De cate ori  nu am visat noi atunci cand eram copiii sa descoperim o comoara, sa ne imbogatim si sa devenim faimosi? Exista oare comori ascunse prin locuri aiurea si uitate? Este adevarat ca ele "joaca" la anumite intervale de timp?  La o analiza sumara toate aceste lucruri par doar povesti de adormit copiii, dar daca analizam cu atentie anumite intamplari din trecut, felul cum s-au imbogatit unii oameni aceste lucruri par sa aiba un sambure de adevar.
O intamplare din timpul Razboiului de Independenta  a facut ca un soldat din partile Dumitrestiului sa fie luat prizonier  de catre turci, fiind dus la munca pe undeva prin Bulgaria. Intr-o zi, stapana mosiei pe care lucra l-a intrebat de unde este. Osteanul i-a povestit turcoaicei din ce parte a Romaniei vine si aceasta a inceput sa ofteze la auzul cuvantului Dumitresti. " Ehe!... Acolo au ramas banisorii nostri. Au ramas ingropati intre doua izvoare la marginea unui ses si nu ne-am mai putut intoarce sa-i luam".         
Turcii au pierdut razboiul  si osteanul nostru s-a intors acasa intr-o Romanie  independenta . Multi ani dupa aceasta intamplare fostul dorobant a incercat  sa gaseasca locul unde turcoaica ascunsese comoara, dar in zadar. Se spune ca nu poti sa gasesti o comoare decat daca este sortita sa fie a ta  si veti vedea ca asa s-a intamplat si in cazul de fata.
Spre sfarsitul vietii omul nostru a gasit de cuviinta sa povesteasca unor consateni mai tineri despre fabuloasa comoara ingropata de acea familie turca in sec. al XIX-lea undeva pe plaiurile Dumitrestiului, intre doua izvoare.  Neincrezatori la inceput, cei doi sateni, unul din ei fiind un strabunic al meu, au continuat sa caute locul in care ar fi putut fi ascunsa comoara.
 Dupa ani de cautari, dupa nopti nedormite in care pazeau in preajma izvoarelor sa vada daca joaca comoara, intr-o noapte de primavara norocul le-a suras. Se aflau la marginea satului Galoiesti, in locul numit " Ciciurul lui Avram". Noaptea era pe sfarsite si luna se arata argintie printre norii care alergau pe cer. Cei doi, tremurand in racoarea diminetii , se pregateau sa plece acasa. Deodata, la cativa metri deasupra celor doua izvoare care se aflau de o parte si de alta a pintenului cu care se termina sesul in acel loc, au inceput sa joace niste flacari aurii cu o inaltime de aproximativ un metru. Priveau uluiti. Nu le venea sa creada ca este adevarat. Turcoaica nu mintise.
 Din sat s-au facut auzite glasurile cocosilor. Satul se trezea la viata fara sa banuie ca undeva in apropiere se intamplau lucruri ciudate. Cei doi au asteptat pana ce flacarile s-au stins si au insemnat locul cu gandul sa revina in noaptea urmatoare. Tot drumul pana acasa cei doi si-au facut planuri de viitor. Se gandeau la cat pamant sa cumpere si cum vor scapa de saracie. Dar lucrurile nu au stat chiar asa. Ce s-a intamplat vom vedea in cele ce urmeaza.
 Noaptea urmatoare , inarmati cu harleti si lopeti , au mers la locul stiut numai de ei si s-au pus pe sapat. Gandul ca vor deveni bogati le dadea putere. Sapau neintrerupt. Mainile lor se transformau in carne vie, dar asta nu-i impiedicau sa continuie. Era intuneric bezna. Cerul era acoprit in totalitate de nori negri care nu prevesteau nimic bun.
 De undeva din apropiere s-a auzit un fosnet ciudat. Cei doi s-au oprit din sapat si au ascultat. Nimic. Si totusi simteau ca cineva i-a spionat. Au plecat sa cerceteze prin imprejurimi, dar n-au gasit nimic. A inceput sa ploua fara veste. O ploaie rece si repede care i-a facut sa nu mai continuie sapatul. Au acoperit groapa cu crengi infrunzite si au avut grija sa nu se observe ca acolo se sapase. Au plecat cu gandul sa revina dimineata...
  Dimineata avea sa li se naruie toate sperantele. Cand au sosit la locul stiut au gasit crengile date la o parte. Groapa era mai adanca cu un rand de harlete. In mijlocul ei, o scobitura de forma unei oale de lut avea sa le dea fiori. Comoara disparuse si in urma ramasese doar locul unde fusese oala cu aur. Ani de cautari se dusesera pe apa sambetei.
 Mai tarziu au aflat ca un om din comuna se imbogatise rapid . Acesta cumparase cel mai bun pamant din lunca Ramnicului, teren aflat in centrul comunei. Dupa ani de zile omul respectiv a marturisit ca gasise o comoara, comoara in gasirea careia nu avea nici un merit.
  Se spune ca locul de unde este dezgropata o comoara nu se astupa niciodata. Acest lucru pare sa fie cat de cat adevarat. Pana prin anii 1988 - 1989  groapa de unde a fost scoasa comoara a existat fiind vazuta si de autorul acestui text si, poate ar fi existat si astazi daca muncitorii de la CAP -ul care se construise in apropiere nu ar fi astupat-o cu gunoiul de la ferma de oi din cadrul acestuia.