rAI-IAD


ești mort!
Telefonul sunase în disperare până să-l aud cu adevărat. Credeam că visez și nu înțelegeam de ce nu se oprește. Ce tâmpit mă deranjează la ora asta? Ãștia nu au învățat să doarmă sau măcar să nu deranjeze oamenii la ore fantastice?
-alo, da!
-ești mort.
-poftim?!
-ești mort!
-ha! ce glumă bună. nu trebuia să mă trezești doar pentru atât. da’ cu cine am onoarea? că nu vă recunosc vocea înfricoșătoare.
-asta nu contează. ești mort!
-dacă ce?
-ești mort prostule, uită-te-n jur.
-băga-mi-aș. unde dracu sunt? băi, ce hal de glumă e asta, ați înnebunit! alo, domnu’ nu te supăra, da’ unde sunt?
-ești mort!!
-e, pe măta.
Arunc telefonul în furcă și-ncep să tremur. Asta nu se poate, m-a făcut un pachet de nervi. Și de dimineață, să fiu toată ziua întors pe dos. Ridic receptorul și încep să urlu ca un apucat, deși știu că nu mă mai aude nimeni.
-ținem legătura bulangiule. pardon, domnu’ însărcinat cu moartea.
Un rânjet grotesc se aude de la celălalt capăt, care nu știu unde se poate afla. De abia acum mi-a închis telefonul. Adică... Ce căcat! Cum naiba am ajuns aici? Nu, e un vis. Gata, închid ochii și îmi trece, s-a dus, s-a dus, sunt doar mahmur. Aseară m-am îmbătat prea rău, le-am amestecat. Acum mi-a trecut, o să mă trezesc. Gata! Nu se poate, nu, țigările sunt devină. O să mă las și de astea și de băutură. Închid ochii și-mi imaginez patul meu moale, eu dorm în patul meu, în camera mea, în casa mea, în cartierul meu. Ce bine e! Trag aerul ușor pe nas, cum miroși o floare, expir. Cu aerul dat afară ușor țin un fulg în fața mea. Ei! Ce se vede?
Rahat. Nu mai suport, nu mai pot. Și unde naiba sunt? (după ceva timp de gândire mi se aprinde beculețul)
A! m-am prins, să vezi c-am ajuns în rai. Daaa, eu sunt acum în R A I. Sigur, normal: flori, multe flori, prea multe flori, iarbă verde- de acasă, copaci. A, uite și un râu susurător. Ce frumos! Și toate astea numai pentru mine! Logic, dacă merit, mi se pare absolut normal. Eu marele...Dar nu era nevoie de atâta deranj. Vă mulțumesc! Un rai cum își dorește orice om: cu verdeață, soare, liniște. Ai timp să dormi, să meditezi- acum chiar poți să meditezi la nemurirea sufletului, sincer, ce altceva să faci?- faci ce vrei. Oare îți mai spui rugăciunea seara înainte de culcare? La asta nu s-a gândit nimeni până acum, dacă ajuns în rai te mai rogi, mai faci fapte bune. Ei! asta e bună, trebuie să recunoașteți că sunt un mare gânditor. Nu, nu în viață; nu se mai spune așa, un mare gânditor și atât. Sunt, deci exist. Da’ femei, nu sunt pe aici; alți oameni, animale? Adevărul e că în locul ăsta unde mă aflu eu e cam pustiu.
Te pomenești că am avut rezervație. Mulțumescu-ți doamne c-ai avut grijă și de sufletul meu. Ia să vedem cum e pe aici pe la voi. Aha! am înțeles nu am voie în stânga. Da-n dreapta.. se-nțelege. Ei drăcie, ce ați pus aici, geamuri? Nu se sparg, deci nu sunt geamuri. Și atunci? Ok, am rezervație dar cu limite, ca în viață- libertate, libertate, da’ nu-mi da frate în cap. Totuși 5-6 metri lățime îmi ajung. Însă râul meu susurător să vedem de unde curge. Așadar să mergem. Uite măcar am voie să mă duc în față, am un râu lung: merg, am trecut de 10 metri sigur, merg, ce de mai merg aici. Pardon! Scuze, deci aici te termini și tu. De fapt tu nu te termini, eu nu mai pot continua drumul, tu mergi după dealu’ ăla și de acolo cine știe încotro te îndrepți. Tu ești Râul Raiului. Treci probabil prin toate rezervațiile, doar suntem fiecare cu a lui, că eu unul nu prea am zărit alte ființe pe aici. E bine, cred că o să mă obișnuiesc aici. Nu e ce îmi doream eu de la un rai, da’ lasă că merge și așa. Vorba vine ce-mi doream de la un rai, că eu nu-mi doream, pentru că nu am crezut c-o să ajung prin locuri d’astea, atât de râvnite. Haha, ce tare e asta: cum ar fi să vină unu, așa dintre rai și iad, undeva la mijloc, și să mă omoare ca să-mi ia locul? E tare, culmea culmilor: să te cerți, să te bați, să omori pentru un loc în rai. Nu, că eu oi fi normal, sunt complet nebun. La ce mă gândesc eu când sunt în rai. RAI. RAI. Raaai. rai. Rai-rai. Ra-ra-rai. Da. Ra-ra-rai. ra-ra-ra-ra-rai. Raaa-rai. ra-ra-ra-ra-RAI. Ooof-oof-of!
-ce apă bună are izvorul meu!
Þîr-țîr. Þîr-țîr-țîr-Þîr. Þîr-țîr. Þîr-țîr-țîr............
-alo!
-acum vezi că ești mort? cum ți se pare?
-minunat. nu vrei să vii și tu, te invit în camera mea. da’ apropo, tu cam cine ești? așa dacă vrei să-mi spui, nu te oblig.
-acum ești mort, însă ai grijă, în zona ta se află un măr pădureț și ar fi bine să nu te atingi de poamele lui.
-ce drăguț din partea ta! îmi vrei numai binele.
-ai grijă!!!
-ia să vezi și să nu crezi. dumneata, domnu’ însărcinat cu moartea, ești chiar... nu-mi spune, numele tău este Dumnezeu.
-ai grijă!
-am ghicit? zi-mi, am ghicit?
-__________
-mulțumesc pentru răspuns. ești tare politicos, n-am ce zice. ai citit și tu codul bunelor maniere, nu-i așa? mie mi-a plăcut la nebunie, e cartea tinereții mele.
Bun, am înțeles (cred!) ce era de înțeles: eu sunt un fel de Adam, tu un fel de Dumnezeu și aici se află MÃRUL. Eu trebui să păcătuiesc și o să fiu dat afară din rai; sau nu trebuie? Cumva rescriu istoria, sunt într-un fel alesul care acum dă un exemplu omenirii. Dar știi am nevoie și de o Eva sau de mai multe, cum vrei tu. Am să aștept, am s-o aștept.
......................................................
Ok! Am așteptat destul, deja mi s-a făcut foame. Ãsta n-are fructe, nici ăsta, ghindele nu sunt favoritele mele, flori de castani nu mănânc nici mort și iată că am ajuns la mărul meu pădureț. M-a așteptat toată ziua. Oare cât ține ziua aici? Parcă am stat un veac și nici urmă de apus. Interesant, încă un lucru la care nu prea se gândește lumea; bine, că lumea nu se gândește la multe. Eu gândeam uneori, cu pauze, dar gândeam; în special seara, când eram singur, era întuneric, liniște. Mă gândeam la viață, uneori la moarte, la viitor sau la străbunicii care-au prins războiul, la copiii mei, făceam călătorii imaginare, mă visam departe. De fapt poate nu gândeam, visam, aiuream.
Pomul meu, mă așteptai? Se pare că sunt prins într-o cursă, ce șmecherie murdară. Ești singurul pom cu fructe, ce pot să fac? Să țin post, eventual negru. Nu are rost. Ai fructe foarte bune, sunt extrem de gustoase. Oricum la foamea mea nu mai contează foarte mult gustul, să fie ceva la burtă. Chiar, ți s-a mai spus că ai fructe gustoase? Crengile astea mișcate înseamnă „da” să înțeleg. Sau... nu. Tu ești pomul biblic, tu ești vinovatul pentru suferința oamenilor. Termină cu foșnitul, nu te mai mișca, nu vezi că sunt obosit. Tu ne-ai alungat din rai, iudă. Idiotule, îți permiți să mă trântești la pământ, am să te tai, ai să mori, voi răzbuna întreaga seminție omenească. Nu te apleca asupra mea păcătosule, iudă ce ești, pleaaacăă. Tu ce cauți aici înveninatule? Pe mine nu mă muști, nu te încolăci de piciorul meu, dă-te jos. Nu veni la gâtul meu, lasă-mi mărul în pace, e mărul de la Adam. Nuu, viperă! Nuu! Hîîî, hîî, hhhhh.......
feM.
Telefonul sunase de prea multe ori ca să-l mai suport. Buimac mă ridicai din iarba crudă în care adormisem. Încet, încet am reușit să ajung la telefonul ală blestemat.
-da. alo.
-văd că nu prea asculți ce ți se spune. așa erai și când trăiai?
-da’ ce acum sunt... acum sunt mort. așadar nu a fost nici o glumă, nici un vis, am murit de adevăratelea. petrecerea aia blestemată m-a ucis, dar nu-mi aduc aminte cum.
-ooo! nu ai uitat de petrecere, e bine. bravos.
-dar cum am murit?
-lasă c-o să-ți amintești tu cândva. toate la timpul lor.
-adică tu Dumnezeul meu știi, în timp ce eu nu. sau nu vrei tu să-mi amintesc?
-îți vei aminti. acum ascultă.
-ce altceva să fac, doar m-am obișnuit. vă ascult majestate.
-majestate! îmi place să știi.
-cred și eu ce dracu.
-șșșș! ai grijă!
-da cunosc. să nu mănânc din mărul pădureț, dar am făcut-o deja și probabil ai văzut și tu. de ce nu mai alungat ca pe un fiu nedemn ce sunt?
-ai grijă! ce îți spun acum e valabil pentru toate zilele tale. să nu faci excese. orice tip de excese te vor doborî și va fi din ce în ce mai rău. fiecare faptă are răsplata ei. tu ai primit deja una pentru gestul tău. nu se știe cât vei rămâne în locurile astea. de intrat ai intrat, însă cât vei rămâne vom vedea. și, nu uita de mine.
-am înțeles Domnule. nu excese. după faptă și răsplată, eu am primit-o. și n-o să uit de tine, am să-ți mai dau un bip din când în când, poate mă suni.
-ai grijă!
-ai grijă, ai grijă. o să am grijă că nu sunt.. pe mâine
-sau poate, nu.
-bine cum vrei tu. ciao.
Stresant om. Credeam că în rai stai și tu liniștit ca omu’, ca omul obosit după o viață ca naiba. Nu înțeleg, vrea să mă țină cu tot dinadinsul aici. Oare s-a gândit că nu e locul meu în rai? Sigur eu am sărit peste judecată sau pila mea (care e, nu știu) a funcționat foarte bine. Ce înseamnă să știi unde să bagi banu’ sau o vorbă bună. Nu înțeleg de ce mă plâng, din moment ce o duc bine. Sunt prea corect, din cauza asta am ajuns aici. Sunt prea corect și așa am fost toată viața mea. Eu mă credeam prea... omul are și părțile lui bune, nu? Fiecare are ceva. Eu spre exemplu, sunt corect și pentru asta îmi merit locul. Ce moale e canapeaua asta! Dacă am stat în iarbă mă cam doare spatele. Cred că mai trag un pui de somn până un alta, să fiu odihnit cum trebuie. Poate îmi fac și o baie în Râul Raiului, să mă curățesc de toate.
Hopa! ia te uită ce avem aici. Deodată s-a populat locul meu, până mai ieri pustiu. Asta e răsplata Doamne? Că dacă e așa, să tot încalc reguli. Ah, ce minunății mi-ai dat! Mersi mult, încă o dată, nu trebuia atâta deranj pentru mine. Atâtea fete frumoase nu am văzut în viața mea. Auzi, da’ sunt vii, că nu prea mișcă? Le-ai pus să stea ca pomii plini cu fructe. Adevărul e că sunt îmbelșugate.
Hello! Tu trăiești sau faci pe Daphne? Sper că nu sunteți toate înrădăcinate, ce dumnezeu! Bună, mă bucur să te cunosc. E bine că e cald afară și nu îți e frig. Oricum vă dădeam eu hainele mele, da, ar trebui să le dau și eu jos. E mult mai bine așa. Nu știam că e atât de bine să umbli gol. De ce n-am descoperit când eram în viață. Da’ niciodată nu e prea târziu. Și vouă vă place, nu-i așa? Ca-n primele zile după creație, suntem naturali, fără ascunzișuri, se vede chiar tot. Tu de ce râzi, nu-mi stă bine așa sau sunt eu amuzant? Înțeleg nu prea vorbiți voi, nu puteți, nu știți, nu vreți sau cumva nu aveți voie, atunci e cu totul altceva. Tu ești musulmancă? Nu te speria, dă-ți baticul jos, ești mai frumoasă fără el. Dacă nu vrei lasă-l, îți dă o aură de mister, mister fe-mi-nin. Știi, îmi amintești de o prietenă din copilărie. Era din Iordania și o chema Ma...Mah... Mahmira. Da, Mahmira o chema. N-am mai văzut-o de când aveam 10 ani. Era mai mare decât mine cu un an sau doi, nu-mi amintesc cu exactitate. Era frumușică și mereu veselă, plină de viață. Of! Știi... cu ea am încercat prima dată să merg pe bicicletă. Ce frumos a fost! Ea mă ținea și eu încercam să stau pe bicicletă. Era un BMX roz pe care-l cumpărase de curând. Ce chin să-mi țin echilibrul. Nu cred c-am făcut nici doi pași, dar ne-am amuzat foarte tare. Ea râdea de mine, eu râdeam de râsul ei. Da. Oare cum o duce acum Mahmira mea? Nici nu știu dacă s-a întors în Iordania. Ea, nu prea cred că-și mai aduce aminte de mine. A fost și s-a dus, am fost și m-am dus. Eu unul m-am dus de tot. Dar voi nu aveți de gând să vă mișcați? Asta e făcută ca să mă zgârii pe ochi, e răsplata mea pentru că am mâncat din mărul ală nenorocit. Nu știu cum o să rezist eu cu voi aici că doar nu sunt din hârtie și nici nu plouă. Ce faci salcia mea pletoasă, îți e bine lângă râu? Nu te supăra a fost un compliment. Oricum aici lângă râu, aplecată cu păru-ți blond peste apa sinceră, arăți precum o salcie. Salcia nu are nimic rău, din contră, mie chiar îmi place. Nu vrei să te uiți la mine. Sper că nu te-ai uitat în apă și te-ai îndrăgostit de chipul tău blond, pentru că și eu m-am îndrăgostit de tine și ar fi păcat să nu ne iubim.
Ce înseamnă asta? Ce e cu vuietul ăsta îngrozitor, de unde vine? Aaa, nu, o să se reverse râul. Salcia mea pleacă de acolo, vino lângă mine, vei fi inundată. Cine știe ce se întâmplă în râu sau sub noi. Vecini noștrii de jos sunt diavolii? Că dacă e așa au venit după mine, vouă nu vă fac nimic, nu vă fie frică. Păcat că nu ne-am cunoscut mai bine, să ajungem să ținem unii la alții, să ne iubim. Da, să ne iubim.
Poftim!! Voi ați făcut zgomotul ăsta îngrozitor? Voi sirenele râului meu, ați intrat în... în forță. Mă speriasem puțin căci nu credeam să iasă asfel de minunății din apă. Dar mai încet vă rog, nu săriți așa pe mine că eu sunt timid. Și eu te plac, și pe tine, da, dar pe rând. Nu ne așezăm și noi pe canapea, să mai vorbim câte ceva, un preludiu, o chestie? Ok, am înțeles vă place iarba, vreți să simțiți răsuflarea pământului, să respirați în același timp cu el. Bine mă supun, fac ce doriți voi. Dacă vrei să ne așezăm, ne așezăm. Și tu vrei, ce ușoară ești, nici nu te simt. A trecut ceva timp de când nu s-au mai aruncat așa fetele pe mine. Presimt că ne vom înțelege foarte bine. Numai una și una, și toate numai pentru mine. Cine ar fi visat la asemenea cuceriri? Mă faceți să regret că nu am murit mai devreme, pentru voi oricine ar vrea să moară. E bine, da, mă simt bine. Și tu? Și eu. O să fie o zi memorabilă cu asemenea femei lângă mine, pe mine, toate pentru mine. Doar împărații romani au avut parte de astfel de priveliști, cotropiți de plăceri irezistibile. Acum îi înțeleg. Cum să nu trăiești doar în plăceri fizice dacă te simți atât de bine? Ei știau să aprecieze carnea și bine făceau. Înconjurați de carne: la masă, în pat (sau pe jos nu mai conta), pe stradă, în ferme. Sigur că exista un cult al cărnii, nu degeaba erau femeile îmbelșugate în acele vremuri contestate de unii pentru depravarea la care se ajunsese. Dar nu se ajunsese atunci, depravarea exista înainte de nașterea lor și există și azi și nu se va termina niciodată. Poate noi suntem mai rău decât ei, dar nu vom recunoaște asta normal. Cât vă iubesc pe toate. Da, nu e o glumă vă iubesc. Pot să și strig: vă iubesc. Da, vă iubesc cum nu am știut să iubesc până acum.
Ochii verzi de sub vălul roșu al musulmancei urmăreau întreaga scenă. Se uita cu un fel de... dorință, de invidie, ce-i făceau ochii să sclipească de viața ce clocotea în ea. Îl urmărea neîncetat pe nefericitul fericit de atâtea femei, de trupuri abătute asupra lui ca o ploaie așteptată cu sete de pământul crăpat. Ar fi vrut să se miște, dar nu era ea aleasa, rolul ei era altul. Ea nu avea voie să facă parte din această compoziție de trupuri, era un aluat de carne căruia nu putea să-i dea gust. Se frământau cu toții cu plăcere, erau frământați de pasiune. Ochii verzi nu-l scăpau nici un moment, se mirau, se bucurau, blestemau.
Simțea un foc neîncetat ce-i ardea capul. Din această agonie în care intrase nu mai putea ieși, fusese năpădit de păcat. Se uită un moment în grădină, înspre râu și zări ochii aprinși care-l dureau. Ochii verzi îi zâmbeau cu viclenie. Vedea ceva dincolo de ei, dar nu își explica ce zărește, de ce musulmanca atât de dragă îl urăște. Nu, nu putea să se uite la ea, era prea puternică, avea ceva necurat, nu se asorta cu întregul tablou. Totul era frumos, atâtea femei pentru el, atâta bunătate în ochii copacilor cu trup de femeie și ochii verzi îl urau, îi zâmbeau cu răutate. Îl prinsese și nu-l ierta. Ce urma pentru el nu era tocmai bine, simțea capul tot mai greu, tot mai dureros. Ceafa în care fusese privit îl ardea.
Doare, doare iubito. Ce ai făcut, ce ți-am făcut? Nu mai pot lăsați-mă, nu mai vreau, capul meu. Pleacă, m-am săturat de voi. Dacă toată plăcerea pe care mi-o oferiți, trebuie plătită cu asemenea durere, nu vă vreau. Cine este ea, ce mi-ați făcut? Descoperă-te, vreau să-ți văd fața, să văd cine ești. Auu, aoleu, nu mai rezist, simt că explodează; capul meu. De ce te uiți la mine, ia-ți ochii de pe trupul meu. Unde-mi sunt hainele, vreau să mă îmbrac, vreau să plec. Plecați și voi, nu mai stați aici, duceți-vă de unde ați venit. Înecați-vă în apa voastră și luați-o și pe ea. Ochii ăștia mă vor ucide, nu mai pot, nu mai rezist... îmi crapă capul, explodează, îl simt cum crapă. Ce mi-ai făcut?? De ochi voi muri, de ochii tăi. Au, nu se poate una ca asta m-ai deochiat. Ești un strigoi infect, care pune ochii pe ce își dorește și omoară. Omoară fără nici o dovadă că ei au făcut-o, sunteți criminalii perfecți, mai rău decât psihopații. Ochii tăi verzi, m-au, au, nu mai pot, m-au dorit? Puteai, puteai să spui, să strigi, să urli, să zbieri, numai să nu mă chinui așa. Așș, ce răsplată mi-ai dat doamne! Se poate ceva mai dureros după o plăcere..ah..chinuitoare. Prea multă plăcere, de ce atâta durere? Nu, nu se poate una ca asta, crapă, simt cum crapă, simt fisurile, simt vântul, simt, simt, SIMT. Doamne, s i m t!
Tu de ce cânți? Taci! Sălciile nu cântă să știi, așa că te rog să încetezi. Nu mai rezist cu voi. Asta nu a fost răsplată, e un chin, și unul prea mare pentru un măr amărât. Îmi era foame, înțelegi, nu aveam ce să fac. Þi-ai bătut joc de mine, ai vrut să râzi și ai reușit. Ești mulțumit, te simți mai fericit? Nici măcar nu am ton. Să nu zici că te-am uitat, eu te-am sunat, dar tu ești ocupat. Cine știe poate înregistrezi acest spectacol, să râzi când ai tu chef. A, vezi că ai voie să-i arăți și sfântului Petru, dacă vreți să vă râdeți împreună. Tu nu auzi să taaaaaci? Vreau puțină liniște, atât îmi doresc: să fiu singur, să am liniște, să fiu fără voi, fără nimeni și nimic. Singur în camera mea, e prea mult? Ia-ți ochii de pe mine! Taci! Încetați pentru numele lui Dumnezeu, vă rog. Liniște! Atât vreau, liniște. E mult? Doamne dumnezeule, ăsta e rai?
Capu’. Doare. Taci. Urlă. Tu!! Nu mai pot. Capul. Cântă. Plesnește. Mahmira!!! Mor.


eXperiMENTAL
Am ajuns în ghenă? (Băiatu’ de la dactilografiere, nu prea te-ai jucat cu DEXu la grădiniță, eu ziceam de ghenă adică iad, pentru că eu sunt în întuneric. Acum ai înțeles? Ghenă cu doi de e, scrie să vedem. Gheenă. Ei, bravo așa mai merge. Să înțeleagă oamenii ce trebuie. Mulțumesc, berea mai târziu după ce termini de scris.) Așadar eu ori sunt în gheenă, ori s-a tăiat curentul în rai. Trebuia să fie și noapte, după zilele ale lungi cât pomana țigănească noaptea asta o să am timp să mă gândesc la multe. Cum am ajuns pe canapea nu știu, dar în schimb știu că nu am fost sunat. Poate nu mai am telefon, ba nu uite-l aici lângă mine. Ciudat, îmi plăceau convorbirile cu dumnezeul meu, că doar a fost singurul cu care am vorbit în ultimele zile. Ce s-o fi întâmplat cu el de nu dă nici un semn de viață? Sper că nu s-a îmbolnăvit. Ia să îi dau eu un bip să vadă că mă gândesc la el, poate mă și sună înapoi. Văd că iar nu am ton, îmi pare rău. Auzi, dacă ești răcit îți fac eu un ceai de mentă. Serios, atâta lucru pot să fac și eu pentru tine, ce naiba doar oameni suntem.
Ce e cu lumina asta?(mă întorc pe canapea și cad ca un prostănac) Excelent am stins singura sursă de lumină. Lasă poate sunt întrerupătoare. Da de unde, camera asta n-are nici ușă, nici fereastră. Atunci pe unde dracu m-ați băgat. Dăștept băiat, cum fac cum nu fac, tot ce e mai rău la mine trage. Acum Gogule ești în întuneric, ori că ții ochii deschiși, ori că nu, e același negru în fața ochilor tăi de melc rătăcit.
