IV
Ranile


Valurile se transforma intotdeauna in valuri.
(Mihaela Alexandru)

Cu un tipat gutural, fata intinse mana spre micul cutit ce statea infipt in pietrele podelei, facandu-l sa se ridice fara macar a-l atinge, apoi se repezi catre tanarul ce statea nemiscat in fata sa. Stranse mana gata de atac, vizandu-i inima insa spre uimirea ei cutitul se opri un pic mai jos de articulatia umarului, ratand inima. Furia disparuse intr-o clipa, ochii ii redevenisera plini de lumina, plin de lacrimi, ura disparuse pentru a se reintoarce insa fara a clipi macar. Ezitase... mintea, sufletul, trupul... toate ezitasera in a ucide pe ucigasul tatalui sau. Toti cei cinci ani de la moartea acestuia i se derulasera prin fata ochilor inainte de ca tanto-ul sa atinga trupul baiatului. In acele cateva sutimi de secunda il recunoscuse in toate ipostazele in care avusese grija de ea in tot acel timp. Si mai ales in postura de antrenor de arte de lupta, acel tanar ce emana o caldura si o liniste de invidiat, acel tanar caruia ii vorbea mereu in clipele in care tristetea ii navalea in suflet.

Tanarul nici macar nu clipise. Lama trecuse prin pieptul sau crapand omoplatul, insa el nu schitase nici un gest. Apuca mana fetei, tragand-o inspre ea, si zmulgand cutitul din umarul sau, apoi il cobori un pic mai jos, asezandu-l in dreptul inimi.

- Ar fi trebuit sa lovesti aici.
- Nu... Nu stiu...

Fata isi trase cu furie mana din mana lui Norilen, intorcandu-i spatele.

- Nu stiu ce m-a oprit. Nu inteleg.
- Mirelye?

Cand Mirelye isi intoarse privirea catre acesta, totul in ochii lui parea schimbat. O hotarare crunta se vedea in ochii sai, o hotarare pe care nu o intelegea, insa o simtea la fel de puternica precum cea din-nauntrul sau. Norilen se intorsese deja spre cele doua personaje ce asistasera aproape muti la intreaga scena.

- Marita regina, iarta aceasta... reprezentatie plina de furie. An sa te rog sa trimiti pe cineva a o conduca pe printesa, inapoi la nava. Marite rege, as vrea sa discutam despre cele vorbite mai devreme, dar nu azi. Am sa imi anunt plecarea pentru maine, si am sa te rog sa ma primesti spre o ultima vorba maine dimineata. Acum am sa va rog sa ma scuzati, voi urca un in munti spre a cauta un dram de liniste.

Dadu sa se intoarca, insa isi aduse aminte de firele rosiatice, inca prelingandu-se pe bratele fetei.

- Inca o rugaminte, marita regina. Ai grija ca ranile printesei sa fie oblojite. Cu permisiunea mariilor voastre, am sa va rog sa ma scuzati.

Tacerea veni ca un semn de incuviintare, iar Norilen se facu nevazut pe iesirea din sala tronului, pierzandu-se prin coridoarele palatului. Mainile fetei tremurau inca de durere si furie. Dupa plecarea baiatului, aceasta cazu in genunchi, incepand sa planga in hohote.

- Cum de nu am reusit? De ce? De ce...

Cu aprobarea lui Goylágk, regina se apropie de ea, lasandu-i-se alaturi, in genunchi si privind-o pentru cateva clipe, pentru ca apoi sa ii vorbeasca:

- Nu stii toata povestea, nu-i asa? Of, scumpa mea, e timpul sa stii despre el ceea ce putini oameni stiu. Dar mai intai, hai sa avem grija de tine un pic.

O ajuta sa se ridice si, lasand-o sa se sprijine pe umarul sau, se indreptara la randul lor spre iesirea din sala tronului. Goylágk privea in urma lor ingandurat. Coloana de roca masiva in care tanara fata fusese aruncata, nu o data ci de doua ori avea acum urme vizibile de crapaturi, semn ca puterile tinerei fiinte cresteau cu repeziciune.

