Marius inghiti in sec si porni sa escaladeze gardul cu inima batindu-i foarte tare.Se si vedea sfisiat in bucati de dulai cu masele cit casa si tremura la gindul ca vinatorul il va minca la cina.Trecu peste straturile cu ceapa si imediat fu saltat de la pamint de un barbat urias, cu barba care-l strinse tare la piept.Tipa si incepu sa se zbata iar copii de dincolo de gard tipara si ei disparind care incotro.
-Ha ! Haa! Acum am prins puiul de om pe care abia asteptam sa pun mina!
Il duse in casa si-l lasa pe cerdac linga o oala mare in care tronau mere, pere, o gramada de fructe si multe nuci.De asemenea ceva mai incolo copilul putu vedea un tablou in ulei neterminat.
-Vrei un mar? Te-ai speriat? credeai ca mananc copii?
Dadu drumul la un ris zgomotos apoi ii deschise o carte intens colorata.Vazind ca nu pateste nimic Marius se linisti si incepu sa rasfoiasca cartea pe care o aresta imediat.Era fascinat de poze, de mirosul ciudat si atragator,de lumea noua pe care o descoperea.Vinatorul il mangaie pe crestet apoi ii arata o colivie in care avea o pasare galbena despre care-i povesti ca este de peste mari si tari.Copilul batu usor cu degetul in peretele custii si pasarea se uita ciudat la el.Isi intinse piciorusele, fluiera si roti putin capul.
-Te iubeste vezi? Poti sa o mingai! Fara frica , nu musca!
Lua micul animal in minuta mica si sufla usor asupra ei cu gingasie cu multa candoare.
-Are si ea suflet ca si noi oamenii.Acum poti sa o lasi sa zboare libera.Se va intoarce cind i se va astimpara cindva dorul de libertate.Asa suntem si noi oamenii, visam mereu la libertate, visam sa zburam.Din pacate ne creem propria noastra cusca zi de zi.Acum du-te! probabil copii te asteapta, poate isi inchipuie ca te-am pus in oala si deja esti la fiert.
Cu buzunarele pline reveni printre ei si pret de minute bune fu un erou.
-Are barba albastra si dintii ascutiti cu pila?
-Dar casa lui e un castel plin de diamante si cufere fermecate?
-Are zmei zavaoriti pe care ii hraneste cu copii rai?
Marius dadu din cap si musca dintr-o para iar zeama porni sa ii curga pe barbie.
-Are o carte foarte colorata si a promis ca ma lasa sa o citesc data viitoare.
-Oaaau! Vreau si eu! zise Amely topaind pe linga prichindelul aflat foarte aproape.Vreau si eu! Vreau si eu!
-Maine o sa te duc acolo.Acum e obosit si are o pusca mare cu care trage in luna cind e obosit.
Se lasa seara si cerul albastru se colora intr-o mantie albastruie pictata cu zdremte de nori iar aerul deveni mai rece, mai proaspat.Animalele mari se intoarsera de la pascut si cirdurile de capre, oi si vaci inundara soseaua.Se auzeau talangi si chemarile molcome ale ciobanilor care trebuiau sa traverseze satul de la un capat la altul,Fata intra in casa apoi o masina se opri la poarta.Copilul privi o vreme la roiul de animale apoi se plictisi si incepu sa arunce cu pietricele in riul care curgea molcom spre Mures.Masina pleca si se uita o vreme dupa ea cu sentimentul ca a pierdut ceva drag, ceva iremediabil.Cind automobilul se pierdu in zare se repezi in curte si batu tare in usa:
-Amely! Amely!
-Nu mai este maica.A plecat cu masina aia verde.A plecat la Bucuresti ca taica-su e doctor. Nu mai e.
Se avinta pe soseaua prafuita in incercarea de a opri masina dar fu imposibil.Era prea mic iar masina prea departe.Tot ce ramase in urma fu o esarfa de culoare albastra pe care faptura blonda o purtase toata vara.Atit ii mai ramasesese din vara.Doar o esarfa.Doar o amintire.