agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-20 | |
Sunt într-o cameră albă. Cineva în alb îmi dă o pilulă s-o înghit. Am înghițit-o. Mi-e frică, nu știu unde mă aflu și nu știu de ce îmi este teamă, de parcă aș aștepta ceva urât, da, cred că aștept să mor. Oare cum e moartea? Ca un somn brusc, sau însoțit de o durere lentă care să ucidă mai întâi sufletul și apoi trupul? Aștept. Nu se întâmplă nimic. Se pare că nu voi muri imediat, sau poate că moartea e o alunecare în somn.
Da, aș vrea un somn cu vise în care să simt, ca în copilărie, cum trupul îmi crește în sus până picioarele mi se desprind de pe pământ și zbor înspre cerul albastru, ca ochii tatei, țintuit de stelele care strălucesc enorm, aproape, tot mai aproape. -Draga mea, trebuie să-ți pun o perfuzie, o mică ințepătură intravenoasă, nu doare, ai mai făcut? - Da, parcă... - Ai pierdut mult sânge, trebuie să-ți pun o perfuzie cu... Cu ce-mi pune perfuzie? Simt cum mă scufund, nu mai văd, aud doar valurile mării cum bat furioase în țărm, tare, tot mai tare... Vezi ce simplu e? Cineva în alb mi-a adus moartea. Ce straniu e! E alb, totul e alb. Mi se face frig, tremur ușor, apoi tot mai mult, din ce în ce mai mult. Tremur atât de tare, încât, se zdruncină patul cu mine. Deschid ochii, mă uit în jur, nimeni, mă uit la acul prfuziei e la locul lui, mi-e frică să nu iasă. Dau să strig, dinții s-au luat la întrecere, clănțăne atât de tare, că nu pot rosti nici un cuvânt. Îmi mișc buzele imperceptibil, strig: - Îmi este frig, mi-e tare frig... Alunec în hău. E atât de adânc! Cobor lin, din ce în ce mai lin. O lumină roșietică mă însoțește tot drumul și tot mă duc... Două necunoscute mă trag strigând: - Elena! Elena! Cine or fi astea? Îmi trag mâinile cu greu, vreau să cobor nu știu unde și de ce. -Elena! -S-a trezit, spune cealaltă; stai liniștită, trebuie să-ți punem o altă perfuzie...cu sânge. Știi ca nu doare. Simt o moleșeală, o toropeală dulce, o căldură ce mă inundă încet, încet, îmi cuprinde tot trupul, toată ființa. O stare de bine mă înfășoară, sunt obosită, adorm.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate