Nu ținea minte când se hotărâse să o facă și nici de ce dar era de neclintit în decizia sa: se va întoarce. Nu avea niciun motiv, lucru care îi înnebunea pe toți ceilalți, întoarcerea părea acolo ceva de neînțeles și inimaginabil, întotdeauna fiind în afara oricărei discuții și tentații. Șeful suprem îi explicase riscurile și consecințele dar el nici nu voia să audă, își turnase ceară în urechi, se închisese în casă și aștepta un semn să pornească pe drumul de întoarcere. Privea în jos mai des decât de obicei, de acolo aștepta semnul și își dorea să fie unul clar și fără echivoc pentru că întoarcerea era cu sens unic, asta era limpede; josul era factorul decisiv, unicul. Pentru el, cel mai important. Susul, cel ce însemna sus acolo, nu-l interesase niciodată și nici nu cunoștea pe nimeni să-l fi interesat, era ceva șters, îndepărtat și neglijabil, unii spuneau că era chiar inexistent. Nu se știa despre el mai nimic pentru că nimic reprezenta, acolo dimensiunile aveau alte sensuri și înțelesuri. Într-o duminică de șaizeci de ore (acolo timpul era după cum vota lumea să fie), în timp ce mânca miere de orhidee și bea lapte de inorog văzu frica acolo jos, de unde nu-și dezlipea privirea de când hotărâse să se întoarcă și auzi freamăt de război cum nu mai fusese altul vreodată, clar și puternic. Auzi chiar vorbindu-se de bombe nucleare și sfârșit al lumii, ori asta nu putea concepe. Atunci știu că acela era semnul pentru întoarcere și se întoarse. Întoarcerea lui transformă întreaga lume. Nimic nu urma să mai fie cum fusese până la întoarcerea lui. Îi plăcu cum găsi totul, bucurie, emoție, dragoste, sănătate, fericire aproape generală și chiar pace. Își dădu seama și chiar i se spuse din toate părțile și din toate inimile că totul i se datora lui, mai exact întoarcerii sale, venirii. Simți satisfacție, una diferită, completă, dulce și ușoară ca o dimineață de primăvară. Ce găsi întorcându-se îi justifica pe deplin decizia cu care șeful cel mare nu fusese de acord. Era mulțumit. Nu pe de-a-ntregul, dar era. Doar noul nume ce il dăduseră toți după întoarcere îl cam nemulțumea dar știa că se va obișnui. În fond, îl auzise și înainte de plecare: i se spunea Mesia.