- Poate, dragul meu Norilen... poate ca Steaua Neagra este acela care va salva Universul de ciuma numita Zarath, dar legat de Surorile Vantului nu stiu daca sa iti impartasesc convingerile in care tu te increzi cu atata inversunare.

O jumatate de cadran1 mai tarziu, Mirelye ajungea la intrarea in dormitorul navei cu care ajunsesera pa Padoria, condusa de insusi regina. Magñolyi incepuse sa ii ingrijeaca ranile de la maini, privind-o din cand in cand pe ascuns. Fata nu fusese in stare sa scoata nici un cuvant pe tot parcursul drumului, iar acum lacrimi ii curgeau pe obraji in timp ce privirea ii era pierduta spre nicaieri. Gandurile acesteia nu erau, insa, o noutate pentru regina.

- Uneori cei ce privesc din afara inteleg mult mai repede ezitarile celor ce privesc dinauntru.

Realizand ce femeia ii spusese, Mirelye izbucni in hotote de plans, lasandu-si capul in poala reginei.

- Mi-a ucis tatal, iar eu... eu...
- Stiu, draga mea. Stiu...
- Cum pot inca sa simt asa ceva, cand el...
- E ucigasul tatalui tau. Nici nu iti poti inchipui cat de mult regreta ceea ce a facut acum cinci ani, Mirelye. Haide... linistete-te. E timpul sa afli povestea lui Norilen asa cum el nu a avut curajul sa ti-o spuna, crezand ca e prea devreme. Stii cum a ajuns sa il slujeasca pe Zarath?
- Nu...
- A fost capturat de catre Zarath in cel mai miselesc mod chiar pe Moria. Din cate am inteles, de acolo veniti, nu-i asa?

Pe vremea aceea, Zarath era crezut a fi unul dintre calugarii debuini de pe acea planeta. Si inca mult timp de atunci si-a patrat rangurile de invatat al lui Anula si de mana dreapta a acestuia. Fara sa isi dea seama, copilul Norilen a simtit moartea tatalui sau – Anula insusi s-a temut grozav de tare la auzul acestei vesti – dar Zarath a facut altceva.

- Cine este acest Zarath?

Magñolyi, isi trase picioarele sub ea, rezemandu-se de peretele de langa patul fetei, facandu-i semn sa faca acelasi lucru pentru ca avea sa inceapa o poveste lunga.

- Ti-ai pus intrebarea vreodata de ce nu ai reusit sa il gasesti pe Anula, cat timp ai stat la templu?

Mirelye o privi pe regina cu ochi neincrezatori.

- Cum de stii de lucrul acesta?
- Si mie mi s-a intamplat la fel.

Femeia zambea, emanand un soi ciudat de caldura parinteasca. Ridica mana si mangaie obrazul fetei care se ridicase in genunchi, privind-o cu ochii inca inlacrimati.

- Am trait mai bine de optzeci de ani pe Moria, inainte de a-l intalni pe rege. Mi-a luat jumatate de an sa il descopar pe Anula. Tu, draga mea, ai fost privilegiata, iar lucrul acesta se dovedeste si statutului tau. Pe Zarath, insa, il intalneam zilnic. Deloc batran, chiar foarte fermecator, dar intotdeuana avea acel ceva care m-a tinut departe de el. Cand in final l-am intalnit pe Anula, i-am spus lucrul acesta. Batranul, insa, mi-a zambit spunandu-mi: Ti se pare tie, tanara domnisoara... Zarath e mai ciudat de felul lui... Doar atat.

Acum mai bine de doua sute cincizeci de ani, Norilen a disparut de pe Moria. Cred ca atunci, Anula a inceput sa il banuiasca pe Zarath cu adevarat. Paznicul, caci asa isi semnase toate ororile pe care le comandase, l-a torturat pe copilul Norilen, luni intregi pana cand acesta i-a cedat complet, cazand sub puterea bestiei. Peste inca zece ani, in care Zarath, i-a continuat antrenamentele, Norilen a devenit ucigasul preferat al acestuia si mana sa dreapta. Oriunde era semanata teama de catre Paznic, Norilen conducea intreaga operatiune.

Cu vreo optzeci de ani in urma ca Norilen sa iti ucida tatal, a existat un atac, chiar asupra Moriei... Atunci Norilen si Anula s-au intalnit intr-o batalie ce aproape era sa distruga planeta. Multi calugari au murit in noaptea acelui atac, iar templul a ajuns in doar cateva ore o imensa ruina. Norilen nu l-a putut infrange pe Anula, mai ales in clipa in care Zarath a aparut in ajutorul celui din urma. S-a retras fara a obtine lucrul dupa care venisera pe acea planeta, insa lasand in urma distrugeri imense.

- Tata...
- Tatal tau, dar nu atat tatal tau, cat tu, draga mea ai fost elementul care a distrus in Norilen influenta pe care Zarath o avea asupra sa. Inainte sa moara, tatal tau l-a pus sa jure ca va avea grija de tine si de... nu. Partea aceasta trebuie sa ti-o spuna el cand va fi pregatit.
- Cum adica?
- Sunt parti pe care nici eu nu ti le pot spune, Mirelye. Ai incredere...

Fata isi intoarse privirea catre patul in care baiatul statuse pe parcursul drumului.

- A zabovit prea mult, pe Kalaria in ziua aceea. Garzile palatului l-au zarit si abia a reusit sa fuga. L-au haituit si in hiperspatiu, in gaurile vierme. Nu stiu cum a scapat, insa aproape ca s-a prabusit aici pe Pardoria dincolo de Muntii Corali. Insusi regele l-a salvat din explozia navei. A ramas aici doua saptamani, dupa care a plecat grabit catre Moria.

Cam asta e povestea lui Norilen, povestea pe care ti-o pot spune eu, Mirelye. De aici cred ca tu imi poti spune mai multe decat iti pot spune eu tie. Stiu ca foarte mult timp l-a petrecut pe Kalaria dar...

- Periodic... Acum daca stau sa ma gandesc, il regasesc intr-o groaza de persoane ce au perindat pe langa mine, insa cel mai influent a fost... Si acum stiu ca era el...
- Cine? Sensei Tanasai...
- Da, dar asa cum am spus. Erau perioade in care il intalneam zilnic, erau perioade in care...
- Era plecat. Scopul sau declarat cand a plecat de aici a fost distrugerea lui Zarath. Anula a fost bland cu el. L-a primit inapoi ca pe un fiu risipitor, l-a ajutat si i-a oferit intelegere. Exista o galaxie in universul acesta in care Norilen a adunat trupe, pregatindu-le pentru un razboi impotriva lui Zarath, dar din pacate dusmanul sau e covarsitor. S-au zvonit multe despre calatoriile sale in Universul necunoscut2 si despre relatiile din lumea cealalta. Prizonierii prinsi in timpul ultimilor doua razboaie axice, vorbeau despre un mare conducator din Universul cunoscut, care comandase atacul Axelor Negre asupra Kronasiei si Enafraamului3.
- Cu toate acestea, stiu ca e bine intentionat, dar... regina, spune-mi cum sa il iert...
- Foloseste-te de ce simti.
- Ura?
- Nu, Mirelye... ceva mai profund decat aceasta. Ceva ce simti in interiorul tau...
- Nu inteleg.
- Cand va veni timpul, vei intelege. Sunt inca multe lucruri pe care trebuie sa le afli. E timpul sa plec. Ma asteapta regele pentru decizii importante.

Regina ii zambi, iar apoi se rdica din pat, indreptandu-se spre usa.

- Marita, regina...
- Da, Mirelye?

*

Hotarase sa urce dupa Norilen, in munti, iar regina ii permisese lucrul acesta. Ii daduse chiar un dispozitiv prin care se putea orienta foarte usor, pe baza unor sateliti artificiali de pe orbita planetei. Incepu sa urce spre locul indicat de Magñolyi ca fiind locul prabusirii navei lui Norilen. Regina era aproape sigura ca Norilen se dusese la vechiul sau loc de meditatie. In minte ii rasunau ultimile cuvinte pe care Magñolyi i le spusese: Foloseste ceea ce simti.

Cum as putea ierta omul ce mi-a ucis tatal? Ce simt?

Pierzandu-si privirile printre desisurile de flori si printre tulpinile de cenaila4 de pe marginea cararii, Mirelye isi continua drumul spre locul indicat de micul aparat pe care il tinea in mana draepta. Cealalta mana o tinea strans pe manarulu unuia din micile tanto-uri pe care le avea prinse la brau. Pe cat de frumoase si neatinse erau acele paduri pe atat de periculoase puteau fi pentru aceasta. Necunoscand padurile, printesa se afla pe un teren plin de pericole despre care nu stia nimic, insa in prima parte a drumului nimic nu perturba calatorila acesteia.

Ajunsa pe culmea ce facea trecerea catre Valea Anayel, Mirelye se gasi in fara unei privelisti total diferite fata de cea lasata in urma. O intreaga padure de copaci ale calor coroane erau de un galben imaculat se intindea de cealalta parte a muntelui, aratand precum un imens covor regal. Fata fu atat de captivata de imaginea padurii incat aproape ca uita de drumul pe care il avea de parcurs pana la intrarea in aceasta. Se trezi repede, insa, in clipa in care incepu coborarea anevoioasa. Muntele cobora bursc, fiind aproape golas, acoperit numai de smarcuri de plante pitici, dar pline de spini.

Dupa cateva ore de ocolisuri, acrobatii anevoioase pentru a putea cobori fara a se rani, fata ajunse la poalele muntelui. Tufisurile spinoase continuau sa cucearasca spatiul de la intrarea in padure, precum si padurea incercase sa urce fara succes pe culmea abrupta a muntelui.


- Ti-am spus sa ramai la nava!

Vocea lui Norilen veni ca un tunet din partea stanga a fetei, in timp ce acesta tocmai reteza de la baza unul din copacii cu frunze portocalii si flori rubinii.Observa abia dupa aceea ca radacinile acelui copac erau intinse pana aproape de ea, inerte insa. Mirelye il privi nedumerita.

- Trunchi de serenk5. O planta carnivora ce prefera insectele in special. Dar nu se da in laturi nici de la fiinte umane.
- Nu stiam...
- Tocmai de aceea ti-am spus sa ramai la nava, printesa... Nu esti familiara cu aceasta lume.

Mirelye il privi incruntata. Observase deja schimbarile din atitudinea tanarului. Privirea ii parea a fi mai incruntata, pe cand vocea devenise mai rece. Tanarul pierdu-se caldura pe care o emana tot timpul in prezenta ei. La fel ca si ea, cele petrecute la castel, cu cateva cadrane bune in urma, il determinasera sa fie mai retras. Oare existau acelasi temeri in el, la fel cum existau si in ea?

Privea in fata omul care in urma cu cinci ani omorase singura persoana draga ei. Singura ruda. Insa, in momentul de fata, privindu-se fata in fata si mai ales fiind constienta ca acesta era omul asupra caruia trebuia sa se razbune, ii era imposibil sa il atace. Un lucru mai puternic decat dorinta de razbunare salasuia in interiorul sau si inca nu isi putea da seama ce.

- E timpul sa ne gasim un loc de inoptat, printesa. Nu ne putem intoarce pe timp de noapte la castel.
- Cum de m-ai descoperit?
- Te-am auzit inca de cand erai in varful muntelui.

Mirelye il privi usor amuzata. Ochii i se oprira, apoi, asupra umarului acestuia, care parea a fi complet vindecat. Simtise ceva special in legatura cu tanarul acesta, insa ii paru aproape imposibil ca in doar cateva ore sa o rana sa se vindece ca prin minune. Isi cobori privirea asupra mainilor acestuia, si observa ca acestea erau bandajate inca, lucru care o nedumeri foarte tare, insa inca nu avu curajul sa intrebe.

- Poate ca da... poate ca nu.
- Sa mergem, printesa. E tarziu.

