- O foloseai destul de mult la cumpărături, la serviciu o dată pe săptămână, chiar mai des, dar nu țin minte să fi suferit așa ca acum. Dimineața îți montam ortezele, te verticalizai cu portalul, te târai, cum zici tu, mult mai greu la mașină, te urcai la fel de chinuit, dar seara, sau când te-ntorceai acasă, erai fericit, râdeai, nu urai pe nimeni, te simțeai excelent. De ce ți-ai schimbat atât de mult atitudinea? Doar și atunci trebuia să te ajute cineva la așezat pe scaun, la ridicare, la Centrul de recuperare erau obișnuiți, dar la firmă cred că te ajutau directorii, sau secretara cu vreunul din ei. Ce s-a întâmplat de nu mai poți trăi ca înainte?
- E foarte simplu, Letiția, atunci, acum cinci ani și încă vreo doi după aceea, toate aceste realizări ale mele erau câștiguri, performanțe, reprezentau progrese dătătoare de speranțe, chiar convingeri că voi reuși cu muncă tenace și perseverentă. Acum... totul este stagnare, confirmare a limitei de mobilitate care îmi este sortită pentru toată viața, și nici asta nu m-a dus la depresie din primii ani, doar asocierea oribilului meu corp cu frumusețea ta uimitoare, doar asta mi-a descătușat dezgustul propriului corp, respingerea lui totală. Să fie clar, pe mine, propria imagine a picioarelor dezbrăcate, subțiate, inerte, mă cutremură, chiar dacă, împotriva a tot ce-nseamnă normalitate, tu ai suportat-o, ai adoptat-o să spun așa. Este absolut nefiresc, de când mi-ai spus varianta ta de conviețuire, mă tot gândesc și pot să-ți spun acum, pe scurt, în ce condiții am mai putea noi să trăim împreună în casa cu numărul 33.
În câteva zile mergi cu mine la notar și-ți trec jumătate casa pe tine. Nu spune nimic, ascultă până la capăt și-ți spun că o singură condiție neacceptată face imposibilă toată înțelegerea.
Vii la bancă și-ți iei în primire contul cu banii din vânzarea terenului vostru, 80000 de euro, ca administrator unic, eventual o iei și pe Mihaela, dacă vrei.
Te muți în dormitorul de sus, eu trec în cel de jos, cu portal cu tot, asta ca să eliberăm bucătăria, loc de întâlnire zilnică, sau cu prietenii.
Nu ai nicio datorie să-mi gătești, o vei face când, sau dacă vei dori, altfel fiecare ne descurcăm cum putem. Fac precizarea că eu nu voi mai găti niciodată.
Voi avea nevoie și de ajutorul tău, atunci când este absolut necesar, în cazul unor operații pe care nu le pot face singur, ca de exemplu montarea și demontarea rapidă a ortezelor rigide, precizând că pot face și singur această operație, dar îmi ia foarte mult timp. Deci, în zilele în care trebuie să ies cu mașina, voi apela la ajutorul tău, în rest toate activitățile legate de igiena personală le voi executa singur, adică voi spăla hainele cu mașina și mă voi spăla și pe mine... mai sunt și altele care nu-mi vin în minte.
Nu vei mai face curățenie în casă, decât la tine în cameră, dacă nu vrei ca cineva străin să-ți facă această activitate, spun asta deoarece voi încheia un contract cu o firmă de curățenie, asupra întregii case.
Nu vom mai avea niciun contact fizic, niciodată, cu excepția cazurilor unor operații de rutină, cum am spus mai înainte.
- Am înțeles, mă transformi într-o mobilă.
- N-am de ales, revin la datele inițiale, voi fi fericit doar să te văd, exact așa cum gândeam la început.
- Tu nu vezi că m-am urâțit? Ce să mai vezi la mine? Vârsta și boala mi-au deformat fața... nu doar viața, m-am îngrășat, deși boala asta nenorocită slăbește, îmi trebuie haine noi, fața mi-a căzut, mă umflu peste tot, am 55 de ani, mi-a trecut vremea... Doamne cum mă privești, îmi intri în creier prin ochi, nu mai pot să-ți suport privirea... eu am terminat, putem pleca oricând.
Iarăși apucarea cârjelor, ridicarea cu ajutorul ospătarului, blocarea ortezelor și drumul sub tirul privirilor către mașină, urcarea la volan, apoi tăcere, retragerea fiecăruia în lumea lui.
- De grădină pot să mă ocup? întrebarea mea reală și terapeutică.
- Bineînțeles, pentru mine grădina nu mai există, cu excepția pomilor fructiferi și a viei, îmi plac fructele și vinul... uite o activitate pentru care am nevoie de ajutor, al tău și mai ales al lui Marcel, dacă o să mai vrea și el. Mai e și doctorul cu familia, cred că anul ăsta se mută în casă, nu cred că nu mă vor ajuta dacă-i voi ruga. Cât mai vrei și mai poți, ai grijă de trandafiri, pentru mine limitele universului s-au restrâns dramatic, nu are niciun sens să lupt cu ele, pierd oricum.
- Și ce vei face în fiecare zi? Înnebunești să stai toată ziua cu ochii pe drum.
- Îmi voi cumpăra un cărucior electric ultimul model și voi bate orașul în lung și-n lat, împărțind bucurii... - privirea mea nedumerită l-a făcut să continue, - nu bucurii mari, dar foarte multe, distribuite unui număr cât mai mare de nevoiași.
- Vei da bani cerșetorilor, sau ce?
- Asta este cea mai redusă componentă a activității mele, nu sunt atât de mulți cerșetori, mult mai mulți nu-și afișează neajunsurile, trăind în lipsuri cronice, dar demn. Abia când toți cei cu nevoi esențiale neîmplinite ar ieși pe stradă, ai vedea adevărata dimensiune a tristeții în lume. Știi care este cea mai răspândită boală de pe Pământ? Și cea mai gravă?
- Infarctul? Cancerul?
- Singurătatea este boala care generează efectele cele mai dezastruoase, ucide direct sau indirect cei mai mulți muritori. Și știi ce este cel mai grav? În limbaj medical nu există acest diagnostic, oamenii singuri nu sunt recunoscuți, trec pe stradă pe lângă tine fără să le sesizezi drama, în vreme ce ei se sting, încet, în liniște, sau își pregătesc dispariția.
- Am înțeles, te-apuci să faci acte de caritate, este absolut în regulă. Dar când te-ai hotărât? Ieri, în Viena? Sau azi, pe drum?
- Ești ironică și mă surprinde, există multe femei care n-au bani pentru operații, persoane care-și cumpără parizer feliat, sau nici atât, bătrâni care n-au mai băut o bere de ani de zile, sunt copii înfometați sau fără încălțăminte în picioare, există, există, există... toate astea le știam de zeci de ani, dar eram prea ocupat să fiu fericit, să fac bani, să adun proprietăți, e-adevărat că, din câte știu, n-am prea făcut rău, dar nici n-am îmbrăcat pe cei goi și n-am hrănit pe cei flămânzi.
În ultimii zece ani am avut un singur sens al vieții mele, pe tine, și chiar dacă și pe mai departe va fi la fel, îmi permit să adaug și alte obiective. Voi face cu directorul economic o analiză foarte precisă a situației firmei, identificând toate zonele care consumă nepermis de multe resurse, îndepărtându-le sau restructurându-le, distribuind profitul într-o manieră modernă și voi constitui un cont cu o sumă suficientă pentru sponsorizări de tot felul. Voi avea în permanență asupra mea suficient cash pentru a schimba instantaneu mici dorințe în mari bucurii. Există câteva cofetării cu servire direct în stradă, unde un număr de copii stau, când nu sunt alungați, zgâindu-se pofticioși la vitrina cu prăjituri sau înghețată, unii chiar trași de mână de bunicuțe rușinate, vezi un dezastru până la lacrimi dacă stai o jumătate de oră într-un magazin de carne și mezeluri, suferința cea mare sălășluind cu adevărat în farmacii, unde pensionarii negociază, cu ochii în portofel, numărul pastilelor pe care le cumpără, modificându-și cu de la sine putere tratamentul, adaptându-l la pensia lor. Nu-i voi putea ajuta pe toți, dar cât voi putea o voi face. De aceea este esențial să-ți iei în primire tot ce vreau să-ți transfer, să știu exact pe ce pot să contez în viitorul apropiat și nu numai.
Dacă tot m-am încălzit, te-ntreb și eu dacă nu i-ai auzit pe copii c-ar avea intenția de căsătorie, deoarece am în vedere și pentru ei un dar de nuntă.
- Nu i-am întrebat, dar nici nu i-am auzit... poate dacă s-ar întoarce în țară, dar nu prea cred. Oricum, expunerea ta mi-a confirmat și întărit trăsăturile unui om cu inimă mare, dar și extrem de rațional. Accept toate condițiile cerute, le voi îndeplini cu strictețe, una singură dintre toate punându-mă pe gânduri: chiar dacă nu sunt eu cea mai iubăreață, nu pot să cred că-mi interzici tandrețea, atingerea fizică, dar voi respecta totul. Voi căuta tratamentul doctorului în altă parte, sau voi renunța la el.