Împrăștiind gânduri negre se apucă înverșunat să facă ordine, scoase aspiratorul din cămară, aspirator mai prăfuit decât cel mai dosit ungheraș al apartamentului, deci șterse pentru început praful de pa aspirator, ieși afară și curăță de scame săculețul aspiratorului, pe scurt se umplu de treburi ce ocupau mai toată activitatea cerebrală a tipului, astfel uită de tipa de dimineață, de zâmbetul ce-l scoase din echlibrul psihic, de solitaritatea sa, de mai toate pe lume.
Când fu dezintegrată și cea mai mică urmă de neglijență masculină era târziu, alimentara era deja închisă, iar bucatele consumate la prânz erau demult digerate și se pare că și degrabă exilate din organism. Cu mațul ce cânta solo, află la bucătărie un pesmet în care introduse incisivii, și, pofticios, urmă exemplul vitelor cornute mari. Ideea unui ceai se înfiripă în planurile pe următoarele cinci minute, dar pleoapa de sus se trăgea la cea de jos ca Romeo spre Julieta, mai erau și conținutul intestinelor ce se cam reținuse așa că ceaiul fu tergiversat pe dimineață, intestinele eliberate de povara unui fost prânz, iar corpul într-o stare de semiconștiență fu zvârlit pe patul a cărui răcoare rămase imperceptată.
Undeva, la mijlocul unui vis, parcă auzi ceva asemănător cu sunetul deșteptătorului, însă nu acordă mare importanță acestui fapt, căci continuă visul mai departe. Când deschise ochii, văzu o pată de soare mai aproape de podea. „N-ar trebui să fie acolo la ora 6-7 AM, sau, shiiit, e ora...”. Cu un salt acrobatic apăru în fața deșteptătorului ce arăta începutul orei zece. „Șefu, scuze, m-am scăpat în exersarea somnului”. Formă numărul de la serviciu:
- Polina, noroc, eu am răcit puțin, am febră, cred că o să mă rețin ceva până ajung la serviciu – minți nerușinat cu o voce prefăcut răgușită receptorul.
- Șeful face spume la gură, te face bucăți când o să apari –vocea complotistă a colegei sexy trecu la șoaptă.
- Ei, chiar așa mult avem de lucru – trecu la vocea normală Creier.
- Este, avem de elaborat niște produse noi, știi tu, trebuie să te ocupi de construcția lor, de partea tehnologică cu Vasile, Ana știi că e în concediul de maternitate și nu are cine te înlocui!
- Bine că eu nu plec în concediu....de maternitate – făcu tipul mofturos.
- Îți fac eu unul, de paternitate – râse, cochetă, Polina.
- Doar dacă particip și eu la elaborarea lui – răspunse cu aceeași monetă.
- Bine, vină mai repede, te aștept,...... vine șeful, hai la re.... în receptor răsunau doar semnalele scurte ale MoldTelecom-ului.
„Ce puțin necesit pentru o bună dispoziție” radia de o fericire efemeră insul. Pregăti un dejun lichid cu mai mult zahăr, în pofida avertismentelor medicului. „Că doar n-oi mai suferi de malnutriție... hipoglicemie!” se ivi din abisurile memoriei cuvântul potrivit.
Dezgropă din sertarul noptierei un parfum for men (sau poate era apă de colonie, că eu nu sesizez diferența) se parfumă ușor, așa, să adie de la el puțin a ceva plăcut, aranjă coafura și se porni la serviciu.
La stație, urcă în troleu, cu un sentiment de stăpân al lumii, de tip inrefuzabil, și...văzu taxatoarea de ieri. „Puțină încredere în propria agreabilitate n-ar altera acum”.
- Salut – i se adresă când d-șoara se apropie de el.
Gagica făcu ochii cât cepele, mă rog, cât două cepe mici, mai corect cât două cepușoare, că trei ar semnifica altceva. Tăcu puțin, încurcată, cu reflectarea unei procesări intense ale propriului trecut pe frunte, apoi se însenină și-i răspunse:
- Noroc, tu nu-mi spui cine ești, că parcă te țin minte de undeva - tot cerca să definească cu cine are de a face.
- Ne-am văzut ieri dimineață, tot în troleibus. Tu lucrezi nu demult, că parcă nu te-am văzut mai înainte?
- Da, acum sunt în vacanță și am găsit și eu ceva de lucru – mai era confuză tipa, zâmbi, fapt prin care lipsi personajul nostru de toate replicele ce le pregătise, pentru orice eventualitate.
O pauză.....în care Creier nu găsi altceva mai oportun decât să achite taxa. Mam-zela plecă mai departe să chestioneze călătorii în privința prezenței în buzunarele lor a abonamentelor, legitimațiilor, tichetelor pentru o călătorie procurate recent de la dumneaei, iar la întoarcere se opri lângă tipul, zâmbi și:
- N-ai spus cum te cheamă!
„Să-i spun că că-mi zice Creier, o să mă înțeleagă greșit”
- Slavic. Veaceslav Fiodorovici.
- Catea. Ecaterina Nicolaevna – îi aprecie modul original de prezentare strângându-i mâna.
