Ma simt batrana. Respirata, citita, prafuita de pasi necalcati. Intinsa pe faianta, intr-o casa veche fara acoperis, o batrana sub o raza de soare rupta din apus; peste mine numai umbrele pasarilor. Batrana in asteptare, tanara in reversul oglinzii.
In casa cea batrana...deschid sifonierul cu imagini de mine mazgalite cu creionul dermatograf verde si negru. Atatea vieti intr-o fotografie...
Privind malul marii ma simt tocita in iarna...o scoica batrana, albita de nisip...voi deveni si eu graunte de nisip intr-o zi. Imi miroase parul a a-sfintit cu apa dulce-amara, apa din zapada si lacrimi era mare in ochii mei.
Cum se face? Am uitat...vai,uitarea...cruda uitarea
Inchizand ochii, acum, pentru prima oara vad trandafiri! Nu e magnific? Spini si trandafiri pe un tablou in sepia...oare colturile ii ard alb-negru?

Un drum incepe din dreapta mintii mele si se termina cu stingerea soarelui. Ma ridic in scari de arama si ma cant in nuante de toamna. Drumul sopteste talpilor goale...Povesteste ceva de timp si viata, povesti ce le spui copiilor; o batrana asa ca mine nu mai are timp de ele. De-ar fi spinii petale si sangele nisip. Cine a vazut insa trandafiri in nisip?

Oare ei o sa se mire, vazand o eternitate trecand cu ochi mereu deschisi prin fata pleoapelor lor? Or sa se opreasca de pe cararea lor? Or sa ma gandeasca? Or sa ma viseze si-or sa ma urzeasca apoi?
Visati-ma, va rog! Mi-e dulce drumul pe-acel fir de aur, si draga mi-e amintirea voastra...acum zacand in cufarul de lemn. Visati-ma! Iar, atunci la clipa cea mai draga rostiti-mi numele! Drag numele meu, uitat acum.
Nume in nisip; nume rosii in nisip...dar talpile-s batrane...iar oamenii, oamenii nu mai viseaza...