agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1724 .



Șterși de timp
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alina_lu'_brasov ]

2006-01-29  |     | 




Dacă aș vrea ca tu să mă atingi aș fi imposibilul; dacă aș vrea ca mereu ochii mei unși cu lacrimi uscate să îngenuncheze primii în fața eșecului aș fi posibilul; dacă aș vrea să fiu aș timpul.
Acum, la cumpăna dintre două iluzii deșarte, m-aș transforma în cupa din care tu să sorbi suprema fericire, în agonia de dinaintea morții din care tu să te îmbeti de suferință, în bătaia de inimă și suflarea păcătoasă care mă împuținează pe mine, timpul. Buzele îmi sunt inundate de dulceața cuvântului “iertare” și în locul unde Judecătorul Suprem m-a condamnat la viață, în biserică, îmi recit poezia sufletului. Câteva clipe nu mai respir, știind că binecuvântata-mi respirație ucide. Ucide timpul, ucide prezentul devenit acum trecut. “Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta… ”. Voia Ta a fost ca omul să fie un etern păcătos, un etern ucigaș. Copilul… copilul și păcatul sunt ca șinele de cale ferată, paraleli pentru eternitate, eternitate de o clipă căci copilul trăiește, respiră, omoară. Adultul, cu capul împovărat de gânduri solide ca nebunia trecătoare, împovărat de viață și totuși dornic de a trăi, acest fugar între hotarul copilăriei și cel al bătrâneții, respiră, omoară. Bătrânul măsoară în pași viața care i-a mai rămas. La primul pas meditează, la al doilea meditează din nou iar pe al treilea nu-l mai face: se oprește la granița dintre două vieți inexistente să simta povara unei clipe, a clipei închiderii. Dacă din ființa bătrână, fântână de amintiri, elimini copilul visător și adultul serios nu mai rămâne decât o respirație obosită care ucide.
Moartea… viața… Dacă viața nu ar fi viața aș trăi! Ce ușor e să ai suflet mare și puternic cand nu exiști, ce ușor e să fii când nu ești! Dar tu ia viața din moarte, suferința din fericire, raiul din iad căci pe acest pământ tu ești moartea, suferința, iadul și mai presus de toate omul care este ucis de timp și care ucide timpul.
Timp- “ formă fundamentală de existentă a materiei în continuă dezvoltare” . Sunt omul care nu simte emoția, planta prin venele căreia curge sânge, obiectul care simte, și pentru mine timpul există. Eu, lumina amăruie din umbră, melancolia lucidității, cuvântul dulce din tăcerea dureroasă, nu sunt și totuși și pentru mine timpul există.
Pentru o clipă mi-ai întors spatele. În acea clipă m-am schimbat. Secundele mă schimbă. Minutele nu. Orele mă șterg. În prima secundă de viată m-am obișnuit cu ideea de “a fi” , în a doua am ințeles ce înseamnă “să fii” iar în a treia secundă am acceptat “a nu mai fi”. Regret că trebuie să părăsesc lumea dintre cer si pământ. Mă despart de firul de iarbă care se înalță zgomotos căutând singurătate, de fulgul de nea tremurând pe genunchiul unui cărbune încins. Am fost sufletul pierdut obligat să zboare, sunt sufletul răscolit condamnat să viseze, VOI FI… Mintea, mirosind a visare, lasă ultimele urme în lumea în care inima mea, acum mustind de regret, a batut. Nu mă pot gândi decât la întrebările rămase fără răspuns. Cum aș putea găsi răspunsurile când nu m-am găsit pe mine? Și cum m-aș putea găsi pe mine când nu am găsit lumea?! Dar am găsit timpul. Sau timpul m-a găsit pe mine. Ascunsă în amintirea unui oftat prelung, timpul nu m-a iertat. La începuturi am fost zămislită, în trecut am renăscut, acum alerg ca o nebună cu viața în palmă și nu știu ce să-i fac, mă voi stinge sub propria-mi deșertăciune, mângâiată de timp. Viața este un ceas mereu înainte. Pendula, izbită de coșmarul efemerului, s-a oprit… Și nu am decât o singură dorință: să spun adio timpului. Să spun adio timpului care m-a șters.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!