Stai că mi-a picat fisa: este noapte, o noapte lungă. Ce fac oamenii noaptea? Dorm normal. Asta face și dumnezeul meu, se odihnește după o zi grea și lungăăă. Cred că i-am mâncat ficații bietului om, bine că și lui îi place să se dea la glume. Nu-l mai deranjez până se face ziuă, îmi văd de treburile mele, că am la ce să meditez. Însă puțină lumină nu mi-ar strica. Da, aprind lumânarea aia și cât mă ține mă ține. Era cam.. prin mijlocul camerei parcă.. și era pusă pe ceva mai sus, nu stătea pe podea. Ia să vedem dacă o găsim că n-o fi intrat în pământ. Încet, gata am găsit cutia pe care stătea. Ce e aici? Fir-aș al dracu’ cu norocul meu. Băga-mi-aș... băi scoală-te naiba de aici. Ce dracu stai nene cu lumânarea pe tine ca pe mort. Ah, nu se poate, ăsta nu se face, e dus. Scoală bă de aici nu mai sta ca momâia. Voi încercați să mă scoateți din minți dar nu vă merge, fir-ați ai dracu cu neamu’ vostru de bulangii. Nu o să reușiți că eu sunt fier rău, nu vă merge așa. Ce credeți că mă speriați? Fac ceva pe voi și pe glumele voastre de cinci lei. Sunteți niște câcați asta sunteți, niște câ-cați, vă place? Am față de prost așa-i, ce ați zis: îi băgăm ăstuia un mort și ne uităm cum înnebunește. Mai înregistrăm o casetă pentru colecția noastră, că doar mai avem una în care ne batem joc de amărâtul ăsta. Auzi, my lord, p’asta poți s-o arăți la tot neamu tău nu numai lu’ sfântu petru. Vezi măcar să pui și tu niște afișe înainte să dai filmul în rai să se uite lumea. Nu de alta da’ poate e și vreun cunoscut de-al meu și e păcat să rateze ocazia. Întotdeauna mi s-a spus că am fire de artist, că știu să joc teatru; dacă am și făcut, normal. De parcă voi ăștialați nu jucați teatru toată viața voastră și chiar mai bine decât mine care am luat lecții. Recunoașteți mă că sunteți niște prefăcuți. Ipocriților, voi mai știți adevărul adevărat despre voi, despre viața voastră, despre ce simțiți? Minciuna e starea voastră naturală, sunteți născuți cu ea, n-aveți ce face. Ãsta e adevărul: vă mințiți colegii, prietenii, iubiții-iubitele, părinții și pe voi vă mințiți cel mai tare. În fiecare zi auzeam la TV: să fii sincer cu tine, cel mai important lucru e să te cunoști pe tine. Nosce te ipsum. Îmi venea să borăsc. Știi ce înseamnă aia să borăști, îmi venea să-mi scot mațele pe gură și să le spăl cu oțet. Psihologi și parapsihologi, medici și ambulanțe; cunoscători a tot și a toate, în primul rând se cunoșteau pe ei bineînțeles. Jucați-vă minciuna mai departe!
Tu tot nu te-ai ridicat de aici? Băi râie, dacă nu te ridici acum să pleci, îmi e că mă enervez, și nu e bine că fac riduri. Să vină dracu cineva să-l ia p’ăsta din camera mea. Eu chiar îmi doream liniște. Nu că arătarea asta ar vorbi prea mult, da’ nu mă simt eu bine cu el lângă mine. Ia să mai încerc eu să sun, dacă îmi găsesc telefonul. Mă simt ca în copilărie când jucam „baba oarba” și bâjbâiam după ceilalți. Exact așa este acum, zici că sunt orb.
-alo, cu doamne doamne al meu aș dori. e ocupat? am înțeles nu vrea să vorbească cu mine. auziți, nu cumva doarme și nu vreți să-l deranjați. spuneți că e urgent, am niște reclamații de făcut. nu doarme, înțeleg e ocupat, mai are și alți nebuni. da, da. ok. mă treceți pe lista de așteptare. da, am și un mesaj: transmiteți-i următoarele. aveți pix? bine notați: sunt EU și aș dori să vorbesc urgent cu el. da, EU, este de ajuns, mă știe. și dacă se poate să vină cât mai repede cineva să ia hoitul ăsta de aici, ar fi perfect. habar n-am, ce au și numere? ei, atunci al meu o fi 13 că tot am eu noroc. nu, dar este suficient să-i spuneți de mine. sunteți tare insistentă. eu mă aflu dragă doamnă sau domnișoară- cum vă place?- domnișoară, într-o cameră întunecată, neagră, în care nu văd nimic și pe nimeni. ați dedus că sunt singur în cameră, dar nu sunt. de unde știu că este și altcineva cu mine? pentru că l-am simțit, l-am atins dragă domnișoară și e mort. de unde știu că e mort? pentru că e rece și nu mișcă? ați înțeles, mă bucur pentru dumneavoastră. cum vă spuneam camera mea e întunecată, fără geamuri și fără uși. cum de știu? am așa un feeling, eu stau bine cu paranomalul dacă vă interesează. ați vrea să mă cunoașteți, am înțelegut. eu însă nu vreau. nu mă crezi că am puteri d’astea. ok, dacă îți spun că am pipăit-o, mă crezi? nu, nu este o ea este un el, un mort. și nu vorbeam de mort, ci de cameră. aha, v-ați prins. nu mă întrebați că vă spun eu de unde știu că e un el, are barbă. vă amuzați, sunt nostim, chiar haios. știi ceva? ce ar fi dacă ți-ai târî curu’ ală mare de curvă de director și te-ai agăța de lustră. nu, nu iubire cu mâinile, cu gâtul. adică, iei o ață, un scaun, faci un laț, îți bagi capu-n el- în laț proast-o- și te arunci de pe scaun să vezi cât stai în aer. e mișto, nu? încearcă să vezi dacă îți iese, deși nu prea cred că merge din prima la tine. înainte să lași mesajul pe care ți l-am spus mai devreme. bine, mulțumesc păpușă. te pup.
Ce porcărie, în rai au voie și tâmpiții. Mai bine că sunt singur și pot să stau liniștit, nu cu astfel de cretini. Totuși, nu a fost frumos ce-am zis, poate era retardată săraca. Și ăsta tot aici a rămas. Of, vai de viața și de moartea mea. Rămân așa pe întuneric, n-are rost să prăpădesc lumânarea că nu se știe când am nevoie de ea. Se cam lasă frigul. E foarte răcoare lângă chestia asta. Sper că nu e de la el, că doar nu e pe post de frigider. Nu da’ chiar așa e, îhî, e rece cutia pe care stă ăsta. Să nu răcească săracul om. Auzi? Băiatu’, întoarce-te pe partea cealaltă că sforăi și nu pot să adorm, eu sunt destul de obosit. Nu te supăra, a fost o glumă. Gata, ai grijă să nu te răcești mai rău.
În ce hal am ajuns, să glumesc cu morții. Dar nu e o glumă, chiar e mort tipul. Eu ce să zic acum: să-i fie țărâna ușoară și bolovanii grei. Păcat de el că nu a fost înmormântat, măcar atâta lucru se putea face și pentru bietul om. Uite s-a chinuit o viață întreagă, a ținut o familie, a muncit de dimineața până seara, a plătit taxe și impozite și acum când a murit e aruncat la unu în cameră să facă pe sperietoarea. Măcar pentru morți să existe puțin respect, că în rest s-a cam spălat la oamenii din zilele noastre. Din cauza asta îmi plăceau mie țăranii, au o formă de bun simț, înnăscut parcă, și nu te fac să te simți prost niciodată chiar dacă tu ești cam prostuț din fire. Eu nu aș putea oare să-l îngrop? O faptă bună nu strică nici în rai. Of, nu se poate e numai ciment în camera asta. Atunci să fac cumva să se simtă bine, să nu bântuie prin zonă nu de alta. Cum se povestește de sufletele morților întoarse pentru că le-au fost furate la spital diferite organe fără voia lor. Și în momentul de față nu îmi doresc astfel de întâlniri de gradul doi-trei. Ce ar fi să-l așez pe canapea? Da, e ușor de zis, însă el e greu de cărat. Doamne, niciodată n-am crezut că cineva poate să fie atât de greu. Ce înseamnă să nu mai ai suflet! Uff, am ajuns, hopa sus. Unu, doi, trei și... Bravo, ne descurcăm noi ce dumnezeu. Te acopăr cu pătura și te poți considera îngropat.
Doamne dumnezeul nostru, primește alături de tine sufletul robului tău (acum să-ți zici numele) prea repede plecat dintre noi către cele sfinte. Odihnește-l pe el doamne în împărăția ta către care l-ai chemat. Primește rugăcinile noastre și lasă-i sufletul să zburde prin grădina raiului. Doaaamnneeee mi-lu-ieeeștee. Doamne miluiește, doamne miluiește, doamne miluiește. În numele tatălui și al fiului și al sfântului duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Dumnezeu să-l aibă-n grijă, căci noi nu mai putem să facem nimic pentru el.
Greu și obositor, vocea mea nu e învățată cu asemenea concerte. Măcar de acum sărmanul se poate odihni în pace. Ce era atât de greu să-i facă o groapă de un metru și o amărâtă de slujbă? Dar unde nu e bunăvoință nu se face nimic.
