agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-29 | |
Personaje:
-Un număr de douăsprezece personaje care ar putea însemna ceva sau nimic. -Eu, care aș putea fi socotit, pe bună dreptate, un nepersonaj Mă grăbesc spre scena care are ca fundal un acvariu imens. Prin apa limpede se văd: o pădure scufundată, o mănăstire, pești antropomorfi, oameni ihtiomorfi, multe foi de hârtie mâzgălite la repezeală care plutesc pe ici pe acolo. Mă apropii de acvariu, lipindu-mi palmele de sticla rece. Sunt absorbit înăuntru. În apă sunetele sunt difuze. Îmi pierd cunoștința. În jurul trupului meu, care levitează, se prind de mâini mai multe personaje, unsprezece la număr. Un altul, îmbrăcat în negru, care ar putea fi Pavel sau Iuda în așteptarea Mesiei, sau pur și simplu un om îmbrăcat în negru, meditează deoparte. Mă trezesc pe rând, din cele unsprezece straturi ale leșinului în care m-am cufundat, astfel: Îngerul spune: Aleluia! (făcându-și cruce, convingător, cu toată palma strânsă în pumn, continuă): am venit să vă belesc sufletele de păcat, vouă, celor care priviți spiritualitatea prin tubul de carton al hârtiei igienice, o curbă lunetă caleidoscop, pe deoparte, având ochiul drept, pe de alta, celălalt ochi. Tresar. Un val de apă se revarsă peste marginea acvariului, spre nemulțumirea primului rând de spectatori care își ridică picioarele la piept. Primul dintre personajele prinse de mâini (În timp ce rostește acestea, se desprinde din lanț și se duce în spatele personajului îmbrăcat în negru. Îi ține mâinile pe umăr și amândoi leagănă capul simultan, haotic. Ceilalți nu se mai prind de mâini, în locul celui plecat creându-se o breșă): Experimentând viața de pe colacul toaletei. Înțelepciune. Să ne iubim, așa cum numai noi ne iubim, duzina din care Iuda, anacronic, s-a spânzurat pe internet, între desktop și log off user, în care user-ul poți fi chiar tu, spectatorule. De undeva, din pădurea scufundată, se apropie de mine, înotând stângaci, un arici de mare. Este umflat ca o clopotniță în miniatură. Înoată în dreptul breșei pentru a intra până la mine, dar nu îndrăznește. Dispare la fel cum a venit, fără a avea un alt rol, decât acela de a mai înviora scenariul. Al doilea dintre personajele prinse de mâini(În timp ce rostește acestea se desprinde din lanț și se duce în spatele primului personaj. Îi ține mâinile pe umăr, toți trei mișcă din cap sincronic, haotic. Această înlănțuire se va repeta până la ultimul personaj. Ceilalți rămași nu se mai prind de mâini, în locul celor plecați, breșa se lărgește): Băga-mi-aș, eu voi fi vârtejul! Câteva doamne din public sughit indignate. Eu, aflându-mă în starea în care mă aflu, nu le observ. Nu le observă decât personajul al doilea care roșește și își acoperă ochii cu bretonul blond. Al treilea dintre personajele prinse de mâini(Idem): Ne pictăm punctele cardinale și coasta cu ruj, uneori salivăm prin coastă. Pe sub noi trec în viteză mașinile de teren, derapând pe căpățâna ăluia. Gâfâie. Give me five! Strigăm în cor demachiindu-ne: dripping blood, farsa asta să fie pe capul lor din neam în neam! Apa din acvariu devine abia sesizabil, roșie. Lateralele acvariului, cele dinspre culise, se aburesc. Lucru ce nu stânjenește continuarea scenariului. Temnicu, un sufleur aflat în pauză, desenează pe sticlă căsuțe și floricele, un drum șerpuit, la capătul căruia așteaptă o femeie cu brațele deschise. Scrie: Ana+Tem=LOVE Al patrulea dintre personajele prinse de mâini (Idem): Dintre pulpele tale, fleur de lis îmi face un semn. E noapte, suntem pe moarte. În munții Sucevei plouă. Regii mor întotdeauna călare. Noaptea durează în acvariu doar în timpul paragrafului anterior și al celui ce urmează. Cei din acvariu sunt fosforescenți, spectatorii nu, se pierd în semiîntunericul sălii. Al cincilea dintre personajele prinse de mâini (Idem): nu văd noaptea din cauza felinarului unde o fi omul bagajele îmi sunt pline de conserve pe marginea unei poteci rămase în spate mi-am părăsit computerul cu acumulatorul golit scriu jurnalul pe coji de mesteceni până în zona alpină când cerul îmi va susține litera și omul care va fi fost găsit până atunci suspendat ondulându-se În acvariu se luminează. Oamenii ihtiomorfi încep să se sufoce din cauza lipsei de oxigen din apă. Rând pe rând ies cu burțile în sus, spre suprafață. Al șaselea dintre personajele prinse de mâini (Idem): Iubesc bărbatul, așa cum mi l-ai dăruit, galopând din vene pe autostrada luminată de