Poveste de duminică


.
Un telefon scurt și buna dispoziție mi-a dispărut.
E duminică și-așa aș fi stat în pat ! Toată ziua !
Am ajuns la gară mult înainte de sosirea trenului. N-aveam o carte, n-aveam o revistă, ce era să fac ? Mă uitam la oamenii din jur. Unii erau grăbiți, alții păreau îngândurați. O femeie își liniștea copilul legănându-l și cântându-i încetișor. Era de la țară. Mai încolo, un bărbat trecut bine de 50 de ani, ducea din când în când o sticlă la gură.
- E bun vinul ăsta, zice el fixându-mă c- o privire veselă. V-aș întreba una, poate știți dumneavoastră ce fac tancurile alea în Piața Victoriei ! Nu s-a terminat revoluția ?
- Păi dumneata ce crezi ?
- Dacă îi păzește cu marafeturi d-astea, înseamnă că mai e. Și la Videle am avut un tanc !
- Au fost și acolo lupte ? am devenit deodată curios.
- La noi a fost liniște, pace, până acu’două săptămâni când s-au răsculat femeile, vor să-l dea jos pe Turturică ! Ãsta e mai marele cofetarilor și-al restaurantelor. E spân, omul dracului, uns cu toate alifiile ! Săptămâna ce vine „e” alegeri. Prima oară s-au votat între ei și-a ieșit șef Turturică. Femeile nu mai vor să-l voteze, nici în secret, cică falsifică bonurile, nici cu ridicare de mâini, că tot el iese. Bâlci ca în ziua aia n-am văzut ! Era ca la turnul lu’Babel, numa’femei și se bălicăreau ! Noi bărbații ne-nghesuiam pe la geamuri s-auzim. Două s-au luat și de păr. A zis una „Þi-ai făcut casă și vilă fă, cu ce bani ? Prin muncă cinstită i-a răspuns alaltă ! Ete na ! Alea două mașini le cumpărarași tot prin muncă cinstită, ai ?. Mi-a cerut Turturică zece mii să mă angajeze cofetară, ție știu eu ce ți-a cerut și te-ai ajuns ! Nu-l vreau pe Turturică poa’să iasă cu toate voturile voastre și ca mine sunt și alelalte da’ n-au curajul să spuie !”
- Și cum nene, a adus tancul să le potolească ?!
- Nuu...bre, asta s-a-ntâmplat de mult, în ’46. Vezi mata, pe vremea aia în Videle era o moară cu foc. Să facem rost de mălai ne trebuia un sac de boabe, unul de lemne. Sărea cureaua de transmisie, se molcomea focul, mălaiul ieșea grunzos. Timpuri grele, acu tot mai găsești ceva, ne-a „miruit „ străinătatea, d’atunci ... !
Era unu’ la noi, Pătruță Moraru, om de treabă ... Și-a pus el în cap să facă rost de un motor. Da nu orice fel ! Vezi mata, ce-ți povestesc eu se-ntâmpla la sfârșitul războiului, după ce românii o rupseseră cu nemții, cam prin august’44 că porumburile erau mari, te pierdeai în ele.
Și cum spuneam, Moraru’ căuta un motor. Mergând el la Dunăre, a văzut într-o seară un tanc, pe malul apei și nemții făceau baie, că și ei erau tot oameni. A stat el cât a stat ascuns și-a aruncat c-un bulgăre în tanc și dacă a văzut că nu iese nimenea din măgăoaie s-a furișat, pâș, pâș, pîș , pîș , până a intrat în daravelă! Om priceput dom’le, a condus tancul ca pe un tractor, hâț în stânga, hâț în dreapta, c-avea o manetă. A luat-o prin porumbe, pe drumuri de țară , de i s-a pierdut urma. A ajuns acasă după miezul nopții. Nemții în zarva aia au fost bucuroși c-au scăpat vii, atunci se trăgea, nu glumă ! Cum se-nsera nu mai ieșea nimenea de frică, război mare, mare de tot !
- Pă unde umblași mă bărbate, i-a zis muierea când s-a băgat lângă ea în pat.
- Fusei de-am adus motoru’ , clasa-ntâia, sculă nemțească, cu ăsta nu ne doare capu’, facem avere. Macin la toată lumea, din hotar în hotar, n-o să mai înjure oamenii că le dau mălaiul grunzos.
- Pătrăuță mamă, banii de unde îi luași ?
- Ãsta-i câștigu’Rădițo, l-am luat fără bani ! Și-i povesti muierii cum s-a târât el pe burtă și-a numărat doisprezece nemți, cum a făcut ocol mare cu tancul să i se piardă urma și cum a înălțat cea mai mare șiră de paie din câte construise vreodată ca să acopere tancul.
Femeia și-a făcut semnul crucii, a zis, dă-l boalilor de tanc, după aia și-a văzut de treaba ei, n-a spus la nimenea, nici lu soru-sa, că s-a și supărat mai târziu, cum fa, n-ai avut tu încredere în mine, soru-ta ?
Nea Pătrăuță a zis că demontează motoru’ la anu’ , să plece mai întâi nemții ... Apoi în ’45 a fost treaba aia cu pământurile, zicea că ne-a împropietărit, în ’46 nu știu ce-a mai fost, că s-a dat ordin ca toată lumea să predea puștile și mitralierele,că de nu, vai și amar.
Þața Rădița îl bătea la cap pe al ei, tu ce faci mă omule cu scula aia, n-o predai ? Da el, tu ești proastă femeie, n-ai auzit că numai pistoalele și mitralierele ? S-au hârâit ei multă vreme pînă i-a luat somnul și Pătrăuță a adormit .S-a ținut tare și dup-aia, așa era el.
Ãilalți au predat armele, mai erau însă mii care le-ascundeau pe te miri unde ! Apoi au început să se reclame între ei, percheziții, bătăi, știi matăluță cum a fost. Și l-a apucat frica pe morar, dacă îmi face și mie o percheziție ? a zis el.
A dat paiele la o parte, a curățat tancul de pleavă, i-a uns toate acareturile și-n duminica Sfintei Mării l-a pornit iar. Fugeau oamenii care-ncotro și strigau să bată clopotu’ c-au venit nemții iară. Pătruță nu s-a oprit pân- la primărie. Acolo a învârtit turela de câteva ori și-a îndreptat-o spre clădire de s-au pălit ăia, câți erau pe-acolo, la pământ. Așa i-a găsit Pătrăuță, nici nu mai suflau de frică și nu credeau în ruptul capului că el a capturat un tanc de la nemți.
O sută optzeci de obuze avea, îți dai seama ce-a fost? Au chemat la telefon Bucureștii și-a venit cineva, unu’ mare de tot, din armată, a luat tancul iar Pătruță a primit cinci mii pentru eroism și-a fost îmbrățișat și sărutat din partea comandantului. Cinci mii erau bani grei pe vremea aia,....
Apoi l-au băgat la chiaburi și l-au dus la canal că s-a vândut dușmanului, că d’aia a ținut tancul ascuns, să-i ajute pe contrarevoluționari și de moara lui s-a ales prafu’.
Trăiește și azi, are optzeci și ceva de ani și ne mai spune întâmplarea la un pahar de țuică, duminica.
Da ai văzut matale, ăia din Piața Victoriei nu s-au speriat de tancuri ! Ce-o fi bre daravela asta, o ține revoluția ca după război ? !
Am dat din umeri. Omul a zis noroc și-a sorbit îndelung din sticla cu vin. Răspunsul meu nici nu-l interesa.



Nicolae Aurelian Diaconescu