agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2739 .



Clipe
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Jack ]

2002-03-06  |     | 



Fiecare clipa trebuie pretuita ca si cum iadul i-as sta la capatul celalalt in asteptare.Ca pe ultima curata,ca pe ultima pura.Ca pe ultima.
Fiecare gand ar trebui aruncat in fata splendorilor noptii.Fiecare idee tratata ca pe o axioma a zeilor.Fecare cuvant luat ca pe o gluma proscrisa.In locul potivit si in clipa potrivita totul se descarca de valoare intr-o singura directie ahtiata de sine.Nu mai poti dori altceva decat nimicul si nu mai poti simti altceva decat neantul.Atunci cand locul se confunda in perfectiune spirituala cu timpul,pentru tine asta a fost extazul unei existente pe de-a-ntregul.Ce sa mai vrei dupa asta mai mult care sa te reveleze tie ca om?Cum altfel sa mai afli ce fel de existenta iti ascund gandurile si constiinta?!
Sa astepti o eternitate pentru salvarea din cearsafurile reci ale diminetilor fara vise si sa afli intr-un final ca totul n-a fost altceva decat visul vietii tale!Ce mai tragedie...!Sa cauti intre peretii mintii tale iesirea din minciunile si inselaciunile amare ale existentei cerebrale si sa afli intr-un final apoplectic ca nimic din ce stiai ca ar fi bucurie odata nu era cu adevarat decat hrana a suferintelor tale...Cata incertitudine poate fi in lumea asta a noastra?Cate plagiate simtiri ne leaga organic unii de altii intr-un acelasi cerc fara dimensiuni dar cu aceeasi raza aproape plata...?Si cum ne putem noi recunoaste umbrele pe strada si reflectiile solare pe lacurile umbroase ale muntilor legati prin culoare de ceruri si pamant in adancuri...?!
Ma zvarcolesc ca un inger in ultimile-i clipe de puritate intr-o inca neclara si confuza lipsa de suflet.Ma mir de fiecare data cand picaturile de ploaie imi brazdeaza fata prin geamurile lasate!Ma bucur de intunericurile toate ce-mi ating simturile si mi le indoaie ca pe un arc gata de a-si elibera sageata cu iubire...Nu ma indoiesc de unicitatea fiecareia dintre ideile mele pe cat de prapastioase pe atat de confuze si pline de o iluminare a noptilor cu luna plina.
Jocurile ne abandoneaza undeva intre dorinta de competitie si de victorie.Undeva intre inocenta si valtoarea infumurata a dorintei avide de glorie pe deplin personala.Fiecare dintre noi intelege ca sfarsitul este inevitabil,dar parca printr-o minune lucrul acesta scapa constiintelor noastre atat de banuitoare de altfel.Banuim totul cu cea mai adanca dintre suspiciunile lumii,dar nu indraznim sa ne banuim sfarsitul ca o realitate finita si neagra!Ne terminam acolo unde ne incepe eternitatea.Ne incheiem acolo unde totul se termina ca o lume subiectiva.Acolo unde insasi lumea dispare.Dupa noi nu poate fi decat neantul.Iar nu numai ca dupa noi este neantul,dar chiar noi devenim atunci totul.Neantul insusi in cea mai pura si imaculata forma a sa...De ce ne temem atat de tare de moarte intr-atat incat o evitam ca pe o inexistenta dincolo de banalitate?Bizari sunt uneori oamenii...Sa murim macar daca nu pentru altceava pentru nemurirea noastra!
Intre atunci si sfarsitul cugetarilor noastre sta semnul intrebarii.Intre atunci si nemurire sta astazi si forta impotrivirii rationale a emisferelor noastre cerebrale sfioase.Intre maine si dimineata asta ploioasa stau nu numai orele de pana atunci si toate picaturile de ploaie.Intre iubirea mea si broboanele de nea complet straine de iubire stau numai gandurile mele si mintea mea schilodita de ratiuni plapande insa convingatoare...Intre mine si stelele in prabusire tot ce isi mai gaseste puterea de a rezista cu ultima-i suflare,este distanta furibunda...Timpul moare ca un demon ramas de unul singur intr-o lume a sperantei!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!