licurici. Erecțiile lui sunt scrise în cărți, sămânța lui este vestită. El mi-a adus focul, eu i-am sorbit văpaia cu aspiratorul luat în rate de la BCR, o investiție de o viață. Acum e mort și în azot. Femeia liberă croșetează vise. Un tăietor de lemne, îmbrăcat în roșu, apare peste poarta mănăstirii. Taie crengile uscate și subțiri, aflate la liziera pădurii. Le face snop, le ridică ușor pe umăr și, înotând cu mișcări lente, se întoarce în mănăstire. Peste puțin timp, un fel de fum, ca un mănunchi de alge cenușii, începe să iasă din coșurile chiliilor, ce nu se văd din cauza zidurilor înalte, și să se aștearnă ca o pudră. Al șaptelea dintre personajele prinse de mâini (Idem): ne înconjoară colibele construite de surioara noastră sunt strâmte cu aerul vital pentru noi îngust vrei să facem dragoste și-ți strecori trupul nespălat lângă mine este imposibil de rezolvat această ecuație sacul nostru de dormit e cât Europa înăuntru fug și totuși n-am loc de taurul ce-și răsucește coarnele pe mijlocul meu Este ora vecerniei. Clopotele se aud înfundat. Scenariul se oprește aici pentru câteva clipe, atât cât îi trebuie ultimului dangăt să se risipească între pereții acvariului. Al optulea dintre personajele prinse de mâini (Idem): Noi în anul două mii, când nu vom mai fi copii, vom face ce-am visat cândva. În a doua tinerețe, în două mii. Se nasc generații, câte zece pe generație. Suntem prinși unul de altul, ca umbra lumânării pe zidul chiliei, pâlpâind când, de afară, buha ne vestește că a venit ora iubirii nepermise. Câțiva dintre spectatori își șterg pe furiș lacrimile izvorâte din suflet. Ceilalți se fac a nu observa gestul și mimează compătimitor înțelegere. Un critic literar, de undeva, din primul rând, de pe locurile rezervate VIP-urilor, rescrie definiția poeziei. Desigur că nimeni din sală nu este la curent cu acest lucru. Al nouălea dintre personajele prinse de mâini (Idem): Argus strigă cuprins de mânie. Pedalând frenetic, i-am zdrobit ochelarii. Io, spui tu, suntem cei care facem, Io! dregem. Io! Pune-ți șapca invers, bezmeticule! Aici se cântă hip-hop iar pegasul nostru a ruginit la început după blocuri. Acum strălucește de cioburi și-i mândru de asta. Nevrând a implica în scenariu alte personaje, decât cele deja prezente, nu am prevăzut aici nici un copil, cal sau bicicletă care, cu personalitate, ar fi putut facilita înțelegerea pasajului. Al zecelea dintre personajele prinse de mâini (Idem): Păpușii mele i s-a stricat buricul. I-a crescut peste noapte un gorun înăuntru. Pe el cântă păsărele, garofițe de pădure și două ploșnițe șchioape. Un babilon ludic se dă huța pe burta Ginei. Așa o cheamă, e blondă și fată mare, păpușa mea. Spectatorii încep să se foiască pe scaune. Temnicu se pupă în culise cu Ana, care venise între timp pe drumul șerpuit. Se pupă stângaci, așa cum se pupă un om cu o grafică. Al unsprezecelea dintre personajele prinse de mâini (Cu el se încheie șirul de personaje ce s-au alăturat pe rând, unul în spatele altuia): Să-mi faci un ceai de noapte bună. Îl văd curgându-mi în vis, prin sita de plastic luată din talcioc pe două parale. Pe ea scrie STAS și un număr dintr-o carte tehnică, al cărui înțeles nu-l prindem din prima, nici dintr-a doua, nici dintr-a treia, nici măcar dintr-a cincia, ci abia în marșarier, după ce epuizasem toate opțiunile și ceainicul se înroșise fără apă. M-am trezit din leșin. Trupul meu este însă inert. Cu ochii închiși, simt cum clopotnița mănăstirii își lungește gâtul, se apropie cu clopotul mare de gura mea și mă resuscită îngrijorată. Spectatorii reantrenați de efectele speciale, freamătă. Observând că totuși îmi păstrez starea, clopotnița mă prinde de suflet și mă aruncă prin geamul acvariului în sală. Odată cu mine apa năvălește peste spectatorii care fug îngroziți. Rămân singur în sală. Ud. Amețit. Pe scenă, cei unsprezece se topesc și formează împreună un bulgăre de lut. Personajul în negru ia acea bucată de materie din care începe să modeleze alte și alte personaje. Pe zidurile mănăstirii curg ape curate. Pădurea este mai verde decât își poate imagina cineva. Foile ce pluteau stau acum legate într-o carte, pe care personajul în negru o rupe și o dă fiecăruia dintre noii creați. Cartea nu se împuținează. Mă îndrept spre scenă, urc scările, trag cortina. Pe scenă se petrece o viață potențială, de sine stătătoare. Pe partea cortinei dinspre sală stă scris: Sfârșitul actului V |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate