Toate au un sfîrsit, adesea fericit, cum am dori toti s-o credem, dar se mai întîmpla ca prin putinile procente ce cuprind sfîrsitele triste, se numara si mica mea istorie...
> Defapt totul a început într-o seara calma si linistita, precum aratau aspectele: soarele arzator la orizont ce pe cale sa dispara-n vatra-i de jaratic, mai astepta ultimile cîrduri de pasari ca sa le lumineze calea, chiar si cerul auriu aducea doar amintiri placute, precum cele ce ne revin în noptile de Craciun stînd în fata focului si privind fulgii de nea dansînd la geam, parca dorind sa intre... Privighetoarea ce-si facea cuibul în ciresul din fata casei cînta melodios. Nimic nu era sau îndraznea sa perturbe aceasta liniste îngereasca.
> Privind departe si lasîndu-mi gîndurile sa-si faca aripi si sa zboare peste padurea de la poalele satului, un zgomot de foc de arma se auzise în mijlocul acestei întînderi de copaci verzi, si multe altele armara precedentul. Fupa cîteva secunde de reflectie, am înteles: era începutul si de asta data un început definitiv..
> Am privit pe ulita ce lungea rîul din fata casei am sarit ca arsa de pe prispa, si am urmat lumea ce vorbea galagios, îndreptîndu-se spre centrul satului. Ajunsi în locul cu pricina, ghidati de sunetul strident al clopotnetei, mi-am facut si eu loc prin multime ca sa vad anuntul afisat pe vitrina pravaliei, era un anunt scris de mîna, un scris impersonal si caligrafic, ce anunta : Adunare generala, Baietii de peste 16 ani sunt rugati sa se pregateasca de plecare la razboi, sa-si ia doar strictul necesar, si sunt asteptati la gara de trenuri de la Iasi, un fior ma trecuse...
Multimea ce se adunasera într-un rastimp record, se împrastiase si mai repede, cred ca acest anunt speria toata lumea nu doar pe mine.
Ultimile pasari reveneau dinspre apus, si soarele rosu la asfintit se ascundea dupa falnica padure, ramasa singura în fata anuntului, am primit în jurul meu, nu mai era nimeni, doar un catelus uitat probabil aici de catre stapînul sau. Mi-am îndreptat pasii spre fîntîna, nu ca sa-mi potolesc setea, ci doar sa-mi privesc chipul oglindindu-se în apa cristalina. Privind în cilindrul de piatra, idei si imagini galopau în mintea mea, cine eram eu? Daca el pleaca la front, sa-si apere tara lasata de stramosi, cine se mai uita la mine ?
Pitu era fratele meu mai mare, ce ma crescuse si educase dupa moartea parintilor, ce disparusera într-un incendiu devastator, lasînd în urma lor, o casa din lut la poalele padurii, cîteva bestii, si doi copii în casa... Pitu nu cred ca avea mai mult de zece ani, iar eu nu-mi amintesc chipul celor ce ma adusesera pe lume.
Privind în fîntîna ce parea fara fund, o idee-mi traversa mintea ca o sageata: Daca plecam si eu la razboi ? Dar daca ma deghizam în soldat ? Dar daca... Multe urmara prima, si o decizie fusese luata în cîteva secunde. Am scos capul din fîntîna si m-am îndreptat alergînd spre casa, cu zîmbetul pe buze. Ajunsa în drept cu casa, îl zarisem pe Pitu, ce taia lemne, cu toporul lasat de tata, si se uita Piti la topotul ala ca la o minune, ai fi zis ca era nou, nu alta... Am împins portita de nuiele, l-am salutat pe Pitu, si am intrat în casa...
Soarele la orizont mai arzator ca niciodataprimele melodii ale privighetorii, primele raze ce-mi mîngîiau parul blond: venise dimineata ! O dimineata calda de septembrie, asemeni multora din aceasta prima luna de toamna... Pitu era demult în padure, cu cei mai harnici lemnari, era unicul mijloc de-a cîstiga ceva, lemnul vîndut la bucuresti ne aducea revenitul exact pentru a ne procura de-ale gurii, si ceva de îmbracat.
Ziua cea mare se apropia cu pasi giganti, si planul meu parea sa mearga, uniforma veche al tatalui meu, sabia agatata-n cui, ciubotele prafuite, toate elementele necesare erau aici, ca un puzzle, si eu singura jucatoare trebuia sa le asamblez, totul parea atît de simplu...