agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2196 .



Diptic 1
proză [ ]
el - Iubire moderna, mon cher!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Retsina ]

2005-12-16  |     | 



‘Pentru o femeie imi vine sa mor?!! Asa motiv mi-am gasit?’ Sta cu capul in maini, asezat la masa lui de scris din mansarda. E consumat, obosit, in jurul lui pe dusumeaua de lemn zac sticle de vin rosu, goale si rasturnate, cu putina drojdie scursa ramasa pe fund. In incapere se mai afla un pat inalt, un dulap cu oglinda si o chiuveta din fier, ruginita, iar masa ii e plina de hartii scrise cu cateva randuri, amestecate cu foi goale, scrumiera plina, cu varf, si cateva pachete mototolite de tigari. Alte mormane de foi mototolite sunt izgonite pe sub masa si in jurul ei, iar calculatorul demontat si cu componentele dand pe-afara e exilat pe jos, intr-un colt. E obosit, tras la fata, si suvitele de par umezite I se lipesc de frunte, si de ceafa, picurand sudoare pe gulerul camasii.
‘Iata scriitorul!’ isi spune cu ciuda, frecandu-si cu dosul palmei barba nerasa de o saptamana in lungul obrazului, incercand cu mijlociul mainii stangi firele ceva mai aspre de sub buza de jos. ‘dispus sa incerce orice, sa traiasca iubirea pana la capat, pentru a o cunoaste si a o putea descrie cu lux de amanunte, ca initiatii…’ un bufon de curte, hotarat sa actioneze in baza tuturor artelor iubirii literaturizate de-a lungul veacurilor, sa le incerce veridicitatea pe propria piele, inainte de a le asterne pe hartie – dispus sa strice totul pentru un concept, pentru o imagine, sa traiasca intr-un pattern – ultima data a fost ‘amor latino’… - chiar daca n-a avut cu cine il experimenta, de fapt. Femeia, pe care si-o alesese contraparte in micul lui scenariu teatral demodat, ea, cea pentru care analiza acum perspectiva neagra a anularii fiintei, jucase doar un rol minor in toata tragedia. Cu siguranta nu impartasise fantasma experimentului iubirii totale si de senzatie care il manase pe el in tot acest timp – un an de zile de concentrare, isterie amoroasa si irascibilitate fata de prietenii vechi si noi, absenta in viata de zi cu zi, cum ar fi, de exemplu, turnatul vinului pe langa cana, a nu-ti auzi telefonul, a nu mai putea asculta muzica decat pentru versurile de dor si alean, cat mai simple, daca se poate, pentru ca in cuvinte simple se sintetizeaza mult mai bine ceea ce cauta el – hotarat sa o iubeasca. Acum analiza cu seriozitate posibilitatea sinuciderii, si in propriile ganduri gasea o sinceritate pe care o gasea el insusi alarmanta (niciodata nu luase sinuciderea in serios; avusese izbucniri de furie, bravade, si alte lucruri de acelasi fel; dar, in imaginarul personal, si-ar fi supravietuit, evident, sa-si savureze superioritatea si triumful, curajul ultim si minunata libertate de dupa gestul suprem de decontextualizare) - impreuna cu persistenta scenariului de iubire, complet subiectiv, trait in fantezie, dupa cum isi dadea seama si singur.
Femeia – era doar o absenta. De o frumustete rapitoare, plina de admiratori, jucausa cu cuvintele si scenariile, aparand ca o umbra tocmai in acele contexte care pareau cel mai putin posibile, nedovedind nici cea mai mica incercare de apropiere. In fata ei, se simtise complet lipsit de aparare, sau de sansa. Sigur, ar fi putut fi alesul, dar paruse putin probabil. Pe urma, se simtise original si special de-a dreptul incercand cu vitejie un rol pe care nu-l mai jucase niciodata pana atunci: amantul latin cu sange fierbinte; ceea ce nu fusese deloc departe de starea reala a sentimentelor lui (cu toate ca ar fi putut evita scenariul inlocuindu-l cu celalalt scenariu posibil, singurul: a se detasa complet, a renunta la ea, sau mai precis, la orice gand in directia ei si la orice speranta; si intr-un fel, si in celalalt, se gasea izgonit intr-un spatiu al misoginiei pure si absolute – fie ca ar fi considerat femeia curva si proasta, si I-ar fi intors regeste spatele, fie ca ar fi considerat-o Esenta si Intelepciunea lumii axiale orientate, si I s-ar fi aruncat robit la picioare). Atacat in insusi statutul sau omenesc. Nu mai fusese loc de justa masura, decat in afara femeii. El, alesese cealalta cale, ramasese curajos pe aproape; atunci, paruse un gest curajos. Iresponsabil, in perspectiva de acum. S-ar fi scutit, pe sine si pe toata lumea, de multa suferinta, daca ar fi facut ceea ce era decent - nu s-ar fi pretat la jocurile fantasmagorice ale adoratiei pierdute si ar fi inteles, cu limpezimea pe care o avea acum, desi beat si mustind de nervi incretiti de oboseala, ca nu existau raspunsuri, intre el si ea, la fel cum existau intre el si alte femei, si, probabil, intre ea si alti barbati. Ar fi evitat toata gramada de momente stanjenitoare, in care asteptase un cuvant de la ea; ar fi evitat gramada de momente stanjenitoare cand ea il privise cu sprancenele ridicate, in asteptarea unui replicii lui - cand, pe vremuri, isi intepenea privirea in ochii ei, doar-doar din spatele irisilor cafenii ar izbucni raspunsul cautat, pentru ca in propria minte, evident, se simtise de o mie si una de ori incapabil sa-l gaseasca. Sau, il gasise si il dispretuise – enervant de cliseistic, un raspuns care sa-l faca sa intre automat pe unul sau altul din scenarii. Stiuse raspunsul. Prozaic. Nu, nu putea fi acela. Nu, nu vroise sa dea acel raspuns automat, care se crea de la sine in mintea lui, si pe care il recunostea acelasi cu al tuturor barbatilor de pana la el. Pentru o iubire atat de clara, si de curata, nu nu nu… nu cliseele acelea de poveste trebuiau sa faca totul. Nu lucrurile imprumutate, numai pentru a putea comunica, nu constructiile artificiale de dialoguri, nu - toate aceste locuri comune. E un lucru reconfortant sa te gandesti ca ai iubit prea mult pentru a te desfasura limpede; poate fi adevarat, cam tot atat de adevarat pe cat poate fi ca nu poti fi oricum, sau altfel, si ca atunci cand incerci, undeva in spate ramane partea din tine pe care ai refuzat-o, si momentul socotelilor: cum eram inainte de marea zguduire? Vreau inapoi. Chiar si atunci cand esti scriitor. Sau, cu atat mai mult, un scriitor modern prins in propria poveste.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!