să nu ne recunoaștem suferințele, să le ascundem cât mai mult se poate, încerca să o ascundă, ducea o suferință teribilă pentru o fată de 16 ani, inteligentă, sensibilă, deschisă iubirii necondiționate.
Copiii au dormit doar o singură noapte în Viena, după primul consult au plecat în Spania, având o rezervare pe Costa Brava în Barcelona, doar Mioara rămânând la hotel, pentru a fi lângă Letiția după operații. Toată povestea s-a prelungit aproape două săptămâni, momentul externării aducându-i din nou pe copii în Viena, iar de acolo înapoi în țară. Perioada post-operatorie a fost cel puțin la fel de dificilă ca după operațiile de mastectomie, prezența Mioarei pentru îngrijire fiind în continuare necesară o bună bucată de timp, porțiunea corpului afectată la intervenții incluzând și zona abdominală joasă de unde s-au prelevat bucăți de piele, dar și mameloanele și sfârcurile, a căror reconstrucție era și ea una care necesita o îngrijire specială.
- Iona, vino te rog să vezi ceva! m-a strigat Mioara din dormitor a doua zi, la vizita de seară, sunt de-a dreptul invidioasă, uite ce frumusețe de sâni are iubirea noastră, privește!
Când am intrat în cameră, Letiția stătea pe marginea patului cu bustul dezvelit, zâmbetul ei frumos trădând o fericire reală, de neascuns, probabil dintr-o nevoie de compensare a traumei bolii, sânii implantați fiind, într-adevăr, perfecți, la fel ca la douăzeci de ani.
- Pigmalion ar fi invidios, i-am spus, admirând la modul cel mai sincer frumusețea bustului femeii.
În fața frumuseții absolute, a victoriei vieții în lupta cu boala, cu suferința, cu moartea până la urmă, îmi dispăreau și mie toate îndoielile, spaimele și teama de viitor, atunci, în acele momente, când bustul frumoasei Letiția, incredibil de frumos, reprezenta biruința vieții asupra morții, chiar cu urmele intervenției umane asupra lui, nu mă mai temeam de nimic, eram convins că, dacă voi munci până la limita rezistenței, la un moment dat voi simți din nou fiorul înformațiilor călătorind prin măduva mea, din măduvă în degetele picioarelor și înapoi. Reușita acestei femei mă vindeca și pe mine de orice neîncredere, sporindu-mi și forța minții în lupta cu îndoielile, în primul rând. Din păcate, încrederea neconfirmată trecea în îndoială, asta nu într-o săptămână, două, trei, ci în luni de zile de muncă fără rezultate esențiale. Când era evident că mă mișcam mai bine cu cârjele sub braț aduse de Mioara, dar obligatoriu cu ortezele pe picioare, fără cârje, cu orteze, prăbușindu-mă, fără orteze, cu cârje, mișcându-mă greu, neputând staționa, în fața evidenței, simțindu-mi diminuarea entuziasmului pentru parcurgerea inutilă a distanțelor imense pe banda de antrenamente. Letiția și-a făcut programul ei de exerciții pentru întărirea mușchilor pieptului simultan cu al meu, asta doar pentru a mă susține în lupta pentru recâștigarea poziției bipede, fără orice alt ajutor auxiliar. O vreme, a dat rezultate această asociere a eforturilor, eram fericit să fiu asistat, măcar o parte din timpul meu de antrenament, de femeia frumoasă, luptătoare și învingătoare.
A mai trecut o toamnă blândă cu recoltă diminuată considerabil, grădina avea în ansamblu un aspect neîngrijit, Mioara și Marcel veneau grăbiți, lucrau pe fugă, plecau la ale lor. Când venea singură, Mioara stătea la povești cu Letiția, în foișor cât a permis vremea, apoi în bucătărie. Doar trandafirii aveau parte de un tratament mai bun, îi îngrijeam și eu și Letiția, care-și recăpătase forțele în toamnă, împlinindu-se trupește și recâștigându-și optimismul și zâmbetul inimitabil. Un ajutor mai consistent am primit, mai ales în timpul vacanței de vară, din partea celor trei tineri, Sergiu, Diana și Veronica, Sergiu păstrându-și proaspătă bucuria întâlnirilor cu Letiția, iar Veronica simțindu-mi o atitudine extrem de binevoitoare, înțelegătoare și apreciativă la adresa ei, a dezvoltat și ea o afectivitate specială pentru noi doi, pentru mine în mod special. De fapt problema era a mea, care nu suportam niciun fel de discriminare, mai ales în rândul tinerilor, și al ei, care, mai mult se autodiscrimina, având din pricina mâinilor pătate de un vitiligo mult mai pronunțat în timpul verii, un complex puternic care-i anula orice stimă de sine. Motivând că ea-i mai scundă, potrivită pentru poziția mea șezândă în cărucior, ori de câte ori îi aveam pe copii în grădină la ajutor, o luam pe Veronica parteneră, obligând-o în diferite împrejurări să-și arate mâinile, pe care i le priveam constant, cu dorința de a-i crea obișnuință și indiferență la privirile celorlalți. Dacă trebuia umplut un sac, eu îl țineam, ea-l alimenta ritmic, eu numărând aproape râzând cartofii, sau morcovii scoși din rând și ridicați la gura sacului, eu țineam bolul de plastic, ea aduna agrișele și strugurașii, sau păstăile untoase în coșul așezat pe genunchii mei.