Interesant e cum a murit: a fost ucis sau a murit de moarte bună? Și în cazul meu este la fel de interesant, dacă nu chiar mai... la asta nu m-am gândit până acum. În cazul în care am fost ucis, ceea ce nu este tocmai plăcut, ar trebui să rămână niște urme presupun: o gaură, o tăietură, mâini tăiate, ceva în genu’. Chiar așa, eu cum am murit? Sigur nu de bunăvoie, nu prea-mi vine să cred că o moarte naturală m-a adus aici, nu aș fi avut din ce cauză să mor atât de tânăr. Iar când mă gândesc la a doua variantă nu mă simt tocmai bine. Cel puțin să fi fost un accident. Însă dacă am fost... nu, nu avea de ce să se întâmple asta. Și în plus ultima scenă din viață pe care o țin minte este petrecerea, mă simțeam bine, beam, dansam, eram ok. În fine e destul de straniu să nu-ți amintești cum ai murit, e ultima scenă a vieții noastre. Adică mie unul mi se pare destul de importantă, nu e un lucru de neglijat. Oare mie mi s-a făcut slujbă de înmormântare sau am rămas în aer? Poate din cauza asta sunt atât de agitat și de nemulțumit cu tot ce-am găsit în locurile astea.
Doamne dumnezeule, odihnește sufletul robului tău (adică EU) în locurile cele mai bune pe care le ai tu în împărăția ta cea mare. Primește-l la sânul tău pe acest păcătos incurabil, dar cu un suflet incredibil de mare. Doamne miluiește. În numele tatălui și al fiului și al sfântului duh. Amin.
Mulțumesc doamne pentru că m-ai ascultat. Dar nu cred că m-ar fi lăsat mama așa, numai să nu fi aflat încă ce s-a întâmplat cu mine. Sigur a făcut o slujbă cât de mică. Sărmana! Până acum m-am gândit numai la mine, însă ea cum s-o fi simțind? Și tata... sigur suferă și el, chiar mai mult, dar el nu arată niciodată, știe că trebuie să o sprijine pe mama. Săracii de ei! Mama, nu merita o suferință așa mare. Au făcut totul în viață pentru mine, iar în momentul ăsta au rămas pe dinafară, rostul lor în viață... Singuri, se au unul pe altul și atât, toată truda lor o să rămână... vântului.
Cât de puțin își doresc oamenii de la viață: un serviciu, o casă, o familie (neapărat copii, căci fără ei consideră că au trăit degeaba, de parcă așa ar trăi ei mai mult), o mașină și le ajunge. Se consideră împliniți doar cu atât, îți vine să crezi? Își cresc copiii, rămân cu vreo zece prieteni (în cazurile extrem de fericite în care au avut atâția) și cred că este de ajuns. Poate este de ajuns, dar prietenii vor muri, ei vor muri, copiii mai trăiesc încă puțin, și nimeni nu-și mai amintește de ei. Au trăit și au dispărut. Cine își amintește de Popescu Dan, Margareta Pătrunjel, Gherghina Ion, după ce s-au dus dintre vii? Să fim realiști, noi și amintirile noastre împreună, e bine dacă trăim peste o sută de ani. O sută din mii. Din cauza asta mulți vor să fie vedete de cinema, cântăreți, pictori, scriitori; conștient sau nu își doresc să trăiască mai mult decât ceilalți, să trăiască dincolo de moarte.
Și eu am vrut să fiu actor, dar nu cred că aveam destul talent, însă eu mă bazam pe dorința de a face teatru, pe plăcerea și dăruirea mea. Am încercat și scrisul, poezii mai mult sau mai puțin reușite de adolescent neformat, proze scurte, romane începute; dar cine te ajută în zilele noastre? Sincer, cine s-ar risca să publice un tânăr de 20 de ani, necunoscut, fără finanțe, doar cu speranțe? Eu poate aș face asta pentru că am trecut prin așa ceva, dar restul se gândesc exclusiv la bani. Bineînțeles că nu orice rimă chioară este poezie, însă când găsești și niște idei în scrierile tinerilor se poate încerca.
-sărăcuțul de tine.
-mortul!!!
-ba nu, viul.
-ba da. ba da. ba da. ba da. da. da. da. ești mort. eu știu că tu ești mort și așa trebuie să rămâi.
-nnn....
-nu mă sperii. chiar dacă am halucinații, tot știu că ești mort. ești mort. ești mort. tu ești mort, pentru că nu poți să te aperi. vezi, eu te strâng de gât și tu nu te aperi, pentru că ești mort. așa ai fost și așa o să rămâi, MORT... da, mort. mai mort decât mine. eu te-am îngropat, te-am pipăit, te-am aranjat pe canapea și pe canapea o să stai. eu am văzut că nu erai viu. te pun la loc pe canapea și vei sta ca înainte cuminte acolo, fără să scoți o vorbă. gata. te-am aranjat, ești frumos, stai confortabil. totul este ok. uite cât de bine îți stă pe canapeau mea. tu stai acolo, eu stau aici.
Ceva nu este în regulă cu mine. Nu mi s-a întâmplat una ca asta niciodată. Am început să am vedenii și nu e deloc bine. Din cauza singurătății mai mult ca sigur că mi se întâmplă astfel de lucruri. Eu întotdeauna am fost un om echilibrat și așa voi rămâne. A fost o simplă părere, creierul meu este odihnit și imaginația începe să zburde veselă pe câmpii străine.
Þîr-țîr. Þîr-țîr-țîr-Þîr. Þîr-țîr. Þîr-țîr-țîr-Þîr............
-alo, doamne te rog să mă scoți din camera asta, nu mai suport întunericul. nu mai vreau.
-doamne doamne al tău probabil că este ocupat în aceste momente, însă eu îți mulțumesc pentru prietenia adevărată de care ai dat dovadă...
-prietenie! Aurel, tu ești?
-te rog să mă lași să termin. da, eu sunt. mai degrabă eram, căci datorită ție am reușit să nu mai trăiesc. am pariat cu cineva important că nu mă vei omorî, dar se pare că m-am înșelat. nu m-ai ascultat, nici măcar vocea nu ai recunoscut-o, de parcă nu eram prieteni de o viață. aș fi putut să câștig atâtea lucruri, dacă nu mă omorai. și tu, și eu și părinții noștri aveam de câștigat, dar nu a fost să fie. asta este.
-poftim, ce aveam de câștigat? ce mai știi de familia mea?
-nu contează. oricum acum au rămas două familii fără copii și cu multă durere. ai făcut ceva.
-stai puțin, Aurel, nu se poate să te fi omorât pe tine. singurul tip pe care l-am omorât era deja mort, înțelegi? despre ce joc e vorba, cu cine ai pariat?
- nu mai contează, mortul din camera ta eram eu.
-cum nu contează? cum?? Aurel nu se poate una ca asta. Aurel ascultă-mă, nu închide. la dracu.
Ce mizerie a fost și asta? Pariu dacă îl omor sau nu. Ãsta e pariu sau e un mod tâmpit de a te juca cu viața ta? Nu se poate una ca asta, sigur este o înscenare. Încearcă să mă sperie, dar nu-i merge cu mine pentru că eu nu mă sperii și nu cred în astfel de chestii. Ai auzit? Eu nu mă sperii de jocuri dintr-astea de-a morții și de-a vii.
Cel mai bine e să aprind lumânarea și să mă liniștesc, a fost o glumă de la dumnezeul meu. Oricum el este foarte glumeț, cred că-i place să-și bată joc de mine: mă avertizează să nu mănânc din măr și altceva comestibil nu găsesc, îmi dă femei pentru a mă chinui în mijlocul plăcerii și acum probabil că vroia să fac infarct. Dar nu ți-a mers. Eu ți-am spus că sunt piatră tare și nu m-ai crezut. Poate mi-ar trebui totuși puțină odihnă.
.................................................................................................
Lumânarea am găsit-o, dar îmi trebuie un chibrit. Cu ce au aprins lumânarea mortului la început? Ooo, ce deștept sunt! Și nici nu am capul mare. Să-l căutăm pe colegul meu de cameră de o brichetă, poate că fuma. Toți tinerii din zilele noastre fumează, și eu fumam destul de mult. Uite mă, că era un om obișnuit sărmanul. Are și țigările cu el, le-a nimerit la fix, eu nu am fumat de câteva zile bune. Ia să vedem... sunt de calitate. Mulțumesc băiatu’, m-ai salvat. În curând mă apucau crizele și nu știam de la ce sunt. Da, sunt convins că din lipsă de țigări am început să am și halucinațiile ale groaznice. Să vorbesc la telefon cu Aurel! El săracu’ de abia o fi aflat de dispariția mea, nu făcea el glume d’astea. Bine,eu nici nu m-am gândit la el în ultimul timp, nu știu de ce m-a dus gândul tocmai la Aurel. Ce a fost a fost, ar fi mai înțelept să-mi aprind lumânarea, că m-am săturat de întunericul ăsta morbid, și să aștept telefonul de la dumnezeu. Altceva nu văd ce a-și avea de făcut aici.
Haide, aprinde-te odată nu mai fă figuri. Ce enervantă e! Na, că am reușit, nu te pui tu cu... mine. Lumânarea e destul de groasă, o să mă țină. Să vedem ce se găsește prin cămara mea. Nu Se Poate. Așa ceva nu e posibil. Ah! Ah! DOAMNE!!! De ce îmi faci toate astea? De ce mie Doamne? Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă! Nu am vrut să-ți fac una ca asta, crede-mă. Nu am fost conștient, am crezut că dorm, am crezut că am halucinații. Iartă-mă! Să-mi omor cel mai bun prieten. Este cea mai mare cruzime, sunt cel mai mare criminal. Nu, de fapt sunt un psihopat care nu a vrut să-și recunoască vina. Sunt un om care face rău. Întotdeauna am atras răul și toate rele au venit la mine. Din cauza asta mă uitam de mic la filme de groază, pentru a-mi satisface pofta de sânge. Am fost un criminal înnăscut, dar nu am avut ocazia să săvârșesc crime. Probabil că nu m-aș fi oprit. Uite, nici acum nu mi-e frică de cadavrul lui, nici la început nu mi-a fost frică, deși am văzut că era mort, sau cel puțin așa credeam. De ce nu îmi este frică? De ce nu strig, de ce nu urlu după ajutor? De ce nu îmi smulg părul din cap? De ce nu am leșinat când l-am văzut sau să rămân mut, să fiu șocat? De ce? De ce nu mă... Poate asta am să fac. Poate asta și trebuie să fac. Să vedem dacă are cheile la el. Da le are la el. Și cum era normal are și un cuțitaș pe inel. Este exact ce îmi trebuia mie: un cuțit. Mă voi juca cu el, îl voi mângâia ca pe un șarpe credincios și el mă va săruta. Asta vreau de la tine prețiosul meu, să mă săruți. Să mă săruți cu toată dragostea ta, cum nu ai făcut până acum și cum nu o vei mai face niciodată.
Uite cuțitul, nu e cuțitul. Să vedem dacă mă prinzi, nu o să fie atât de ușor. Ce credeai tu?
Uite cuțitul, nu e cuțitul. Uite cuțitul. Ba nu e cuțitul. Ba este cuțitul. Ce îmi place să mă joc cu tine, prețiosul meu!
Uite-l, nu este el. Ba este cuțitul. Nu m-ă prin-de, nu m-ă prin-de.
Cine mă sărută? Cuțitul? Mă sărută, nu mă sărută. Mă sărută, nu mă sărută.
Haide vino! Apropie-te de gâtul meu. Așa, îți simt căldura. Tu simți căldura mea? Simți sângele meu? Gustă, gustă din el. Da, da, da! DAAA!


process
-cum pledezi?
-nevinovat.
-ești sigur de răspunsul tău? nu uita că eu te văd pe tine și privirea ta nu este foarte sigură, puțină sinceritate cu tine n-ar strica. nu știu dacă îți amintești, dar erai singur în cameră în momentul crimei.
-nu sunt vinovat, a fost o înscenare, m-am apărat.
-te-ai apărat și l-ai omorât.
-nu...
-l-ai omorât asta ai făcut; recunoaște ești un criminal, ai omorât nu contează de ce.
-tu ești idiot sau ce nu înțelegi? îmi părusei mai deștept la primele convorbiri. nu sunt vinovat. ce nebun crezi că ar fi făcut un asemenea lucru? tu ți-ai fi omorât cel mai bun prieten? știai că nu aș fi omorât pe nimeni niciodată, așa că mi-ai înscenat asta.
-aproape adevărat.
-ai făcut un experiment fiind conștient că unul dintre noi va avea de suferit. ăsta e singurul adevăr pe care îl cunosc.
-ispită.
-poftim?
-ispită, nu înscenare. ai fost ispitit pentru a vedea unde îți este locul.
-adică tu ești de adevăratelea Dumnezeu? și eu mi-am bătut joc de tine până acum crezând că nu e adevărat, că e un joc. cât de prost am putut să fiu!
-nu. Dumnezeu nu sunt, dar poți să-mi zici majestate, suna foarte bine când ai spus-o atunci. tu chiar crezi că lui Dumnezeu îi plac bătăile de cap? eu am fost pedepsit să vă ispitesc pe voi, iar el decide unde o să vă petreceți moartea.
-adică tu ești Diavolul?
-numele nu contează: Dumnezeu-Diavol. ai observat că numele noastre încep cu aceeași inițială? cum ți-am zis, majestate sună destul de bine. apropo, am primit mesajul de la tine.
-mă bucur, majestate.
-încet, nu te bucura prea tare pentru că biata fată care ți-a răspuns s-a sinucis. ți-a urmat sfatul și s-a spânzurat. ce părere ai de asta?
-dacă era proastă n-a avut decât, nu este absolut deloc vina mea.
-ești de neînduplecat în dimineața asta. te felicit că poți fi atât de rece, după o astfel de veste și la numai o zi de la uciderea celui mai bun prieten. ai putea să-mi fi secund, dar îmi este frică să nu-mi iei locul peste ceva timp. copilul meu este mai pămpălău decât tine, bravos.
-dă-mi voie să nu mă simt tocmai măgulit, dar îți mulțumesc pentru aprecierile atât de sincere pe care mi le-ai făcut. îți mulțumesc. să fiu mai tare decât copilul lui scaraoschi! nu m-am străduit prea mult, dar uite că am reușit; talentul e de vină pentru asta. și, sentința când ai de gând să o comunici?
-de ce, te grăbești? eu m-am gândit că e destul timp, oricum după aia o să tot stai în același loc o veșnicie și pe cuvântul meu că nu e prea plăcut din câte am văzut.
-nici viața nu a fost prea plăcută, așa că sunt obișnuit.
-poate să fie adevărat, însă ți-a scăpat un lucru: viața s-a terminat, ce urmează e fără sfârșit.
-am și eu o întrebare: de ce vorbim la telefon și nu te arăți, să discutăm ca doi prieteni la o bere? mi-ar plăcea să-ți văd ochii atât de discutați, să te privesc și să văd cum te înfierbântezi. s-au chinuit o grămadă de scriitori să te descrie, să-ți surprindă ochii arzând, astfel încât trebuie să recunosc faptul că nu ar fi puțin lucru să te cunosc în persoană.
-nu are nici un rost și crede-mă că e mai bine să nu.
-dar ai spus că sunt mai tare decât copilul tău, ceea ce înseamnă că... îți sunt drag. sunt sigur că nu se întâmplă foarte des ca tu să faci complimente morților.
-nu, nu morților, ci sufletelor lor.
-ok, sufletelor, oricui nu contează. ai înțeles ce vreau să zic.
-nu.
-nu ai înțeles? vroiam să spun...
-nu, nu fac des, aproape deloc lucrul ăsta. tu ai fost foarte tare, atâta tot.
-mersi. atunci nu înțeleg de ce nu vorbim față în față.
-pentru că e mai bine așa, nu insista.
-pentru că e mai bine așa. sigur. îți mai aduci aminte? să am grijă!!! la ce dumnezeu să am grijă?
-ai grijă să nu pui întrebări, cărora e mai bine să nu le afli răspunsul. ascultă, pentru că știu ce scot pe gură, nu-mi zboară porumbeii de capul lor. răspunsul meu nu te va face să te simți mai bine. să schimbăm subiectul. poate ar fi mai indicat să-ți aduc la cunoștiință sentința.
-parcă ai fi o babă pe care am întrebat-o cum e să faci sex. nu te eschiva pentru că nu mai sunt virgin, majestate. spune-mi de ce dracului nu te arăți? înțelege că sunt extrem de călit și nu mă îngrozesc cu una cu două. m-am gândit în serile de nesomn la cum arătați și tu și dumnezeu.
-tocmai de asta, pentru că te-ai gândit. dar am să-ți spun.
-așa fii bărbat.
-eu sunt în tine.
-și ce mare lucru? din cauza asta ne și înțelegem unul cu altul.
-da, însă în tine... putea fi Dumnezeu. tu ai avut ocazia să alegi între noi, însă timpul tău nu a expirat, așa că gândește-te bine. alege cu sufletul și oprește-te de la toate cuvintele fără rost, pentru că uneori vorbele pot să-ți aducă necazuri.
-ce diavol drăguț!
-încetează să te mai joci măcar atunci când este vorba de tine.
-spuneai că ai sentința. o dată ce este fixată nu am la ce să mă gândesc, înțelegi?
-eu înțeleg, dar tu nu vrei să înțelegi. păcat, am făcut tot ce am putut.
-înseamnă că era de datoria ta să încerci să mă convingi că nu este bine. asta doar ca să ai un spor în plus la salariu.
-nu, doar că te-am plăcut. un ultim secret: sentința nu se știe până în ultima fracțiune de secundă, un singur gând o poate schimba.
-gracias. acum s-ar putea să ți se taie din ore. sper că ai fost conștient?
-mai conștient decât tine.
-tu ai fi putut să fi înger păzitor, nu diavol. poți să te reprofilezi dacă te-ai săturat de munca la cazan, deși observ că nu petreci mult timp acolo.
-nu. însă domnia ta are toate șansele să transpire pe lângă focuri.
-o, perfect dacă sunt pe lângă focuri și nu sunt în cazane.
-nu toți au aceeași soartă. la cazane sunt cei din vremuri uitate și de dumnezeu, dar tu poți fi pârlit la foc mic până te usuci, după care ești băgat în apă; și tot așa ne jucăm la nesfârșit. ce părere ai, îmi aprobi planul de muncă?
-este destul de bun, însă pentru mine cred că ar trebui să-ți transpire mai mult fruntea și să faci ceva special.
-nici o grijă mon senior, avem și distracții noi special concepute pentru cei din secolul vostru. viciile s-au schimbat pe ici pe colo, astfel încât am adaptat servicile noastre pentru o cât mai mare eficacitate. nimeni până în momentul discuției noastre nu s-a plâns de ele, fiecare plânge de altceva și singur.
-sună promițător. de abia aștept să văd cu ochii mei.
-plăcerea va fi de partea noastră. în ceea ce privește văzutul cu ochii dumneavoastră, e posibil să fie un strop mai mult pe piele, dacă nu vă este cu supărare?
-doamne ferește! încep să am emoții.
-destul de bine, dar indicat era să vi le păstrați pentru marele moment în care va fi pronunțată sentința.
-dacă tot a venit vorba de sentință, o poți dezvălui acum, o dată ce au venit și emoțiile. să nu stau cu stresul pe cap.
-într-adevăr o șapcă era mai comodă. sentința va veni în câteva momente.
-vă sunt foarte recunoscător pentru atenția pe care mi-ați acordat-o.
-cu multă plăcere, oricum altă dată nu se mai poate. să așteptăm încă un moment.
-sigur.
-iată! cuvânt cu punct, sentința: AI IADul.


io
Lumina asemănătoare cu cea a soarelui din insulele nelocuite îi luase ochii. Nu vedea decât alb în fața ochilor și mici steluțe pocnitoare. Flăcările iadului îl luaseră prin surprindere și îl orbiseră. Ghemuit la podea se zvârcolea precum o omidă arsă de chibritul unui copil năstrușnic. Palmele puse instinctiv la ochii nu îl mai puteau proteja. Târziu, poate prea târziu pentru salvare și mult prea trist. Ocazii irosite, ca de-a lungul întregii vieți. Și sigur că nu era decât începutul eternității. Tratat cum merita încă de la intrare, nu l-a uitat și nu i-a rezervat cazanele, era pedeapsa special concepută pentru el. Răcoarea unei umbre îl acoperi. Un bărbat fără chip se apropia de el. Era un om nu tare înalt, cu părul lung și ușor ondulat. Îmbrăcat cu un fel de sutană de culoarea nisipului.
-iisuse!
I se părea atât de familiar și nu știa de ce. Cine l-ar fi putut aștepta la intrarea în iad? Încerca să găsească un răspuns și nu reușea. Ar fi trebuit să se simtă rușinat în fața lui? Era o călăuză spre adâncuri sau un înger venit să-l salveze? Dumnezeule! Ori imaginația lui o lua pe alte cărări ca de obicei ori i se pregătiseră numai lucruri excepționale după moarte.
-Iisus?
Chipul bărbatului părea a ieși din lumina dureroasă cel acoperea. Îi zări zâmbetul plin de bunătate și de iubire. Ceața care-l acoperise se dilua treptat și ochii negrii se uitau în ochii lui uimiți, ușor speriați, dar sfidători cum erau întotdeauna.
-tu ești Mântuitorul meu? pardon, Mântuitorul nostru, al tuturor? este de bine sau nu faptul că tu te afli aici cu mine? spune-mi cine ești tu.
Tăcere.
-vorbește! și tăcerea e un răspuns să știi. înseamnă da sau este adevărată povestea că ai fost un simplu om și că divinitatea ta a fost adăugată ulterior în Biblie de către biserică? ce armă bună de manipulat este credința! atunci trebuie să-mi rectific ortografia, numele tău este isus simplu cu un singur „i”. dar nu înțeleg un lucru: de ce te afli în locul ăsta rău famat? iadul a fost realizat pentru cei ca mine nu pentru un om cu bunătatea ta, plin de iubire pentru orice om. de ce nu zici nimic? spune da, nu, nu știu, o porcărie, să știu că mă auzi. dacă așa făceai și în timpul vieții nu știu pe cine converteai tu la creștinism, poate pe surzi. dar ce tot zic eu aici? dacă tu ești cu mine în iad și nu ai fost fiul lui dumnezeu, dacă tu ai fost doar un alt om pe pământ (că doar ai existat, nu? am înțeles că ăsta e un lucru sigur), eu în momentul de față aberez. da, bat câmpii cu grație despre fapte pe care nu le-ai făcut, despre povești scrise pentru prostime. până la urmă poate nici nu ai fost un om bun și fraierii din viață cred în tine. de câte ori nu m-am gândit la dumnezeii care există în întreaga lume și în care diferiți oameni cred nebunește. în care dintre ei să mă încred? cine îmi spune că o alegere sau alta este bună. dacă aleg un dumnezeu și nu este cel bun, cel adevărat se va supăra pe mine și voi ajunge în iad. dumnezeu e în mine și eu sunt în dumnezeu. dumnezeul din mine e cel mai bun, eu cred în el și el are încredere în mine. dumnezeul meu nu are nimic: nici rai, nici iad. mă are pe mine și eu îl am pe el, împreună vom merge în toate locurile. deși sunt în iad el este cu mine.
-io, I-oan.
-poftim?
-Ioan, cel despre care s-a spus că are demoni. nu ai auzit oamenii hulindu-mă?
-tu ești Ioan Botezătorul, cel plin de duh sfânt, care a trăit în pustie? și de ce nu ai vorbit până acum?
-nu am putut să-mi mișc limba, căci mult am stat în pustie și vorba oamenilor aproape am uitat. eu am venit să îndrept calea Domnului.
-adică și tu încerci să mă salvezi? s-a mai străduit cineva înaintea ta. până la urmă ce rost are atâta zbucium pentru unul ca mine?
-nu ai ajuns să înțelegi lucrarea Domnului. căci bucuria mare nu este când le vorbești celor cu credință în Dumnezeu, ci când reușești să-i convingi de lucrarea divină pe oamenii fără destulă iubire. și eu asta am făcut întreaga viață. dacă am reușit nu știu eu, oamenii care L-au primit pe Dumnezeu sunt răspunsul. ai primit botezul întru iertarea păcatelor?
-nu.
-vino atunci să te botez întru numele Domnului.
-cine a spus că-mi doresc să fiu unul din fii domnului tău. și în plus nu ai apă să mă botezi.
-apa mea de băut este de ajuns și ar fi spre binele tău să fi botezat înainte de sfârșit.
