agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 16 .



Limite
proză [ ]
Fragment de roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cioplitorul ]

2025-10-12  |     | 



- Eu curăț trandafirii, tu, dacă vrei, tunde gazonul, i-a spus Letiția Mioarei care, pierdută cine știe prin ce lumi, nici n-a confirmat, nici n-a infirmat, rămânând mai departe în lumea ei îndepărtată și protectoare.
Totuși, în cele din urmă, a luat în brațe toate farfuriile și tacâmurile folosite, le-a dus în bucătărie, le-a spălat și așezat la scurs, a făcut ordine, aranjându-mi și patul, a umplut o mașină de spălat cu haine, i-a dat drumul, a ieșit în livadă cu un vailing pe care l-a umplut cu mere, s-a așezat în foișor, curățându-le, a intrat în bucătărie, le-a dat pe răzătoare, pregătind și compoziția pentru plăcintă, a aprins focul la cuptorul aragazului, fixând timpul de coacere, abia atunci, după lunga tăcere, pornind mașina de tuns iarba, al cărei zgomot făcea imposibilă orice intenție eventuală de comunicare cu Letiția. Stăteam în cărucior, aparent absent, dar cu mintea foarte activă, prelucrând informațiile adunate prin camera de luat vederi a ochilor, eram fascinat de faza retracției în sine care ne-a cuprins pe toți, după scurta dispută de idei pe tema însoțirii în eternitate. Nu eram certați, nu țineam niciunul mânie, nici n-aveam pentru ce, doar că simțeam, cred eu, nevoia de a rămâne singuri, fiecare cu sine, analizând întâmplările anterioare.
- Ce faci Iona? Joci singur? M-a-ntrebat Letiția văzându-mă la masă, scriind pe-un bilețel.
- Creez varianta virtuală, formulez întrebarea și-mi notez propria variantă a răspunsurilor voastre, să văd ce-mi iese...
- Care este întrebarea zilei? Așa ar trebui să jucăm, câte o întrebare pe zi.
- Cum ne vindecăm sufletul bolnav de nemurire?
- Dacă vrei, voi juca mai departe, dar vreau să scrii și tu un răspuns la propria întrebare, apoi, în ziua următoare voi întreba eu și vom răspunde, din nou, amândoi.
- Perfect, Letiția! Cred că ne vom distra de minune și ne vom cunoaște și mai bine. Ce fain! Lansăm întrebarea dimineața, citind răspunsurile lăsate pe bilețele aici în dulăpior, după cină, la un pahar de vin. Ești o femeie cu un suflet greu de găsit, dar viu, arzător cu flacără mică și continuă, uite acum am răspuns întrebării cum ați vrea să fie partenerul ideal? Așa că ești datoare cu două răspunsuri, îți las biletele pregătite, cu întrebările scrise. Abia am terminat de scris cele două întrebări, când mi-a sunat telefonul, o doamnă de la cantina socială semnalând un eveniment, un bărbat recalcitrant care făcea scandal că nu-i bună mâncarea. Am liniștit-o, spunându-i că voi rezolva cât mai repede, deja căutam numărul lui Karol, prietenul meu agresor de etnie romă, l-am salutat cu drag, rugându-l, dacă are timp și vrea, să mă ajute, să meargă urgent la cantină, să ceară o porție de mâncare pe care s-o evalueze, verdictul lui hotărând și soluția: fie rebelul are dreptate și ceva s-a stricat în funcționarea bucătăriei, fie rebelul este unul fără cauză și atunci să vorbească cu el, să-l potolească, dacă vrea să mai rămână abonat. După ce se lămurește, să vină la o bere, că nu ne-am văzut demult. După o jumătate de oră au apărut amândoi, Karol și Karmen, coborând fericiți din Audi-ul lor enorm. S-au așezat la masa din foișor, le-am oferit vin, saleuri și fructe, bucurându-mă sincer de prezența lor .
- Spune Karol, care-i situația? Ce-ai constatat?
- Domul Iona, ca să fie adevărat, am luat un copil cu noi, trimițându-l la rând pentru o porție, apoi, când s-a așezat la masă, ne-a sunat și am intrat și noi, fotografiind tava, înainte de a mânca. Cred că-i bai, domnu Iona, uitați pozele, mâncarea e puțină și slabă, parcă așa se spune când lipsește carnea, doar varză și roșii fierte cu o felie de parizer, ultima dată era foarte bună și multă, acum... nu știu, n-am vorbit cu nimeni dintre cei de după tejghea, oricum erau prea mulți acolo, câți angajați sunt?
- La ora asta, trei, bucătăreasa și două femei, poate patru, șoferul care face aprovizionarea mănâncă și el acolo, dar nu mai mulți.
- Erau zece, i-am numărat că mi s-au părut prea mulți, zece, dintre care doi copii, cred că aici e baiul, dacă nu cumva sunt și banii prea puțini, că s-au scumpit toate.
- Karol, asta este exclus, a reacționat cu promptitudine Letiția, în fiecare an actualizez suma per abonat cu indicele de inflație, adică exact cu cât s-au scumpit alimentele cresc și eu suma alocată cantinei, așa am stabilit cu Iona, așa am făcut mereu, problema este în altă parte, poate în bucătărie. Iona va trebui să se lămurească, apoi știe el ce are de făcut.
- Voi face ce trebuie, dacă se fură, pleacă toți, mă rog, cei care fură, nu ai două-trei femei tinere, harnice, deștepte și mai ales cinstite, deștepte să înțeleagă bine ce-nseamnă cantina asta și cinstite să nu fure, ia gândește-te și pregătește-mi un răspuns, te rog!
- Anul viitor voi renunța și eu să mă mai ocup de firmă, va trebui să găsești pe cineva, a intervenit Letiția, conștientă că spusele ei pot influența deciziile luate pentru rezolvarea problemelor, dată fiind subvenția lunară de sponsorizare a cantinei săracilor, privirea mea aparent surprinsă, de fapt real surprinsă prin precizarea termenului înfăptuirii, știam că va renunța, dar nu știam când, reacție la fel de spontană, - când renunți, vând firma, clar, dau sfoară în oraș și vând firma, cu stocuri, cu mașini și utilaje, cu oameni, va fi greu de prevăzut ce se va întâmpla, dar nici eu nu mă mai pot ocupa de ea, și nici nu mai am trebuință.
- Domnu Iona, n-aș putea s-o cumpăr eu? E scumpă?
- Eu știu? Stocurile, vreo 500000, utilajele... 100000, mașinile 150000, sediul și depozitele... 500000, maxim un milion jumate de euro, depinde câți bani ai.
- Mai vorbim, oricum nu este urgent, dar va trebui să mă ajutați o vreme, nu mă pricep, dar pot să învăț.
- Fără îndoială, sunt oameni buni în firmă, te voi învăța cum să-i tratezi și vei reuși, dar până atunci să vedem ce facem cu povestea de la cantină. Tu caută fetele, eu te anunț când am o concluzie și am luat o decizie. O rezolvăm în câteva zile, dacă nu-i urmărești, până la urmă cedează tentației, e groaznic ce mizerabili sunt oamenii, te țin la curent.
I-am condus la mașină, revenind în foișor și scriindu-ne, fiecare, răspunsurile la cele două întrebări, plăcerea de a dezvolta considerațiile pe temele lansate necesitând folosirea unor foi dintr-un bloc notes cu pagini ușor detașabile.
- Sunteți buni amândoi, a venit aprecierea Mioarei sosită în foișor cu o farfurie cu plăcintă, trecând de la unul la altul, citind mesajele notate pe bilete, scrieți frumos!
- Te bagi?
- Nu, nu mai vreau, eu doar voi citi textele voastre, dacă-mi permiteți. Hai să vi le citesc acum, sunt excelente, pe măsura întrebării - Cum ne vindecăm sufletul bolnav de nemurire?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!