Mirelye il urma prin padure timp de inca doua cadrane fara a sti in ce directie merg. Parea a fi atenta la fiece detaliu al plantelor din jurul sau. Copacii, cu toate ca aduceau mult cu cei de pe cealta parte a versantului, pareau dintr-o lume a povestilor. Frunzele pareau se un galben stralucitor, ce aproape orbeau privirile. Florile, insa, erau cele ce o imbatau pe printesa cu parfumul lor, vrajindu-i simturile si facand-o sa isi doreasca a nu mai pleca din mijlocul lor. Cu cand se adanceau mai mult in padure, cu atat coloritul platelor devenea din ce in ce mai exotic.

- Ce s-a intamplat cu padurea aceasta?
- Ce vrei sa spui?
- Norilen, chiar si o fata neinitiata ca mine site ca in proportie de 80% din planetele din univers au vedegatie bazata pe clorifila. Din nefericire, pana acum nu am reusit sa ajung pe o planeta clasificata in restul de 20%. Si in plus aceasta e hibrida. E uimitor sa gasesti aceeasi planta in doua parti diferite ale unui munte si sa arate complet diferit. Nici macar nu e o alta subspecie...
- Cum de ti-ai dat seama?
- Trasaturile sunt exact la fel; in plus ii simt energia pe care o emana. E identica...
- Intr-adevar, asa e. Simturile tale nu te inseala, printesa. Insa nu a fost nimic nenatural in schimbarea pe care planta a suferit-o. Zona de aici e un zacamant puternic de aur si fier, iar padurea nu a facut atlceva decat sa se adapteze conditiilor de viata. Plantele functioneaza to pe baza de cloroila, insa asa tu ai sa imi spui care sunt reactiile si compozitia acesteia.

Tanarul ii facu semn sa mearga mai departe, manifestandu-si dorinta de a se deplasa in liniste. Trebuia sa gandeasca. Regele ii oferise spionii de care avea nevoie, insa cum va reusi sa ii trimita pe planetele pe care erau necesari acesti spoini? Cum va reusi sa faca lucrul acesta fara ca spionii sai sa fie descoperiti?

In curand, minunatiile acetei paduri aveau sa incante si mai mult privirile printesei. O imensa mlastina isi facu aparitia in fata lor, iar Norilen parea sa mearga mai departe, catre centru acesteia. Se oprira insa la cateva sute de metrii de intrarea in mlastina, intr-un loc in care un mirific lac parea sa cucereasca intreaga zona. Vegetatia nu se schimbase prea mult. Varietati de cenaila, si o multime de tufisuri, plante agatatoare si semiarborescente, ale caror flori si parfumuri aproape ca inebuneau simturile unei fiinte umane. Norilen se intoarse catre printesa si ii spuse:

- Cea de-a doua initiere. Nu ma gandeam sa te arunc atat de repede in ce-l de-al doilea voal, insa se pare ca nu am de ales. Puterile si vointa ta cresc mai repede decat mi-am imaginat.

Mirely il privea cu interes in timp ce acesta ii povestea ideea acelui test pe care avea sa il dea. Dupa spusele baiatului omul se baza foarte mult pe simturile externe, neputand insa sa prelucreze toata informatia pe care simturile sale o redau. Ideea nu era insa de a-si dezvolta doar simturile exterioare, ci de a face lucrul acesta prin corelarea si dezvoltarea unor puternice legaturi mentale si capacitati de analiza psihica.

- In clipa de fata poti simti energia oriarui element din jurul tau. Nu imi imaginam sa treci de la a simti energia prin atingere la un nivel atat de inalt al acestui simt, cu toate ca vei trece si prin aceasta lectie la momentul portivit. Sa stii ca sunt foarte curios de ce se va intampla pana maine dimineata.

Tanarul ii facu semn fetei sa se aseze, in semn ca dorea ca aceasta sa mediteze, in timp ce el se aseza la cativa metri de ea, privind cu atentie stelele de pe bolta inalta si intunecata. Intreaga zona era o depresiune intre munti. Era locul cel mai prost pentru prezenta celor doi. Atacati nu se puteau retrage decat in adancul mlastinii, si in acel loc, numai el stia ce pericole i-ar fi asteptat.

