Se răzbună Lupșa

Seria „ Povești pentru Delia”

- Mă taată, n-ai venit de-atâta timp !
- Mămica ta a fost bolnavă.
- Sărăcuța de mama !
Delia se strânge în mine și tace o vreme. Apoi se ridică și aproape că își înghite cuvintele.
- Să-ți spun ceva. Uite, mai ții minte când eram mică, mică și căram sfecla? Nu-i așa că ți-era teamă că fac explozie ?
- Cum să nu fetiță , aveai un an și câteva luni și te luptai c-o sfeclă cât jumătate din tine s-o pui în coș
Mamaia Caterina tocmai cobora scările c-un sifon gol. Ca să-i arăți ce harnică ești i l-ai smuls din mână și-n clipa următoare am crezut că s-a dărâmat casa, că cioburile v-au intrat în ochi. Doamne, cum am sărit de pe scaun! Toată lumea a înmărmurit. Mare nenorocire era să se întâmple! Ai scăpat fără nici-o zgârâietură.
Câteva clipe nu zic nimic...Ce faci tata, iară te-a luat somnul ? Spune mai departe…
- Chiar atunci, trecea pe drumul mare Maria. S-a speriat și ea de țipetele noastre și-a intrat în curte să dea o mână de ajutor. M-am minunat când am văzut-o, n-o mai întâlnisem de când eram copil. Aproape să n-o recunosc. Era zbârcită, cocârjată, gura i se pungise de tot!. Venise din părțile Muscelului la cules de struguri, aici la Pietroasele și s-a bucurat când m-a văzut. Ce femeie fusese în tinerețe ! Bărbatul ei, potcovar,. m-a învățat să prind peștii cu mâna, sticleții cu frânghia și strachina și câte altele. S-a întâmplat să dea peste ei un mare necaz și Maria a căzut în darul beției. La început bea cu fereală, cu timpul însă, patima a pus stăpânire pe ea că ar fi fost în stare de orice pentru o ceașcă de țuică. Mamaia Aurelia o certa:
- Marie, Marie, ai ajuns din om neom, fiecare cu supărarea lui, ție ți-a murit băiatul, mie bărbatul, ai o liotă de copii, ce s-alege de ei dacă umbli creanga ?
- Așa e bre, tălică ai dreptate. Să-ți mai spun ceva, dacă nu beau, haoleu ce mă arde, uite, acilea.! Și Maria își descheia tot felul de țoale, una mai slinoasă ca alta, să-i arate mamei unde-o arde.
- Bine Marie, bine. Ce-o avea cățeaua de nu te suferă ?
- Știu eu bre? Mânca-u-ar ciorile! Mai dă-mi un ciocan de țuică, nu fi rea, unul și plec, să-i fie lu’ Aurelu alu Matale.
Lupșa se da în lanț de ceasul morții. Horcăia, se zbătea să se sugrume că nici de scâncit nu mai putea. Mamaia n-o înfrunta, zicea doar :
- Marie, dacă scapă lupoaica, praf te face! Femeia râdea mânzește.
Luni de zile a fost la fel! Nu mai știa mama cum să scape de ea, prea se făcuse cârcotașă, venea și de două ori pe zi.
Lupșa n-o mai lătra nici ea de la o vreme. Rămânea încolăcită la cușcă și doar mârâia când auzea poarta scârțâind.
Într-o zi, pe când Maria sta la masa din curte și își lua tainul, apare ca din senin Lupșa. Maria să leșine de frică.
- Sai coniță că mă omoară potaia, sai … și-a amuțit cu strigătul pe buze că Lupșa deja răsturnase scaunul și-i proptise labele pe umeri. Cum schița o mișcare, rânjea la ea de îngheța de spaimă. Mama, cu brațul plin de vrejuri., nu știa ce să facă.
- Lupșa, treci la locul tău, n-auzi?! Îți ard câteva, n-o să-ți fie bine. Lupoaica s-a îndepărtat puțin.
Împleticindu-se, mai mult moartă decât vie, Maria a pornit spre drum. Cățeaua la câțiva metri în spatele ei.
