agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-04 | |
LEGENDA FIRULUI ”MATASEA MORTII ”
Pe vremea cand cerul isi tinea portile deschise tot mereu iar nemuritorii zei puteau cobori pe Pamant ,se nascura patru fete pamantene.Batranul satului anunta vestea cea mare tuturor si bucuros de prezenta micilor fiinte se ruga zeilor ca puterea lor sa le fereasca de Rau, caci in ultima vreme tot ce se nastea de parte feminina aveau soarta pecetluita de acesta, si tocmai din acest motiv majoritatea pamantenilor erau barbati.Tatal lor drept multumire au promis ca cele patru fiice sa fie date ca mirese celor ce aveau sa le ofere nemurirea .Toata adunarea pamanteana le iubea si se ingrijea ca ele sa nu fie atinse de clipa nefasta sau de orice atingere a raului. Fetele cresteau si erau invatate de parinti sa aiba toate virtutile pamantene. Erau harnice, cinstite si nu exista vreo indeletnicire femeiasca pe care ele sa n-o cunoasca. Toata lumea le iubea pentru felul lor de a fi.Vremea a trecut iar ele au ajuns la varsta maritisului si intr-o zi tatal lor le chema pe toate si le spuse: -Am multumit cerului cand v-ati nascut si v-am promis ca mirese celor ce va vor oferi nemurirea. -Tata, chiar daca una dintre noi nu vrea sa sa marite?-intreba cea mica. -Noi vrem, raspunsera celelalte trei cand aflasera ca vor deveni nemuritoare. -Nu, nu…continua cu refuzul fata cea mica.Voi nu va dati seama ce veti pierde.Nimic nu-i mai frumos ca viata pamanteana si apoi de la juramantul tatalui si pana acum vremea a trecut si ea a hotarat ca portile cerului sa se inchida iar nemuritori sa ramana in inaltul cerului. Si cum ne vom mai revedea parintii si casa unde ne-am nascut si crescut impreuna? Nu , eu nu vreau si voi face totul ca sa nu plec, apoi incepuse sa planga.Si a plans pana ce lacrimile i se secara iar durerea despartirii i se cuibarise-n suflet stiind ca voia zeilor n-o poate cu nimic schimba. Cele trei surori care asteptau cu nerabdare nemurirea se maritara primele cu primii pretendenti ce le petira fara a avea vreo alta pretentie decat nemurirea.Numai cea mica ii refuza pe toti petitori, caci nici unul nu putuse sa-i faca pe plac renuntand chiar ei.Atunci batranul tata de frica ca furia zeilor se va abate asupra pamantenilor incerca sa o convinga cu mai mult tact: -Fata mea ,tu nu uita ca in viata fericirea se cladeste si nu se primeste in dar, tu poti fi fericita si sa te bucuri de multe ce un alt om nici macar nu-si permite sa le gandeasca. -Tata ,stiu ca nimeni nu iubeste moartea si-ti inteleg hotararea unui astfel de maritis ursit, si ca nimeni sa nu aiba de suferit de pe urma refuzului meu, voi accepta sa fiu mireasa celui ce-mi va putea da raspunsul corect la trei ghicitori pamantene. Atunci tatal fetei facu hotararea fetei cunoscuta tuturor din regat si vestea se raspandi repede si la zeii nemuritori.Astfel ca la poarta sa se stransera toti cei ce doreau sa ofere darul nemuririi in schimbul miresei dar care trebuiau sa dea raspunsurile corecte la intrebarile fetei. Randuri intregi de petitori se tot perindasera fara a gasi succesul dorit, fata era mandra de alegera sa sperand sa scape de despartirea de viata pamanteana.Timpul trecu repede, din primavara si pana in inceputul toamnei fata se bucura de ajutorul celor trei dileme, dar iata ca intr-o dimineata insorita dar rece, pe cand ea privea visatoare la cel mai frumos tablou al naturii in plina toamna,isi facu cunoscuta prezenta un tanar ce dorea sa-si incerce norocul. Fata