...- s-o vezi schimbată în ultima vreme, obosită, pământie, s-o-ntrebi doar, ne-ndrăznind să afirmi, - sigur ți-e bine? - da, sunt doar obosită, poate-am muncit mai mult în ultima vreme... - poate... - am șaizeci de ani, nu mai sunt tânără, - las-o mai moale, sau dacă vrei pensionează-te și căutăm un director nou, - mai rezist, te-anunț eu când nu mai pot, dar nu m-a anunțat ea, ci secretara - doamna Letiția a fost dusă cu salvarea, cu hemoragie puternică - telefon Mioarei - nu se poate, s-a-ntors mizerabilul! - cine? - cancerul, - ne vedem la urgențe, examinare sumară, pregătirea pentru operație.
- Nu-i altă soluție!
- Nu era bine s-o ducem la Cluj?
- Nu rezistă, nu ajunge până acolo, trebuie scos uterul, apoi mai vedem, e o operație destul de comună, nu-ți face probleme!
- Te cred, dar după externare, nu mergem la Viena?
- Am putea, cred că ar merita, să-i facă ei histerectomia radicală.
- Adică?
- Să-i scoată tot, absolut tot, inclusiv ovarele și anexele, în situația ei e singura opțiune, dar nu acum.
Suferința s-a instalat din nou în casa noastră, spaima era mai mare, situația fiind mai periculoasă, Mioara și-a intrat în pâine, ocupându-se de ea cu profesionalism reținut, pe mine nu mă interesa profesionalismul, dar nici nu-mi puteam ascunde disperarea, spaima, suferința.
- În halul ăsta nu intri la ea, mai așteaptă o zi și încearcă să te controlezi, cu fața asta nu faci decât să-i confirmi iminența dezastrului!
- Iartă-mă Mioara! Iartă-mă! Iartă-mă! Dacă se duce, mă duc și eu cu ea...
- Nu se duce, liniștește-te, nu încă, s-a grăbit un pic, speram la zece ani, dar se va reface după operație, mai ales dacă mergem în Austria.
- Ia legătura cu profesorul și programați întâlnirea, te rog frumos!
- Așa voi face, mergi tu cu noi?
- Probabil, mai vorbim, depinde de ea.
- Tu ai bani?
- Să n-ai nicio reținere, oricât ar costa!
Au ținut-o în spital șapte zile, a doua zi devreme, după operație m-a sunat Mioara întrebându-mă ce grupă de sânge am, - du-te și donează pentru ea, a pierdut foarte mult și se pare că nu prea au, roagă-i să-l trimită urgent la spital, cu numele Letiției ca destinatar.
Într-o seară am rugat-o pe Mioara să mă ajute la reconfigurarea destinației camerelor casei, eu, cu portal cu tot, mutându-mă, din nou, în bucătărie, pe Letiția urmând a o instala în dormitorul de jos, la fel ca după prima operație. A făcut curat în dormitor, i-a adus toate lucrurile necesare din dormitorul de sus, apoi, fiind destul de târziu, mi-a spus:
- Dacă mă lași să dorm sus, în camera Letiției, și-mi dai ceva de băut, aș rămâne peste noapte, am nevoie să povestesc și eu cu cineva Iona, nu las eu să se vadă, dar sunt extrem de speriată, nici plecarea lui Marcel cu perspectiva singurătății nu m-a speriat atât de tare. N-ai ceva mai tare, un coniac? Tare aș vrea să mă fac pulbere!
- Am, buna mea prietenă, am, dar las și vinul pe masă, îl bem după ce fac o friptură pe aragaz...
- Cât de puțini am mai rămas, la masa asta...
- Spune-mi, te rog, că nu vom rămâne doar noi, că vom fi măcar trei, că vom mai petrece multe seri în foișor, ca pe vremuri...
- Boala asta este de o perversitate uriașă, am sperat să nu recidiveze mai repede de zece ani, dar... nu știe nimeni ce va fi, cert este că se va simți din nou bine, cum am mai spus, dar cât timp? Numai Dumnezeu va stabili. Acum realizez că în ultimii ani ne-am văzut destul de rar, e drept că vorbeam aproape zilnic, dar trebuie să o văd mult mai des, după operație voi sta mai mult timp aici, la voi.
- Te primim cu tot dragul, probabil că se va lăsa de muncă, voi lăsa-o și eu mai încet cu milostenia, ar fi grozav să ne vizitezi mai des.
- Cu munca, va stabili singură, dacă va dori să mai muncească nu-i va face rău, doar să nu fie mereu în criză de timp, să-și stabilească o măsură decentă, selectându-și activitățile care să n-o epuizeze. Oricum, ar trebui reluată îngrijirea trandafirilor, i-ați cam neglijat, în ultima vreme.
- Da, eram tot mereu plecați în weekend și am cam pierdut controlul, vom reveni, ai dreptate.
- S-o vedem pusă pe picioare, după operație mă mut la voi în camera de sus cât timp trebuie îngrijită, am sunat și copiii să-ncerce să vină pentru câteva zile, măcar. Cred că nu va trece mult și-o vor programa, doctorii de-aici n-au tăiat-o, au rezolvat-o laparoscopic, dar la Viena cred că o vor tăia ca la cezariană, trebuie verificat și curățat totul foarte bine. Bună friptură ai făcut! Ooo! Beciul Domnesc! Buun!
- Mâine dimineață bem cafeaua împreună, da?
- Bineînțeles, la cât am băut... să-mi dai deșteptarea, nu știu cum mă voi trezi...
...- iarăși mi-a dovedit cât de bine e să ai o prietenă ca Mioara, pricepută, iubitoare și săritoare, nici nu-mi pot imagina cum ar fi fost fără ea, ce-aș fi făcut, câtă disperare neputincioasă m-ar fi strivit, felul tonic în care-și fereca suferința în cel mai tainic loc al sufletului, atitudinea permanentă, vorbele puține și gesturile atente trăgându-ne în sus, atât pe mine, care contam mai puțin, dar mai ales pe Letiția, căreia nu-i lăsa nici răgazul, nici varianta autocompătimirii, cum altfel să vezi lucrurile când ea s-a mutat la noi în ziua externării, avea grijă s-o verifice medical pe Letiția cu maximă atenție, asigurându-i și igiena personală, făcea și cumpărăturile, gătea sau mă ajuta la gătit, a pus la punct internarea pentru operație în clinica din Viena, când au ajuns Mihaela și Bogdan, ea era sufletul serilor petrecute în grădină, bucurându-se împreună cu Letiția de nepoțelul lor.