agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1622 .



Ultimul Razboinic
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AlwaysAsk ]

2002-03-15  |     | 



Ultimul razboinic

De 2 zile strabat o planeta desert fara ca eu sa stiu ce este, unde este, daca a existat vreodata viata pe aceasta planeta sau macar numele ei.
Dar ca sa intelegeti mai bine trebuie sa va explic ce sunt eu si cum am ajuns aici. Arhon era o planeta infloritoare, ea era centrul cultural, spiritual, adminisrativ si militar al imperiului. Dar Arhonienii nu mai vroiau sa mai lupte cu celelalte civilizatii asa am aparut noi razboinici clonati programati doar sa ucida si sa lupte pentru gloria imperiului.
Dupa doua campanii ne-am dovedit eficienta si de ce nu am fi facut-o eram creati pentru asa ceva. Dar uni dintre noi am inceput sa devenim constienti de conditia noastra, se cerea de la noi sa ucidem fara mila si daca aratai altfel de sentimente erai scos din functiune ca un robot stricat ce nu il mai vroia nimeni. Asa am format organizatia secreta SIMT. Iar cand timpul a venit am incercat sa evadam si am reusit intr-o masura, eram vre-o 30 in mica nava de transport.
Calatoream spre un avampost pe care se credea ca, clonele rebele preluasera controlul coloniei, dar eu nu credeam doar speram era ultimul lucru pe care il puteam face cand ca din senin un distrugator al imperiului n-ea interceptat. Dupa cateva lovituri transportorul era aproape distrus, atunci m-am trezit eu din criogenie si nu puteam sa cred faptul ca mai mult de jumatate din camarazi mei erau morti. Am alergat pana la puntea de comanda si m-am asezat in scaunul pilotului apoi ca din senin in fata navei imi aparu o planeta,era singura mea sansa asa ca m-am indreptat drept spre ea, am intrat in atmosfera si am simtit cum nava luase foc si se dezintegra.
Dupa cateva ore m-am trezit in nava distrusa din care nu mai ramasese decat cabina pilotului si jumatate din primul container criogenic.
M-am indreptat cu grija spre sasul camerei pilotului si am incercat sa il deschid dar nu am reusit. Am scanat incaperea in speranta ca am sa gasesc ceva care m-ar ajuta sa daschid sasul si am descoperit um laser ionic sub pupitrul de comanda al navetei, da imi aduceam aminte de laserele astea erau excelente, puteau face aproape orice: puteau fi folosite ca arme tragand unde scurte de laser sub intensitate mare, putea sa fie o torta putand sa taie aproape orice, putea sa traga cu unde incendiare care puteau transforma orce fiinta intro torta vie, putea actiona si ca o raza de inghet si multe alte utilitati interesante. Am luat laserul in viteza si m-am hotarat sa folosesc raza de inghetare pentru ca am crezut ca va actiona mai repede iar iesirea din nava in cea mai mare viteza era esentiala avand in vedere ca distrugatorul care probabil era pe orbita planetei acum si probabil ca va lansa cateva rachete spre epava. Intre timp raza isi facuse efectul, usa sasului era cum inghetata bocna, cu o lovitura de picior usa se sparse ca un geam securizat.
Iesind din cabina am actionat mecanismul care decriogena cele 8 cabine ramase intacte in compartimentul secundar. Patru dintre cabine s-au deschis imediat, iar 4 compatrioti au iesit imediat din containere, 3 nu dadeau nici un semn de viata iar unuia nu i se deschidea usa containerului dar puteam vedea cum 18473 se chinuia sa iasa, in acel moment am realizat ca el era cel mai uman dintre noi ii era frica de moarte. trebuia sa iesim repede din nava si asta am facut dar cu un sentiment ciudat de manie in suflet in timp ce compiuterul urla continiu " atentie, atentie se apropie o racheta"
Am fugit prin nisipul cald pana cand am auzit in spatele meu o explozie urmata la foarte scurt timp de un zgomot infundat de oase rupte am vrut sa ma uit in spate dar stiam ca lumina exploziei ma va orbi, da am simtit egoismul si l-am ascultat, asa ca m-am aruncat in nisip, numai pentru a fi acoperit de acesta in timp ce suflul explziei trecea peste mine.
Nu stiu cat timp a trecut pana am reusit sama eliberez din inchisoarea de nisip dar cand am iesit la suprafata si m-am uitat in jur ,nimic, si apoi unl cate unul ceilalti au aparut toti inafara de unul ne-am astrans cu toti si am inceput sa al cautam iar inrt-un tarziu l-am gasit, mort , saracul fusese taiat in doua de o bucata din nava.
Eu am vrut sa il ingropam dar ceilalti s-au opus spunand ca ar trebui sa il mancam iar ei fiind mai multi au castigat democratic, numai ca eu nu am participat la "masa".
Dupa "masa" ne-am hotarat sa ne indreptam spre sud pentru ca acolo micul radar al armei laser inregistra ceva. Am plecat agale printre dunele de nisip in timp ce soarele ne ardea cu pofta. Aveam de mers circa 200 de unitati cu doar o rezerva de apa de fiecare dar nu asta ma ingrijora ci faptul ca stiam ca nu va mai fi nici o salvare si vom trebui sa traim doar din se vom gasi.
Timpul trecu iar soarele apuse iar noi ne -am hotarat sa dormim putin apoi sa continuam drumul. Intre timp camarazilor mei li se facuse foame iar eu se pare ca eram in meniu asa ca s-au hotarat sa ma atace in timp ce dormeam dar eu aveam alte planuri. M-am prefacut ca dorm si i-am asteptat si eu find singurul care detinea o arma mi-a fost usor sa ii omor si sa le urmez exemplul asa ca i-am mancat iar cea ce a mai ramas din ei am hotarat sa iau cu mine in caz ca mi se face foame mai incolo.
Trecusera 2 zile si indicatia radarului era aceasi iar eu eram obosit si epuizasem deja toata mancarea si o ratie de apa si atunci m-am hotarat sa mai continui o zi iar daca nu voi face nici un progres vizibil voi ramane pe loc sa astept moartea. Urmatoarea zi fu foarte ciudata se parea ca fiecare pas pe care il fac ma apropia cu o unitate de tinta, iarin scurt timp eram acolo.
Incredibil erau niste cladiri ciudate ce se inaltau spre cer. Hotarat am intrat in una din ele dar inauntru nu era nimic viu doar obiecte si un recipient ciudat in care parea sa fie apa. Am trecut in cealalta camera si am observat pe o masa un teanc de harti hm... ce primitiv cu grija am ridicat hartiile dar nu intelegeam nimic din ele asa ca am inceput sa caut poze si am gasit ceva mai bun chiar o harta ce arata ca, planeta asta a fost candva infloritoare cu ape munti paduri orase iar cred ca acesta era numele planetei pentru ca era scris ca un fel de titlu si asa l-am reprodus si eu in jurnal : TERRA. Dar acum nu mai era nimic de spus si am inchis jurnalul.
Am luat apa si am plecat prin desert in cautare de mancare si o sursa constnta de apa.
Dupa cateva ore de mers am inceput sa vad creaturi de nisip dar nu l-am luat in seama crezand ca sunt halucinatii. La un moment dat o creatura mi-a aparut in fata. M-am oprit si am scos arma dar creatura nu parea a fi intimidata asa ca am tras un foc in ea dar laserul nu a afectato sub nici o forma.
Cine esti si ce vrei ? am tunat eu.
Eu sunt un pamantean, a raspuns creatura.
Ce vrei de la mine?
Nu asta e important, ci faptul ca tu esti aici. De ce esti aici?
Dar voi erati umani, ce sa intamplat cu voi?
Noi n-am jucat de-a Dumnezeu si am creat o rasa care sa faca totul pentru noi, dar ei s-au rasculat inpotriva noastra si ne-au distrus, lasand in urma doar cativa supravietuitori.
Dar cu rasa pe care ati creat-o ce s-a intamplat?
Arhonieni au plecat in spatiu sa isi faureasca propriul destin.
Arhonieni zici?
Da. De ce, ii cunosti?
Da ... si asa am ajuns pe planeta asta, am incheiat eu povestea vieti mele pana in acel moment.
Nici ei nu au invatat nimic din istorie….
A… deci noi vom invinge !
Poate, dar acum trebuie sa plec.
Unde sa pleci ? trebuie sa ma ajuti sa ma intorc la ai mei.
Nu. Tu trebuie sa ramai aici. Si ai sa mori aici. Stai linistit istoria merge inainte si fara tine.
De ceeeeeeeeeee….., nuuuu.
Creatura disparu imediat in nisip fara nici o urma iar eu eram lasat sa mor aici pe o planeta uitata de timp, dar totusi cu un gram de speranta.
Poate ca nu e menirea noastra sa devenim Dumnezei dar oare vom afla vrodata ce ar trebui sa devenim ?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!