Privi atent spre bolta cereasca pierzandu-si privirea printre sclipirile acesteia. Putea vedea mult mai departe decat ochiul uman, umarind cu ochii mintii hartile ceresti pe care le studiase in copilarie. Kalaria in clipa de fata era sub conducerea lui Zarath. Foarte curand o noua alianta intre cei mai puternici despoti ai acestui Univers avea sa se nasca. Si nu numai atat, unul dintre cele trei regate libere va trada. Dar care? Si ce forta avea sa vina din Universul necunoscut? Ce forta cunoscuse mentorul sau in calatoriile sale in afara granitelor celor cinci imperii?

Isi concentra simturile asupra fiintei din spatele sau. Era uimitor cat de repede trecuse de la o stare la alta in ziua aceea, in palat. Era uimitoare forta nascuta intransa doar din suferinta. Avea alaturi de el unul dintre cei mai puternici demoni ai Universului, iar el trebuia sa ii dezvolte puterile. Trebuia sa o trezeasca pentru a salva tot ce era drag ei, drag oamenilor, drag fiintelor pasnice care isi duceau traiul intre granitele celor cinci imperii.

Cuprins de ganduri, nici nu simti cand fata se apropie de el, asezandu-se in stanga lui.

- Sensei...

Norilen aproape ca tresari, insa nu lasa ca acest lucru sa fie observat.

- Erai cufundat in ganduri... pot sa revin alta data.
- Nu. E totul bine. Spune, printesa. Ce iti tulbura gandurile.

Isi intoarse privirea catre ea, si pentru prima oara de la acea lupta teribila din castel, incerca un zambet vag.

- Norilen, nu pot...
- Nu poti medita. Inteleg. Mintea iti e inca tulbure. Speram sa...
- Sa nu imi spui niciodata lucrul acesta, asa-i?
- Nu... Speram sa iti spun totul in clipa in care ai fi perceput altfel totul. In clipa in care as fi considerat eu ca esti pregatita.
- Ranile...
- Te dor.
- De unde stii?
- Ma dor si pe mine.

In clipa aceea Mirelye intelese ce tanarul ii strigase in palat, in momentele in care mintea ei era orbita de furie. Intr-un fel cat se poate de neobisnuit si pentru acele timpuri cosmice, cei doi erau legati. Ceva din trecut, poate ca acea crima a lui, ii legase. Inca nu isi putea explica, insa intelesese acum misterul ranilor. Isi puse mana pe antebratul acestuia in dreptul taieturilor, in timp ce privirea lui se intoarse catre ea nedumerita.

Spre uimirea ei ii lua mana si si-o isi atinse obrazul cu ea. Caldura mainii o facu sa roseasca subit, fara sa inteleaga de ce, insa tanarul ii apuca el palmele tinandu-le intre ale sale. Privirea calda a acestuia ii dadu fetei de inteles ce avea sa spuna mai departe.

- Stiu.

Fata se departa, apoi, lasand-ul cu privirea in gol. Se facuse inteleasa, iar el parte din gandurile ei.

Noaptea trecu fara ca vreunul din ei sa o simta. Obosita, spre dimineata, printesa se culca la trunchiul unui copac, aproape de malul lacului, adormind in timp ce il urmarea pe Norilen, care toata noaptea nu facuse altceva decat sa priveasca stelele. Mirelye se trezi tarziu scaldata de razele soarelui padorian, negasindu-l pe tanarul Norilen nicaieri in apropiere. Se ridica in picioare privind fermecata spre lacul langa care poposisera, asupra caruia soarele isi revarsa intreaga lumina printre ramurile pline de frunze galbene si flori rosii. Isi dadu seama ca putea simti orice parfum, ca putea disocia fiecare element din sau. Putea separa fiecare aroma, canalizandu-si energia pentru a ii descoperii provenienta. Descoperi astfel ca acei copaci cenalia4 pareau a fi in jur de treizeci de specii in jurul sau, insa toate emanand acelasi tip de energie. Singurul lucru care diferea era parfumul florilor.

