agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-22 | |
- Săru’ mâna, bună ziua! Pe unchiul meu l-ați văzut?
Tânărul care salutase din pragul cârciumii era un băiat înalt, șaten cu ochi verzi și pardesiu de stofă, negru, cum poartă acum tineretul. Era nepotul lui Săndel și venise în vacanță, după sesiune. - Aaa… Alexandre, nu e aici unchi-tău, trebuie să sosească din clipă în clipă, i-am comandat deja votca. Vino ’ncoace și stai cu noi la masă. Vrei să bei ceva? îl întrebă profesorul. - Da, un pepsi cu votcă, mulțumesc, am să-l aștept aici dacă nu vă deranjez. Și se-așeză pe un scaun, scoase un pachet de țigări și își aprinse una. - Unde mai ești? Că nu te-am văzut de vreo doi ani. - La București, sunt student. Nu prea am mai venit pe acasă, doar sâmbăta câteodată și plecam duminica, de obicei vine tata cu mașina (tatăl lui, frate cu Săndel) și-mi aduce ce-mi trebuie. - Și la ce facultate ești Alexandre? - La relații internaționale și științe politice că acolo am apucat. În acest timp pe ușă intră și Săndel, aruncă o privire peste mese, salută cu un gest larg toată suflarea și se așeză la masă, lângă tânăr. - Săru’ mâna, unchiule, mi-ai adus ce te-am rugat? - Þi-am adus mă. Dar tac-tu nici nu vrea să te vază. Și puse pe masă un pachețel și câteva bancnote. Cum naiba făcuși de pierduși egzamenul ăla? Toți întoarseră capetele, discuția devenea interesantă, nepotul lui Săndel, pe care îl lăuda tot timpul, restanțier. - Acu’ unchiule, zău dacă știu. Am scris mult, dar mi-a căzut un subiect îmbârligat rău, dar putea să-mi dea măcar un cinci. - Și ce subiect ți-a căzut de n-ai știut să-l tratezi, intră în vorbă poetul. - Ceva despre mandarini. Parcă rolul și importanța mandarinilor în societatea chineză din secolele XVII-XIX. - Și ce era așa greu, nu v-a predat la cursuri? - Ba da, dar eu am mai lipsit. Cred că tocmai la cursul ăsta. - Pe naiba. Cred că mai mult absent ai fost decât prezent. Nu mi-a spus mie Florica a lu’ Fane Ciubreag că te-a văzut la Predeal? Și nu sâmbăta sau duminica, era într-o miercuri seara. Așa, și spune înainte, ce n-ai știut? - Păi ți-am spus că am știut unchiule, da’ cred că are proful pică pe mine. Că i-am scris vreo 5 pagini. Dar e drept nu prea știam de unde să încep, ce legătură să aibă niște pomi cu societatea chineză? Așa că am dat și eu acolo, că mandarinii sunt niște pomi fructiferi cultivați pe scară largă în orient, că sunt citrice, că fructul lor e așa și pe dincolo și are un gust bun și era consumat la mesele demnitarilor dar și ale țăranilor, că erau greu de îngrijit, bla bla bla. Ce naiba era să scriu despre niște pomi? Că uite, și împăratul Chinei mânca mandarine la masă, garnitură la rață. Acu’ eu știu că rața se mănâncă cu portocale dar mă gândeam că și mandarinele sunt tot cam la fel, de ce n-ar fi mâncat împăratul rață cu mandarine? - Alexandre, zise profesorul, eu cred că la altceva se referea subiectul. Ai tratat greșit, ai făcut confuzie. Nu e vorba de pom ci de indivizii ăia din administrația chineză, un fel de prefecți. Tot așa se numeau, mandarini. Nu mă mir că te-a picat. - Ei, uite, la asta nu mă gândisem chiar deloc. Dar v-am spus că am lipsit la curs. Acu’ înțeleg de ce m-a chemat proful după două zile la el în birou, l-a chemat și pe decan și pe profa de psihologie și mi-a dat un test. Și mi-a spus că vrea să mă cunoască mai bine că sunt un caz interesant. Și eu care credeam că vor să-mi dea o bursă… dar domnu’ profesor, uite, poate mă ajutați, mi-a dat acum un alt subiect să pregătesc pentru restanță, a zis că măcar pe ăsta să-l știu la perfecție pentru suta aia de coco. - Și ce subiect ți-a dat să înveți? - Unul tot din istorie. Cică Mahomed a fugit în deșert spre Medina, cu o cămilă și cu o roabă. Cu cămila înțeleg, călărea pe ea, dar cu roaba? Cum naiba putea să fugă cu ea? O ținea de coarne sau o lega de cămilă? Avea de transportat ceva cu roaba? Dar nu avea cămila? Că e greu al naibii să fugi cu roaba, eu abia o urneam când căram nisip pentru casă. Uite, nu pricep neam, parcă n-are logică. Nea Săndele, matale ce zici? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate