agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3436 .



Cârcelul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sache ]

2006-02-03  |     | 



- Alo? Familia Iliescu?
- No! Ați greșit numărul, domnișoară. Aici e casa Protevescu.
- Mă scuzați.
- Nu-i nimic, se mai întâmplă. Bună seara.
- Alo! Cum ziceați că vă numiți?
- Protevescu. Mitică Protevescu.
- Prozatorul? Autorul romanului ‘Barca din Cișmigiu’?
- Da, chiar eu. Care-va-să-zică ați citit ‘Banca din Herăstrău’?
- Nu, dar mi se potrivește… Ce onoare pe capul meu!
- Exagerați.
- Au!
- Ce au?
- Cârcelul… De la emoții mi se pune totdeauna cârcel… Lipsă de calciu.
- A!
- Adică?
- Adică m-am dumirit. V-a lăsat?
- Cine?
- Cârcelul.
- E…, m-au lăsat amândoi, domnule: și cârcelul și Marcel.
- Marcel cine este?
- Nu mai este, c-a fost. Marcel a fost logodnicul meu.
- Îmi pare rău.
- Mie nu, că sforăia ca oaia.
- Oaia nu sforăie, domnișoară. Behăie.
- V-ați culcat vreodată cu logodnicul meu?
- Eu? Doamne ferește!
- Păi vedeți? Credeți-mă, Marcel sforăia ca oaia.
- Bine. Pe mine mă scuzați, am treabă. Bună…
- Da, e bună! Întotdeauna îmi iese. Marcel spunea că sunt haioasă.
- Nu înțeleg.
- Trei ani i-am fost muză … Asta pentru că sunt frumoasă, nostimă, vorbăreață și plină de caracter. Apropo! N-aveți nevoie de muză?
- No, c-o am pe-a mea. Pe nevastă-mea.
- Dacă vă răzgândiți, sunt disponibilă… Dar acum, că v-am descoperit aș vrea să vă rog ceva.
- Vă ascult.
- Să ne întâlnim să-mi dați un autograf.
- Cu plăcere. Cartea o aveți?
- Nu, c-o aduceți dumneavoastră.
- Și unde ne vedem?
- În Cișmigiu, la barca de care povestiți în roman.
- Acțiunea se petrece pe o bancă în Herăstrău. Cum să vă spun, e ceva mistic, acolo se întâlnesc îndrăgostiții, sinucigașii, criminalii și-și spun secretele… Asta am vrut să transmit.
- Atunci mai bine în Cișmigiu.
- Cum doriți. Mâine seară la șapte e bine?
- A!
- Ce? Nu-i bună ora?
- Ba da. Cârcelul… Vă pup!
- Bună seara.

*
* *

- Servus!
- Sărut mâna.
- Eu sunt Maria.
- Mitică Protevescu. Am adus cartea…
- Ce mă bucur. Dar nu sunteți chiar boșorog…
- Pardon?
- E, eu așa știam! Prozatorii serioși trebuie să aibe cel puțin șaptezeci de ani. Știți cum se zice: zece ani te joci, douăzeci înveți, patruzeci acumulezi și apoi...
- Dai în primire!
- Nu totdeauna.
- Dar ce urât sunteți!
- Pardon?
- E, nu vă faceți griji! Știti cum se zice: bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos decât dracu’.
- Să vă scriu dedicația.
- Păi așa, în stradă?
- Uite o bancă!
- Mai bine la terasa aia. Să bem o bere… să ne luăm la revedere.
- Adică?
- Am glumit. Așa sunt eu: fire veselă, voioasă… A!
- Ce-i?
- Afurisitul ăsta de cârcel.
- De unde vă ia?
- De la emoții. Aici, la piciorului drept.
- Masați locul și vă lasă.
- Cum?
- Apăsați și frecați de sus în jos. Uite așa.
- Iuf! Vă mulțumesc. Eu locuiesc la debarcader.
- Unde, acolo?
- Da. Iar ăla e telefonul de la care v-am sunat!
- Cum se face?
- Să vă spun drept nu Marcel a plecat, ci eu! De fapt m-a azvârlit din casă pentru c-am ars fierul de călcat.
- Doar pentru atât?
- Și pentru blonda aia din Chișinău.
- A!
- Și-acum dorm prin bărci, doar când plouă intru în debarcader.
- Este inadmisibil, domnișoară!
- Mie îmi spuneți.
- Haideți la terasă. Au niște mititei grozavi…
- Nu, nu-i nevoie. Când mănânc mă balonez și mi se face sete. Și apa-i scumpă, domnule... Dar simt așa! o undă de tristețe în glasul dumneavoastră. Eu nu cer milă. Nici pomană! Eu vreau doar hrană spirituală, cartea asta cu autograf. Atât! Și vă plătesc pentru ea…
- Nu-i nevoie. Poftiți cartea cu dedicație. Dar să știți că sunt de-a dreptul indignat! Nu pot s-aud așa ceva fără să iau o măsură, două! Pentru că nimeni n-are voie să denigreze speța umană! Voi scrie la ziare, în reviste, o să reclam la Parlament!
- A!
- Cârcelul?
- Nu, paznicul. Vă mulțumesc… Acum trebuie să plec. Pa!
- La revedere, Maria.

*
* *

- Draga mea! Este inadmisibil! Auzi tu! Femeie frumoasă, tânără, nostimă, veselă, plină de caracter… să fie aruncată afară, în stradă, ca o potaie!
- Cine, tu?
- O femeie, dragă! Fe – me – ie! Maria o cheamă, iar logodnicul ei, Marcel, s-a săturat de ea și gata, a schimbat-o c-o moldoveancă din Chișinău.
- Și ea ce face acum?
- Doarme afară, la debarcaderul din Cișmigiu. Eu nu accept așa ceva! Chiar acu’ merg să scriu câteva articole pentru ziarele de dimineață. Ce nesimțit, dom’le! Un animal! O brută! Și societatea asta depravată… Vezi că sună cineva la ușă.

*
* *

- Mitică? Te caută un jandarm.
- Pe mine? Cu ce ocazie?
- Să-ți aducă cheile de la mașină! Are săraca femeie un cazier…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!