Imibiata de apa linistita a lacului si vazand ca Norilen nu avea sa apara prea curand, Mirelye isi desfacu roba si intra in apa calaie. De la primul contact cu suprafata apei descoperii ca se simtea plina de energie si lucrul acesta dintr-o data. Inainta pana ce apa ii atinse pansamentele de la maini, moment in care simti furnicaturi puternice sub acestea. Manata de curiozitate, scoase unul din pansamente, observand cu stupoare ca rana de pe mana disparuse. Facu acelasi lucru cu mana cealalta si observa acelasi lucru, insa nu apuca sa mai faca inca o miscare, caci se simti apucata de picioare de o pereche e tentacule, si trasa la fund. Simtind energia straina, fata apuca sa traga aer in piept inainte sa fie cufundata cu totul sub aba, fiind capabila sa reziste acelei calatorii temporare. Smulse unul din cutitele de la brau, si strangandu-se pentru a ajunge la picioare, taie materialul organic ce o tragea tot mai adanc. Scapata din stransoare si oprindu-se in apa, fu capabila sa deschida ochii pentru a isi infrunta dusmanul, insa nu fu capabila sa vada nimic in afara de ciotul ramas inca langa ea, care incepuse sa urce usor catre suprafata. Constienta de faptul ca ceea ce o atacase putea reveni incepu sa inoate catre malul lacului, neezitand, insa de a lua si bucata de tentacul cu ea.

La malul apei, Norilen o astepta deja, ingrijorat si aproape gata de a se arunca el insusi in apa. Vazand-o ca se ridica se indreapta spre malul lacului, zambetul reaparuse pe buze, pentru ca apoi sa se intoarca imediat cu spatele, realizand ca fata era dezbracata.

- Se pare ca ai intalnit Ymoria! Spuse tanarul in timp ce fata se imbraca.

Se intoarse privind bucata de carne de langa ea, si isi aduse aminte de ziua in care lui i se intamplase acelasi lucru.

- M-ai speriat de moarte, copila.

Mirelye, il privi cu o atentie excesiva. Cuvantul acela... Apelativul acela revenise. Norilen se apropie de ea, facandu-i semn sa se aseze. Se aseza si el, inca privind spre lacul din spatele fetei.

- Cred ca acum stii ca locul acesta nu a fost dintotdeauna al insectelor. Locul acesta a apartinu oamenilor foarte mult timp. Insa oamenii acestia erau rupti de restul civilizatiei Universului. Cam acum cinci sute de mii de ani, populatia acestei planete a disparut complet. Nimeni, absolut nimeni din Univers nu a fost in stare sa explice disparitia acestor oameni.
- Mai putin tu...
- Eu i-am regasit, Mirelye... Intr-un fel, eu i-a regasit, insa secretul lor ramane adanc in tenebrele mintii mele. Exista o legenda despre o bestie ce traieste in apele acestui lac.

Mirelye privi catre bucata de tentacul ce statea inerta alaturi de ei, continuand sa sangereze.

- Narilienii, caci asa se numeau ei, aveau un obicei. Cei ce se doreau a face parte din armata acestei planete, erau aruncati in apele lacurilor de pe aceasta planeta, iar cei care reveneau la suprafata cu o bucata din carnea acestui animal, pe care as putea spune ca si tu l-ai infrant ca si mine de altfel, si ca si o groaza de alti oameni inaintea noastra, erau marcati cu semnul de razboinic. Aceia si numai aceia erau oamenii ce aparau aceasta planeta.
- Ce este acolo jos?
- O specie de leene.

Fata il privi contrariata.

- Tu nu stii decat de leenele spatiale... Ei bine, in intreg Universul mai exista inca doua specii de leene, insa sunt foarte intalnite, si numai oamenii de stiinta stiu despre ele. In plus, sunt asemenea curiozitati ale acestei Univers incat nu se vorbeste despre ele din teama de a nu se dezvalui secrete si mai mari, despre care am sa iti vorbesc in curand, draga mea. Am sa revin acum la ceea ce iti spuneam, la legendele despre narilieni.

Azi, vei primi tatuajkul lor, la fel cum si eu, in ziua prabusirii navei mele, l-am primit de la insasi unul din urmasii narilienilor.

Ii facu semn fetei sa se intoarca cu spatele, iar cand aceasta se intoarse se apleca asupra ei si ii desfacu roba, lasand-o sa cada. Fata ramase astfel cu trupul gol pana la brau, in timp ce Norilen ii lua unul din cutite si incepu sa cresteze cu acesta o anumita forma pe spatele fetei.

- Narilienii practicau o religie mult mai ciudata pentru restul omenirii, avand credinta ca in afara e acest Univers, aceasta forma de viata materiala mai exista una, formata din energii cosmice care la formarea acestui Univers, in loc sa se imprastie in spatiu, datorita ciocnirii anumitor fronturi energetice, au implodat, creand o alta forma de energie mult mai greu de perceput. Abia peste inca vreo doua sute de mii de ani, de la disparitia acestor oameni, calugarii debuini au prealuat si aceasta teorie in portofoliul lor e cunostinte. Anula insasi a condus cercetarile despre acesta lume, ramanand singur pe aceasta planeta, un timp care pentru oricare alt om ar fi dus la nebunie. La intoarcerea sa pe Satraria, numai nu il mai recunoscuse, in afara de ucenicul sau, Zarath.
- Si pana la urma ce s-a intamplat cu oamenii acestia?
- Sunt in jurul tau, Mirelye... si intr-o zi vei ajunge sa ii percepi si tu. Gata, am terminat desenul, urmeaza partea a doua.
- Care este...

Fata nu apuca sa mai spuna si altceva, fiind cuprinsa de un val nou de usturime, provocat de un lichid rece, care curgea peste rana nou facuta. Norilen incepuse sa stoarca lichidul verde, ce inca se revarsa cu abundenta din tentaculul de leena, peste spatele fetei.

- Acoperat-i pieptul printesa, insa spatele lasati-l gol, si vino dupa mine.

Norilen se apropie e lac, intrand cu picoarele in apa si ii facu semn fetei sa il urmeze. Asezandu-se in spatele acesteia, lua apa in maini si incepu sa toarne peste rana de pe spatele acesteia pentru a curata lichidul albastru ce cursese din abundenta, lasand in urma forma unor aripi stilizate. Norilen ridica, apoi, roba fetei si, dupa ce i-o lega, o trase dupa el din apa.

- Vino copila. E timpul sa iti cunosti destinul.

Nedumerita, Mirelye nu apuca sa intrebe mai mult caci, Norilen se departase deja catre locul in care inoptasera, pentru a-si lua securea. Il urma in tacere, pana la poalele muntelui unde acesta se oprise, privind catre culmea ce aveau sa o urce.

- Am coborat pe aici, spuse fata. E aproape imposibil sa il urci.

Norilen continua sa priveasca sprea inaltimile culmii.

- Cine a spus ca vom urca, in modul normal. E timpul sa treci cel de-al treilea test, printesa. Si sunt absolut convinsa ca vei reusi. Azi, printesa, ai sa zbori.
- Am sa ce?

Norilen rase.

- Bine... nu ai sa zbori. Dar ai sa inveti ca omul poate face mai mult decat sa urce. Analizeaza bine miscarile trupului acesta de om batran.

Mirelye intelese gluma, insa ii parea imposibil ceea ce Norilen sugerase. Tanarul se departase de ea, facandu-i semn sa fie atenta la miscarile lui. Aproape ca nici nu vazu cand acesta isi lua avant pentru ca apoi sa sara atat de sus incat fetei nu ii veni sa creada. Un imens nor de praf se isca in urma acestuia, ca si cum in locul acela ar fi fost aruncat in aer o oarecare cantitate de material explozibil.

1. cadran – modalitate universala de masurare a timpului
2. Universul necunoscut - explicatia generalizata ar fi partea de Univers pe care cele cinci Imperii nu o cunosteaua
3. Enafraam -Imperiu prosper, condus de o casta razboinica, invecinat cu regatul Kronasian.
Cenaila – specie de planta in zeci de variatii, specifica Padoriei
Serenk - planta carnivora ce prefera insectele in special; nu se da in laturi nici de la fiinte umane. (dimensiunile plantei – cat un trungi de cenaila, sub forma caruia, de altfel se si camufleaza). Specifica Parodiei.