se supara ca cineva o deranjeaza tocmai cand admira coloritul unic si bogat al frunzelor in plina toamna ,al amestecului plin de farmec facut de penelul naturii,si striga: -Fiindca m-ai deranjat, chiar de vei ghici numai moartea ne v-a uni!, dupa ce spuse plina de furie acest blestem se intoarse de la fereastra spre cel ce urma sa raspunda la intrebari. In fata sa se afla un tanar frumos exact cum si-l visa ea, un pamantean care isi incerca norocul cu toate ca el nu avea puterea sa-i ofere nemurirea. -De ce doresti sa mori mandra fata ? zise baiatul. Dar fata nu-i raspunse tocmai fiindca regreta ce vorbe pronuntase, si trecu direct la prima incercare pusa tanarului petitor. -E suflet nevinovat, ce sta mereu legat…Ce este? -Nou nascutul este,veni raspunsul baiatului care intelese talcul intrebarii.Fata era bucuroasa de acest raspuns dar nu-si arata fericirea.Incepuse sa-i placa tanarul dar nu vroia ca el sa afle si spuse si cea de a doua ghicitoare cu speranta ca va fi mai grea si nu va fi nevoita sa plece din spatial pamantean. -Ce face mai glorioasa moartea? -Fericirea de a trai, zise baiatul si ca un repros cuvintele sale continua, iar tu mandra fata nu-ti doresti viata vesnica. Abia atunci fata realiza ca baiatul este plin de intelepciune si ca va putea afla si raspunsul celei de a treia ghicitoare si regreta blestemul rostit. -Ce dar il meritam mai mult, numai dupa ce il daruim, spuse cu lacrimi in ochi. -Nasterea, si dupa ce baiatul rostise cuvantul el intelese de ce fata nu-si dorea nemurirea fiindca nu putea da nastere unui copil. Fata plangea si mai mult iar baiatul incercand sa o mangaie si sa-i linisteasca sufletul ii spuse: -Eu nu sunt decat un muritor si am sa-ti dau posibilitatea sa devii o mama buna. Nimic n-o mai putea bucura acum pe fata , nici pregatirile de nunta caci sufletul sau era plin de tristete ca Nemuritoarea Moarte ii auzise blestemul si stia ca cu cat fugea de-al sau blestem cu atat era mai puternic .Apoi imbraca o frumoasa rochie alba de mireasa cusuta cu fir de matase chiar de mana ei cusuta si se ascunse in padure.Numai ca padurii i se golea podoaba de frunze si vantul ii fosnea poalele rochiei dand-o astfel de gol.Moartea o zarise, o prinse si o lua cu ea in adancul necunoscutului sau taram. In speranta ca mandrul si inteleptul sau mire o va gasi si-i va oferi o clipa de bucurie, o clipa de viata, ea-si rupea din rochie cate un fir de matase si-l lasa ca semn ca pe acolo a trecut . Baiatul o tot cauta avand in el speranta iar dragostea sa pentru fata crestea si mai mult dar nicaieri nu dadu de ea ci gasea numai niste firisoare albe si subtiri de matase ,semn ca pe acolo a trecut. A cautat zi si noapti fara a o mai afla.Si fiindca dragostea lui fata de fata ajunsese sa fia cunoscuta si de inaltul cerului ,prea maritul Zeu ii dadu acestuia nemurirea doar ca sa aibe suficient timp pentru cautarea sa .Si in zilele noastre cred ca o mai cauta fiindca in toamnele lungi si tarzii peste varfurile de ramuri, prin vazduh inca mai plutesc fire albe de matase. Pamantenii numesc acest fir ’’matasea mortii’’, caci drumul parcurs de fata tot se-nalta ca si firul, semn ca fata ar fi incercat sa ceara ajutor zeilor schimbandu-si parerea si cerand nemurirea.Ori acum era prea tarziu si portile cerului erau inchise iar ea a fost nevoita sa tot fuga de moarte, pana cand aceasta a prins-o si a dus-o in castelul intunericului. Noiembrie’98 Mia-Dragan-Covaliu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate