agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-08 | |
Nicioddata n-am crezut ca o femeie poate plange fara lacrimi, iar noaptea poate plange cu lacrimile ploii. Pare un non-sens, dar durerea sufleteasca este asa de mare incat tot ce a fost normal pana acum, dintr-o data devine grotesc.
Cine stabileste granita dintre speranta si deznadejde? Unde incepe intunericul si cine calca in picioare lumina? Ca si cum am intrat in aceasta lume pe usa din dos, mi-e rusine sa privesc adevarul in fata. Sau poate mi-e frica. Ori e un gest de lasitate. Am oferit in causul palmelor farama de suflet, si speranta, si lumina. E tot ce am avut. Absolut tot. Si ce am primit in schimb?... Un urias, splendid si parfumat balon umplut pana la refuz cu aer... sau iluzii, ca sa ma exprim mai elegant. Ce doare, de fapt? Nu iluzia, prostia, ipocrizia, ci minciuna invelita si oferita ca dar. Si-mi pare rau... Imi pare rau pentru ca e prea tarziu sa mai pot schimba ceva. Si sunt singura si inchisa in mine. Ma simt ca o scoica uitata pe plaja. Mi-e frig si mi-e asa de frica... Si e asa de intuneric. Vreau sa-mi creasca picioare ca sa pot ajunge inapoi in mare, ori aripi... Poate asa as gasi drumul spre casa. Imi pare rau pentru trecut si pentru viitor. Nu stiu cand si cum, dar m-am ratacit in puzderia de stele. Si sunt asa de departe. Ametesc daca ma uit inainte si nu stiu cum sa fac sa pot privi, macar pentru o clipa, inapoi. Iti mai aduci aminte? Imi spuneai ca sunt ca un iepure salbatic. Delicat, fricos, inadaptabil intr-un mediu foarte "pretentios". Si tot tu imi ofereai acel coltisor in care sa ma pot ascunde si unde ma simteam incredibil de bine ori de cate ori simteam nevoia. Unde e coltul meu? Cine mi-l poate da inapoi? Imi doresc asa de mult sa ma mai pot cuibari acolo si sa ma simt in siguranta, ocrotita... Mi-ar placea asa de tare sa mai pot trai in trecut, dar cu imaginea cestui prezent in minte, in permanenta, ca sa stiu ce am avut si n-o sa mai am. Niciodata. As vrea asa de mult coltisorul meu inapoi, chiar de-ar fi si numai pentru o zi. Iar dupa aceea as putea muri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate