Intr-o singura zi am devenit dependent de tigari.M-am trezit la 7.Am stat 10 minute si m-am gandit la ce o sa fac,de ce o s-o fac.Au fost 10 minute surde,oarbe.Nu am gasit nici o motivatie solida.Stiam doar ca trebuie sa o fac si fost de ajuns.Amintirile in care ma vedeam spunand "nu,nu ma reprezinta" nu aveau nici un ecou,nu mai contau.
Am luat tigara,am examinat-o,am mirosit-o si am aprins-o.Primul fum.Era primul meu fum adevarat pe care nu-l trageam in plamani,il trageam in suflet,in creier.L-am dat afara,ce pur era...asa cum nu am fost eu niciodata.Am inceput sa ma plimb prin camera.Pictam,pictam cu fumul prima mea capodopera.Eram un artist,unul la fel de banal ca toti ceilalti.Ritualul de initiere durase 5 minute si 23 de secunde.A fost prima mea tigara pe care am fumat-o pana la capat.Ce inceput diferit.M-am dus la bucatarie.Acolo era mama.Singura mea mama.Fuma.
-Buna dimineata dragul meu.Ai dormit bine?
-Da dar m-am trezit si mai bine?
-Te-ai trezit si mai bine? deci te-ai trezit odihnit?
-Da mama.
Pronuntasem mama ca si cum as fi zis pentru prima data acest cuvant.
-Vrei cafea?
-Nu.Vreau o tigara.
Ramane usor surprinsa dar imi spune surazand:
-Ce ti-am spus eu despre tigari?Nu te uiti la mine?
-Stiu ca esti cel mai bun exemplu sa nu ma apuc dar poate daca m-as apuca te-ai vedea si tu cu adevarat.
-Dragul meu,te rog,nu te sacrifica.
Draga mea,crede-ma,nu ar fi un sacrificiu.
Am luat ceasca mea verde si m-am intors in camera.Nu mai mirosea a fum.Mama.Si mama(la fel ce pruncul)era diferita.A fost batrana pana m-am nascut eu.I-am redat tineretea. Nu-mi cunosc tatal si mereu il trec la "morti".
- Si tatal tau?
-E mort.
-Vai,scuza-ma,nu stiam.
Nu-mi pare rau ca nu-mi cunosc tatal si nu mi-ar parea rau daca el ar fi cu adevarat mort.Nu-mi caut identitatea intr-un tata pierdut.Eu sunt acum tatal meu si de aceea mama e singura mea mama.Amandoi au ales.Tata a ales sa plece iar mama a ales sa se nasca o data cu mine.
A crescut si am ajuns aici.Aici,in camera mea,langa fereastra,cu o casca verde in mana-mana care a fumat.Mama cand o sa-si dea seama nu o sa-mi spuna nimic.Intr-un gest de furie o sa-mi rupa toate tigarile si nu o sa-mi mai zambeasca cu ambii ochi.Cel verde o sa-l inchida,cel negru o sa clipeasca des pentru un timp-apoi o sa inteleaga.Acum inteleg si eu.Vreau sa fiu banal dar nu pentru mult timp,o luna,doua luni.Eu vreau sa nu mai fiu eu.Iau o pauza si pauza asta e vicioasa.
E ora noua.Ma indrept spre oglinda si ma privesc in ochi.Sunt albastri.Ii inchid.Acum sunt negri.Clipesc.Sunt verzi.Sunt special la fel ca mama.Ea are un ochi verde cu care minte si un ochi negru cu care spune adevarul.Am intrebat-o odata de ce are ochii asa si mi-a spus ca a pacatuit cand era tanarasi a primit o a dous sansa si de atunci are un ochi negru cu care spune adevarul.Pacatul ei a fost MINCIUNA si inca nu s-a cait,inca mai are un ochi verde.Am intrebat-o apoi de ce nu am si eu l-a fel ca ceilalti o singura culoare.Raspunsul ei a fost pentru mine ca o sentinta.Doar atunci cand voi ajunge sa ma cunosc cu adevarat voi avea o singura culoare.Dar ceilalti?Ceilalti sunt superficiali,traiesc in zadar,le e frica sa se cunoasca pe ei insisi.Mi-a spus ca sunt un norocos;am primit o sansa de care trebuie sa profit.Si mi-a mai spus ca va fi greu si nu voi putea sa dau inapoi.AUTOCUNOASTEREA e destinul meu.Nu l-am ales eu,mi s-a dat dar zi,acum... nu-l mai vreau!