- Șiii....diseară ce faci?
- Nu știu, o să să ies cu o prietenă în Centru să ne primblăm.
- Nu pot fi eu prietena ta astă seară? - făcu cu o intonație bine jucată d-nul ....(să vezi, nici nu m-am gândit la numele de familie, sigur la un pseudonim, mmmm....să-i zicem) ....Blănuț.
- Unde? – fu de acord Ecaterina rapid, prea rapid, că întrebarea îl prinse nepregătit cu o propunere.
- Păi...., hai să nu-ți stric mult vechile planuri, în Centru, lângă Ștefan.
- Lângă monument?
- Mda......
- La ora?
- Dă-mi numărul tău, te sun și precizăm?
- Eu trăiesc la gazdă, da....scrie-l .
- Bine, ne vedem diseară! – și coborî.
La intrare îl aștepta mutra mahmură a paznicului ce pesemne că se distrase noaptea în compania unei soluții de etanol, îi prezentă permisul care fu studiat mai detailat ca de obicei, pe motiv de procesare mai lentă a informației stocate pe acel mic dreptunghi de plastic, îi permise să treacă, dar continua să țină, îngândurat, permisul în mână.
- Permisul, vă rog! – făcu puțin iritat Creier.
- A? Da,da, da! – coborî la realitate din înaltele sale gânduri mărețe d-nul din securitate.
Ajuns la birou, vru să-l viziteze direct pe big boss, dar fu tras brusc de o mânuță într-un cabinet micuț și foarte....cunoscut.
- Polina?! – făcu mirat tipul.
- Oooo, Creiere, ce schimbare, ai vre-o domnișoară, nu? – făcu 90-60-90 curioasă de o poveste de dragoste cu lux de amămunte.
- Nu, m-am ras și eu, așa, într-o doară, că irita barba pielea și nu vezi ce gât roșu de la ea am!
- Și parfumul, tot te irita barba, și pantofii?!
- M-ai prins, vezi matale tanti, îmi place de tine, mor de dorul tău, mă chinui nopți la rând de-o săptămână să adorm și tot cu gândul la matale! – îi făcu Blănuț o declarație de dragoste așa, mai puțin originală.
- Și eu te iubesc, te iubesc ca pe ultima scândură din gărduceanul creșei la care mă ducea mama, ca pe prima mens.....- asta nu trebuie – își mușcă limba Polina când văzu că individul încruntă sprâncenele la auzul a celei de a doua părți a declarației, de, cărui tip iar fi plăcut să fie comparat cu o hemoragie, fie ea și din cele mai intime locuri ale corpului feminin.
- Lasă gluma, ce-i cu lucrul? Șeful e la el?
- Da. Uite schițele preventive, așa, un maculator, le faci în AutoCAD, apoi o un mic slide-show în PowerPoint, pentru clienți, eu mă ocup de broșurile publicitare! Dă-mi un slogan, știu că ai aptitudini în așa ceva!
- M-așteaptă șeful – se eschivă de la răspuns Blănuț și-l suflă un curent de aer direct lângă ușa d-nului Negrenco.
Bătu sfios în ușorul ușii, că ușa era capitonată cu ceva ce nu prea producea un sunet puternic.
- Intră – făcu Negrenco distrat și cam cu o notă de impertinență în voce.
- Bună ziua, șefu?
- Bună ziua, bună ziua, dumnezeii ei de ziuă, că satul arde, da el doarme acasă ca la mâc-s-a pe cuptior!!! Măi parșivenie, tu știi ce tender era să pierdem din cauza somnului tău?! Nu știi, da? De unde să știe el? 50 de mii, drăcie! Da l-am luat, i-am avut pe clienții iștea ca pe niște iepuri!!! Dacă termini comanda până vineri la prânz te duc personal în weekend la mare, la munte, unde vrei, în Africa.....
- În Africa nu trebuie, șefu...
- Ce? – întrerupse tirada sa exaltată tipul adâncit în fotoliu. Mă, tu .....ce miros e? Aaaa....aaaa...pccccihi – stărnută alergic.
- Sănătate, d-nul Negrenco!
- Dispai din ochii mei, amu să te văd că lucrezi, fofârlita ți-a dat materialul?
- Este, tot e-aici! – arătă cu ochii la mapa ce o luase de la Polina.
- Bine – făcu șeful smiorcăind și cu ochii înlăcrimați.- Ieși afară!!!! – zberă de se speriase, probabil și paznicul de la securitate, de jos.
- Dispar, șefu!
Negrenco luă în mână press-paper-ul cu ferma intenție de ai acorda o energie cinetică apreciabilă, vectorul vitezei căruia să fie îndreptat spre designerul nostru. Văzând că se cam îngroașă gluma, tânărul se teleportă imediat după ușa ce ar servi în următoarele 2 secunde un scut impenetrabil pentru proiectilul improvizat cu care îl amenința persoana sus-pusă.
- Mi-ai scris articolul despre păturile social vulnerabile – auzi la ureche vocea Polinei.
- Nu, dar am studiat problema în cauză. Pe luni sper să fie gata.
- Hai te rog, că verișoara îmi face peri suri cu articolul ei. Degeaba a mai intrat la jurnalistică dacă nu poate scri macar un articol de râsul găinilor – dădu a pagubă din mână.
Când se apropiară de cabinetul Polinei, tipa îl trase brusc după ușă, se lipi de el și-i șopti:
- Îmi place parfumul tău, mă-nnnebunește, dă-mi-l mie că nu te las.
- Polina...... – făcu încurcat Creier, simțind o ușoară încordare în partea inferioară a zonei pubiane.
- Macar zi-mi cum se numește – îl împunse cu un bust ce n-ar lăsa indiferent nici pe.....monumentul lui Ștefan.
În amețitoarea proximitate a unei domnișoare atât de apetisante insul își pierdu cumpătul și o sărută pe gât, mâna stângă coborând spre fese și strângând cu putere una din ele. Ca răsplată, primi o palmă răsunătoare, o privire dojenitoare și un „Sântem doar colegi, eu te-am rugat doar să-mi faci o favoare” după care vru să părăsească încăperea, stătu o clipă în ușă, apoi se întoarse și- l rugă să plece. Când vru să treacă pe lângă gagică și să-i respecte doleanțele fu iarăși tras spre nas, apoi împins cu un gest teatral după care tipa îl sfătui:
- Înainte să te dai cu parfum șă schimbi cămașa, că-i transpirată. – și-l expedie în coridor, îi întoarse spatele, ținându-se cu mâna de fesa șifonată, șopti șuerător – sadistule!!!
- Uite la tine – mormăi sub nas Blănuț, mângâind obrazul arzând. - Naturalia non sunt turpia. – își amiti un proverb des utilizat de George.
- Noroc, enciclopedie – se auzi la spate vocea lui Vasile, inginer de mare valoare la proporții mici.
- Unde vezi tu noroc – se întoarse Creier cu obrazul roșu spre coleg.
- Șefu? – îl iscodi ăla compătimitor.
- Pe dracu, Polina.....
- Nu te cred, cu ce ocazie, ...Polina noastră, he-he, de ce?
- A încurcat buca cu obrazul.
- Clar – cu o nuanță ușoară de invidie și de percepere a celor întâmplate făcu Bazilio. – Intră după masă pe la mine să rezolvăm chestia cu proiectul 2356.
Intrând în propriul mic univers de lucru, se lungi în fotoliu, sigur, nu așa comod ca al șefului, dar propriu și mai la dos de ochii curioși ai conlucrătorilor. Văzându-se așezat își aminti că luase de dimineață doar un ceai, porni hi-end-tech-ul, vru să se concentreze asupra schițelor, dar, o teamă, o neliniște iar îi strivea cutia toracică, amețeli, respirație accelerată, se privi în oglindă, ochii cu pupilele mici, iar lacrimile erau gata să părăsească ochii și să pornească într-o scurtă călătorie spre obraji. Lovi cu fruntea tastatura, privind cu ochi nevăzători pardoseaua, respirând greu. Auzi o bătaie timidă la ușă:
- Creier?! Ești aici?! Ușa se deschise încetișor și-n crăpătura formată se ivi năsucul Polinei.
- Hai, nu plânge, îmi cer scuze pentru palmă, da nici tu nu trebuia să mă strângi așa tare.
Tipul nu reacționă la apariția tipei, căzând într-o stare controversată de apatie în care membrele păreau pline de energie și cereau mișcare, iar SNC își dorea să calmeze hiperventilarea pulmonară și un sedativ puternic. Simți o atingere pe umăr.
- Mă, nu te fă nebun, că mă sperii! – vocea neliniștită al Polinei îl readuse puțin la realitate.
- Dă-mi un somnifer – și reîncepu hiperventilarea plămânilor. Pic! O mică pată întunecată pe mocheta albastră. Pic! Alta căzu lângă prima.
- Mă, spune ce te doare? – plângăreață, își pierdu cumpătul vocea feminină din apropiere. – poate chem ambulanța. Ridică receptorul și sună pe Negrenco.
- Dumnezeii mă-sii, nu-i destul c-antârziat, încă mai face pe mortu-n păpușoi – se auzi vocea iritată a supraalternului. Amuș facem tot să fie bine, sper că nu moare acolo, eu nu pot să vin că am alergie de la dezodorantul lui. Iaca chem ambulanța. – se auzi , îngrijorat, șeful.
- Þi-i rău? Compătimitoare, îl cuprinse de umeri colega. Îi ridică capul, îl sărută pe frunte. – ți-am lăsat ruj pe frunte, ai febră – și șterse cu mâna urma de ruj.- nu plânge, totul o să fie bine - și-i lipi capul la piept.
Mirosul ușor și plăcut de parfum în alianță cu un miros ușor de corp curat, poate ușor transpirat (că era vară, iar vara...), un sân plăcut ce nu s-ar compara cu nici o pernă, bătăile ușor accelerate ale inimii îl calmară puțin, închise ochii și căzu într-o stare de somnolență.