- Ce mâini frumoase ai, copilă!
- Hai nu spuneți asta, vă rog, nu mă necăjiți! a rostit înfiorată, întorcând privirea și retrăgându-și mâinile.
- Dar nu-mi permiți să-ți spun adevărul? Adevărul este cel mai frumos lucru, Sergiu nu ți-a spus la fel?
- Ba da, mi-a spus-o și el.
- Sigur și Diana a remarcat, așa-i?
- Da, dar cu ei sunt obișnuită...
- Eu vreau să te obișnuiesc cu lumea toată, ești unică, irepetabilă, chiar și dantela depigmentării tale este unică, eu ce-ar trebui să spun de mișcarea mea în bote? Crezi că ție ar trebui să-ți fie mai greu?
- Nu, nu cred, acum îmi pare foarte simplu să fac asta, să gândesc așa, dar mâine o iau de la capăt.
- Cu trecerea anilor îți va afecta și fața, dar tu tot frumoasă vei fi! Asta e clar. Am văzut cum te privește Sergiu, se pare că nu-i pasă...
- Da, este extraordinar, doar că nu s-a vindecat încă de pasiunea pentru doamna Letiția,
și-l înțeleg, soția dumneavoastră este cu adevărat cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Toată lumea o iubește.
- Nu-i decât o criză adolescentină, fă-te că nu vezi, va trece, ai să vezi!
Chiar dacă strădaniile mele încăpățânate nu-mi aduceau recâștigarea completă a mobilității independente, tot mai mult fiind convins că nici nu mi-o vor aduce vreodată, ele mi-au adus progrese clare privind mobilitatea. Utilizam cu precădere cârjele aduse de Mioara, mai puțin elegante, dar mult mai utile, folosindu-mă de ele și de forța brațelor super antrenate, mă mișcam destul de repede, cu mai multă siguranță, dar oricum într-o manieră care trăda chinul, zvâcnirile alternative ale brațelor cu tot cu cârje sugerând un fel de zbatere, de neevitat din cauza nefolosirii reale a picioarelor, pe care mai mult le târam decât mă susțineau. În toată perioada bolii și a convalescenței Letiției mi-am asigurat singur igiena personală, dezvoltându-mi și perfecționându-mi și în această direcție aptitudini tot mai eficiente pe care le foloseam și după însănătoșirea Letiției, scutind-o pentru totdeauna de această activitate. Cu ceva mai mult efort am reușit să-mi pun la punct, utilizând și câteva dispozitive, gen clești cu brațe de apucare și tijă reglabilă, propria tehnică de îmbrăcare până la brâu și de încălțare a șosetelor și a încălțămintei, adoptând definitiv doar pantofi fără șireturi, cu deschidere mare, sau cisme de iarnă largi și scurte. Tehnici de mobilitate alteori inaccesibile deveniseră în timp automatisme pe deplin stăpânite. Urcam și coboram în și din mașină, utilizând cârjele, mânerul ajutător și volanul, scările nu-mi mai puneau nicio problemă, doar că oboseam foarte tare, toate astea fiind posibile doar dacă dimineața îmi montam ortezele pe picioare, pe sub pantalon. Adoptasem orteze mai ușoare, cu fixare mecanică simplă, le pregăteam deschise pe pat, îmi așezam picioarele peste ele, apoi cu doi clești le închideam, trăgându-mi, în cele din urmă pantalonii. Nu eram vindecat, nu mai credeam să fiu vreodată, dar mă puteam bucura încă de viață, cumpătat și înțelept, ca la șaizeci de ani.
Au trecut sărbătorile de iarnă, apoi cele de primăvară, Letiția se simțea foarte bine și a adus în discuție pregătirile pentru campania agricolă de primăvară, hotărâtă să cultive la fel ca-n ultimii ani. Am oprit-o cu fermitate propunându-i o variantă mai ușor de realizat, o suprafață restrânsă cu câteva culturi esențiale, pe restul, fie extinzând trandafirii, fie înființând alte culturi de flori perene, fie gazon. Vremea umplerii beciului cu roade de toamnă a trecut, niciunul dintre noi nu era în situația să mai poată susține această activitate, așa că ne-am umplut timpul cu lecturi și plimbări în cărucior. Letiției i-a expirat perioada concediilor medicale, așa că ar fi trebuit să-și reia activitatea didactică, ceea ce a și făcut, convinsă fiind că activitatea îi va face bine, ajutând-o să-și trăiască viața mai frumos. Eu îi propusesem să se pensioneze la cerere, asigurându-i suplimentar o rentă viageră, suficientă cât să nu aibă probleme tot restul vieții. Îi creasem deja contul din care să i se vireze lunar pe card banii, dar a refuzat clar, spunându-mi că, atunci când se va pensiona, îi vor ajunge banii cuveniți. Am păstrat contul cu suma inițială, ca variantă pentru viitor.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!