- Hai Marie, ieși odată și mamaia s-a proptit în poartă să nu treacă Lupșa. Þi-ai găsit ! Când și-a făcut vânt, a sărit peste gard ca și cum n-ar fi fost.
Să vezi haz de-acuma!
Se țineau copiii - ca după urs. Sărea Lupșa la femeie, o imobiliza și se depărta câțiva metri la strigătele oamenilor. Femeia se-mpleticea, se târa prin țărână și când credea c-a scăpat iar sărea lupoaica. Nu-i făcea nimic, parcă s-ar fi jucat. Copiii cât colo, în spatele lor, n-aveau nici ei curajul să se apropie prea mult că Lupșa rânjea prea fioros. Maria sumețindu-și fustele și adunând barișul de pe jos, bledegărea pe limba ei blestemând pe toată lumea.
Și a tot dus-o așa până la Podul Mâzganei. Acolo Lupșa s-a oprit și-a lătrat ascuțit.
- Ham, ham, dacă mai treci de capul podului, n-o să-ți fie bine ! Ai înțeles? ham, ham! Voi, s-a-ntors ea spre mulțime, ce vă hliziți așa? Și-a arătat colții de lup și câți erau pe-acolo, au fugit care încotro. Apoi Lupșa a apucat din țărână bucata din fota țigăncii și-a luat-o de-a dreptul prin porumbii în lapte. Când a ajuns acasă a lăsat bucata la picioarele mamei și-a lătrat veselă !
- Ham, ham, am alungat-o, și-a sărit cu labele pe umerii ei să fie lăudată și răsfățată.
- Ai speriat biata femeie, e și ea o creștină și nu merita așa spaimă. Vino la locul tău să te leg.
Lupșa a băgat coada între picioare și mergea pleoștită. Mamaia nu înțelegea cum se - dezlegase, cureaua era întreagă.
Peste câteva săptămâni, Maria a trimis vorbă mamei că vrea s-o întâlnească în Poiana Târgului, neapărat acolo. Nu vroia să mai treacă râul , se temea de cățea mai rău ca de naiba!.
Mamei i-a fost milă și-a luat cu ea sticla de-o jumătate să-și facă pomană, dar Maria s-a jurat că nu mai pune strop de țuică în gură și pentru altceva a chemat-o.
- Zii Marie că stau ca pe ace, am o grămadă de treabă acasă !
- Îți spun bre, n-am liniște până nu mă dezlegi. Aah, dracul de Poșircă rânji-i-ar lupoaica la geam, el m-a-nvățat să beau. Nici apă nu mai puteam înghiți, parcă îmi luase Dumnezeu mințile . Maria își ștergea ochii înroșiți de plâns.
- Hai Marie, oricât de mare o fi păcatul, există iertare și pentru tine.
- Primăvara trecută, într-o după amiază, când nu erai mătăluță acasă, am intrat în curte ca de obicei, știam eu că nu te rabdă suflețelul și până la urmă primeam tainul. Aveai niște pui de-mi furau ochii. Am prins cloșca, i-am sucit gâtul și-am atârnat-o în uluci să zici că s-a spânzurat, iar puii i-am adunat în traistă, doi am zvârlit cățelei.Ãilalți i-am arvunit pe două sticle de țuică mânca-ți-aș suflețelul. Maria plângea de sălta cămașa pe ea.
Mamei nu-i venea să creadă ce auzise. Sta încruntată și se gândea. Într-un târziu a murmurat:
- De Marie, eu te iert că iertarea e creștinească, da vezi tu, cățeaua care-a încasat bătaia în locul tău nu știe de legea asta, o știe p’aia câinească. Fă bine și lasă-te de băutură dacă vrei să mai intri în curtea mea și să ai trai cu lupoaica. Când ți-o veni mintea la cap mai vedem …
Astfel a pedepsit Lupșa pe Maria pentru nebunia și necinstea ei.
A plecat și ea din sat și nu gândeam c-o mai întâlnesc vreodată.
- Tată, da de ce a omorât cloșca ?
- Văzut-ai mâță legată la cap și om cuminte când e beat ? Băutura e de vină, crezi că degeaba s-a smintit la bătrânețe biata Maria ?



Nicolae Aurelian Diaconescu