-ce sfârșit? nu are ce să mai fie după moarte și condamnare.
-dar cine te-a condamnat? ești sigur că ai murit și că asta e soarta ta? un botez în numele credinței nu strică nimănui, prietene.
-nu mai înțeleg nimic: sunt sau nu mort?
-Ioan!!! venim să te luăm, Ilie.
-ar fi bine să te grăbești.
-unde pleci Ioan?
-într-un loc mai bun. ei râd, crezând că eu nu știu ce mi s-a pregătit. de mult așteptam ziua asta.
-unde te duc, ce vor să-ți facă?
-mult mai folositor ar fi să te botez.
Cu mâini asprite de pământ binecuvântă. Apa înmuie părul fiarei și alunecă spre sufletul pustiu. Semnul crucii făcut cu iubire și credință sfârși procesiunea.
-acum ești într-adevăr prietenul meu.
-gata, Ioan, s-au terminat zilele tale aici, vei merge într-un loc mai bun.
-uită-te la profetul nostru, până și în temniță își continuă lucrarea. nu vrei să mă botezi și pe mine, fiu al lui Dumnezeu?
-dacă inima ta vrea se poate, căci Dumnezeu îi iubește pe toți.
-l-ai auzit, gardian? vrea să mă boteze pe mine. hai ieși afară. și tu domnu’, ai fost căutat, dar n-am avut dispoziția necesară să mă deplasez până la tine.
-vei rămâne singurel. poate ai noroc să-ți vină repede un coleg. bine că depinde acum și de coleg. ședere plăcută pe mai departe.
-apropo, uitasem. te-a mai căutat la telefon un domn tare supărat. te-am scos o dată, dar a doua oară nu cred că mai reușesc. oricum ar fi indicat să-ți rezolvi problemele. la revederci.



am să RÂD de voi
-ciao. pe cât mai târziu. sau pe niciodată că e mai bine.
Auzi, Ioan a stat lângă mine! M-a botezat deși știa ce fel de persoană sunt, sau poate nu sunt. Eu am visat până acum? Am fost bolnav și am aiurit sau întâlnirea a fost una fantasmagorică? Eu ar fi trebuit să fiu în iad, aveam loc rezervat acolo, și m-am trezit netam-nesam în locul ăsta întunecat și rece. Și am fost botezat cu atâta dragoste, fără să conteze sufletul meu chircit, ascuns de lumină.
O picătură mică, necontrolată pocni în țărână. Un șir de o parte, un șir de alta se prelingeau cu grijă pe mâinile murdare, ușor din părul umed spre coatele ascuțite. Apa sfințirii sale acum uda pământul fericirii, pământul îndoielii.
-te-a mai căutat la telefon un domn tare supărat.
Este adevărat, este cât se poate de adevărat. eu trebuia să fiu în iad. M-a căutat pentru că nu am ajuns. Sigur majestatea sa m-a căutat, altcineva nu avea cine. Ce vrea să însemne asta? Nu reușesc să mai înțeleg nimic. Pentru ce tot tămbălăul ăsta fără rost? Pentru ce și pentru cine? De ce nu mă ascultă și pe mine cineva și nu pricepe că nu mă interesează să ajung în rai? Raiul sau iadul pentru mine nu reprezintă nimic, eu voi fi tot eu și într-o parte și în alta. Nu îmi pasă de astfel de lucruri, nu mă voi schimba nicăieri, sufletul îmi va rămâne același. Era mai bine dacă muream și atât, să nu se mai întâmple nimic, să nu mai existe nimic. Sau poate o reîncarnare ar fi fost ceva. Până la urmă pentru ce să existe atâtea suflete când ar putea să fie câteva, sau mai multe, care să se recicleze de fiecare dată.
-te-am scos o dată, dar a doua oară... să-ți rezolvi problemele. la revederci.
Din ce m-a scos el prima oară atât de important și de greu, încât acum, adică a doua oară nu o să mă mai poată scoate? Și nici nu a avut vreun motiv să mă ajute, nici măcar nu-l cunosc. M-a scos din iad și m-a adus aici? Și el a încercat să îmi ofere o a doua șansă și m-a adus alături de Ioan? Am impresia că ființele astea, că sigur nu sunt oameni normali, sunt înnebunite după bine, să facă bine. M-am săturat de voi și de binele vostru.
-...un domn tare supărat.
Ce am să-i zic dacă mă sună? Dacă o să mă caute în continuare? Trebuie să fac cumva și să scap de el. Nu mai suport atâția îngeri și diavoli; îngeri care-ți fac bine și diavoli care râd de tine și parcă ar dori să-ți facă și ei bine. De parcă eu n-am râs de ei. Ha ha! am râs de toți: de îngeri, de diavoli, de oameni, de lumea întreagă, de viață. Am râs de toți și de toate până am plesnit și am murit ca să râd mai departe. Nu m-ați învins, nu ați reușit cu toate că ați fi vrut voi. Și știu ce am să fac de acum încolo. Am să râd de voi. Ha! Ha! Ha! Și am să scap de voi râzând. Căci am să scap de voi, singur am să... voi fi întotdeauna peste. Adio, mi-ați plăcut!
O piatră zgronțuroasă se freca puternic de piele. Se freca, se freca, se freca și sânge a început să curgă. Mâna cu piatră începu să tremure în timp ce a doua își vărsa viața. Piatra trecu în cealaltă și plină de sânge începu să se frece de prima mână, de mâna întreagă. Sângele năvălea fierbinte, aburi ieșeau din el, iar mâna freca cu ultimele puteri pielea. Din zgârieturi se ivi sânge, dar mâna freca nebună, freca cu lacrimi înroșite, frecă până nu mai avu ce. Mâinile se apropiară ca pentru o rugăciune, fură sărutate cu drag și se desfăcură, căzând pe pământul însetat. Viața ieșea cu furie prin mâini, de parcă fusese întemnițată. Voalul gri ce-l învăluise la început, se transformă într-o mătase roșie din ce în ce mai grea.

Cerul odată senin părea acum că fusese spălat în același lighean cu rufele colorate. Era și roz și mov și galben, cu pete de orange. Cu soarele stând să cadă, era totuși luminat. În marea de un roșu tare se chinuia să nu se înece. Neștiind să înoate se zbătea cu groază. Din când în când lua o gură de apă roșie, sărată, fierbinte și o scuipa scârbit și se agita, vrând să trăiască. Îi era silă, îi era groază, îi era milă chiar de el, care râdea de toți și de toate. Marea se potoli un pic și el plutea, nemaiputând să dea din mâini și din picioare. Obosise. Deodată apăru o plajă pe care se zărea ceva mișcând. Nisipul se apropia de el cu-ncetul și reuși să vadă un țap cam negru, cu un corn rupt și ochi ca de femeie vicleană, ce ademenește, cheamă bărbații către ea doar cu o privire și un zâmbet cu multe înțelesuri. La câțiva pași de țap stătea culcat un miel alb cu o privire de copil ce a încetat să plângă cu doar o secundă în urmă și acum ascultă cu atenție ce îi spun cei mari și e pe cale să-ți zâmbească cu o bucurie adevărată. Crezând că a scăpat începu să înoate către plajă și râse cu pofta salvării, dar marea auzind viața își reluă zbuciumul. Cele două animale, trezite de vuietul mării sau de râsul lui neașteptat, nu au apucat decât să îți ciulească urechile și fură înghițite de apă roșie, fierbinte. Tresări speriat, nu pentru el, pentru cele două animale ce-i dăduseră speranță. Văzând că apar la suprafață se îndreptă către ele cu gândul să le salveze, deși nici el nu mai putea să se salveze căci nu avea unde, pe ce uscat. Cu forțe puține se îndreptă către animale, dar țapul și cu mielul nu mai erau aproape ca pe plaja visării și trebuia să alegă spre care se va duce. I-ar fi vrut pe amândoi, dar vedea că nu se putea un asemenea lucru. Trebuia să se decidă și cât mai repede pentru a reuși să ajungă măcar la unul dintre ei. Și țapul și mielul aveau o privire care implora ajutorul și nu te puteai hotărî pe care să-l salvezi. Poate meritau amândoi, poate nici unul. Cu lacrmi în ochi și cu ultimele puteri ascunse prin colțurile sufletului se îndreptă către miel și rosti cu respect, ca un soldat devotat:
-Iartă-mă, majestate!