agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-27 | |
La bloc
Intelegi de ce am ales sa ne mutam. In casa veche eram prea mult inconjurati de moarte, de izul ei. Dupa ora doua, când in bucataria noastra veche se adunau insomniacii, verisoara Cristina incepea sa-mi explice de ce ajunsesem sa nu mai dorm, nici cu adjuvantul alcoolului, mai mult de trei patru ore pe noapte. Ce carte, ce lipsa femeii, astea-s vacsalbina, sau is, da neimportante!! Pe voi va bântuie toti oamenii care-au murit aici in casa - ia sa-ncerci tu sa dormi o noapte in camera lui Anton! Pantalonii de pe scaun is buni, de ce nu i-ati dat de pomana?...Am dat o gramada din lucrurile lui, au mai si ramas, stii ca unchi-meu avea boala cumparaturilor de la second hand...Nu coteaza second hand, daca-s haine bune. Pantalonii astia erau preferatii lui, asa-i? Da, ii purta destul de des, cred ca erau pantalonii lui de toata ziua. Vezi? Daca pantalonii-au rams in camera, el a venit la mine uite-acuma, de asta nu mai pot sa dorm; a venit, a fumat o tigara pe balcon, si prin fumul tigarii a-nceput sa se uite la mine-asa, cu ochii mici si rai, parca vroia sa ma-ntrebe ce caut eu in camera lui...In camera de pe colt, cea mai expusa la exterior, cu rotunjimile peretelui din fata imitând intocmai rotunjimea blocului, usa spre balcon care nu se inchidea bine trebuia tinuta cu un scaun. Pe scaunul ala desperecheat au tronat, inca vreun an dupa moartea lui Tony, pantalonii in dungi verticale, cu manseta demodata si cu cozondraci. Adevarul e ca unchi-meu avea la pantaloni o masura mai greu de gasit, scurti si cu circumferinta taliei mare, si chiar când s-ar fi gasit un barbat pe masura n-ar fi fost usor de convins sa poarte niste haine asa demodate. Insemnarile mele continua sa fie dezamagitoare, pentru cât de meticulos le pregatesc in serile de iarna, facând focul in soba, potrivind aparatul de radio pe un post cu muzica nonstop, sorbind incet un rom diluat, amestecând cariocile colorate pe pervaz in paharul de lemn sculptat mostenire din Bârgaul bunicii, privind lung ca pe niste corpuri straine florile mov si galbene, care-si scutura pe foi petalele lungi, pâna când boilerul incepe sa forfoteasca, pe urma in vana cu apa fierbinte levitând pâna ma ia somnul, iesind intr-un târziu din apa deja racita si strecurându-mi trupul frisonat in halatul grena. In sufragerie aparuse intre timp o metisa sau mulatra, cu un miros de ulei care ma tine la distanta. Nu era parfumul uleiului de cocos cu care isi ung de obicei parul femeile astea. Era un tablou de zece pe zece facut de Antonia, pe o pânza care se onduleaza in bataia curentului - fiindca ferestrele nu se mai inchid etans, de la prima deschidere operata de mine, asta toamna când ne-am mutat. Tabloul in ulei e realizat cu o siguranta de artist matur. çn intunericul din camera, fata negricioasa pare ca fumeaza o tigara tinuta intre degetele de la picioare – asta fiindca Antonia ii vopsise, cu o atentie la detaliu care totusi tradeaza naivitatea, unghiile degetelor de la picioare intr-un corai poate mai strident decât ar fi trebuit, erupând din culoarea pielii maro-kaki. Mutatul avea totusi partea lui buna, aceea ca, de nu mai stiu câta vreme, nu mai aud in jurul meu cuvintele din familia mortii, pe care mama ajunsese sa le pomeneasca tot mai ostentativ, când se intorcea de la casa lui A., prafuita si obosita de tratativele cu liota de gunoieri, intr-o stare tocmai buna ca sa se trateze cu tuica de Pitesti, pe care o minima prudenta o facuse s-o ia din camara lui; daca ar fi dat peste ea gunoierii, nu s-ar mai fi putut lucra cu ei. (Ca in ziua aceea mai prin vara, când mama se pornise de-acasa dimineata pe racoare la opt, lasându-l pe T. in pat la lectura de dupa baie. La noua fara...era la casa din Chopin, ca sa gaseasca dezastrul: usa fortata, in tot holul apartamentului de la etajul doi ciobaraie, de la sticlele de vodca, plus de la geamul unei icoane vechi grecesti de pe vremea bunicii, pe care A. o tinea de ani de zile depozitata in camera buna pe pat...Pe banca de ciment din fata blocului, mama a stat vreo ora si mai bine la sfat cu babele - pardon - cu vecinele lui A., asteptând sa iasa politia din apartament. Baietii pe care in ajun ar fi vrut sa-i cinsteasca cu una mica, pentru strângerea tonelor de gunoi din casa si debara, bausera moderat cu ea de fata; pe inserat se intorsesera insetati, fortasera usa veche de lemn, pe care nici nu trebuia s-o fortezi prea tare, si dadusera iama in sticlele de vodca ale lui A. Sectoristul se mira cum au venit si plecat fara sa-i auda si sa-i vada nimeni. Cine sa-i vada, daca vecina de pe palier statea mai mult pe la fii-sa, cum facea pe vremuri si A., care nu mai trecea cu zilele pe-acasa?...Ciobaraia din hol provenea de la cel putin trei sticle, dupa o estimare sumara a politistilor in civil. Asteptam si alt gen de informatii de la dumneavoastra, spune trista mama. A, pe baieti o sa-i gasim, sunt de-aici din cartier! o linisteste sectoristul indreptându-se zorit spre masina. Dar n-am inteles ce pretentii aveti? V-a mai disparut si alt ceva decât niste bautura? Pâna una-alta, mama a trebuit sa ia acasa ce bruma de bautura mai ramasese.) Mutarea in casa noua pare s-o fi derutat cel mai tare pe Figaro, pisica noastra cea batrâna care merge pe zece ani. De fapt, mi-e greu sa-mi dau seama cine era mai bulversat de mutare - Figaro care, de câte ori gasea o usa deschisa, fugea din apartamentul strain in casa scarilor, dupa care nu mai nimerea usa noastra, sau noi care, de obicei noaptea, plecam prin bloc s-o recuperam, strigând pâna când, prin bezna groasa, simteam trupul ei inlantuindu-ne calduros gleznele. Blocul dintr-un cartier in nesfârsita constructie ma deprima si pe mine, in orele putine când stau in el fara sa dorm. Prieteniile noi se leaga greu, lasându-ne o vreme suspendati in gol - in usa de lemn bubuie sonor cineva - bubuie fiindca nu ne-am instalat inca sonerie: doamna de la etajul superior, intr-un neglijeu si cu parul in neorânduiala dupa somn, venise sa ne predea pisicul pe care-l gasise dis-de-dimineata la usa ei. Dar e pisica, sa stiti - o aud pe mama explicând. Cum, pisica asa de mare?? Ce rasa? Rasa europeana, pufneste mama; ce, nu suntem toti europeni? Ma indoiesc ca doamna a inteles spiritul subtil, totusi râde scurt si pleaca târsindu-si sonor pe trepte picioarele in papuci. Dupa doua saptamâni de pauza cerute de mutat, m-am trezit gol de cele mai elementare gânduri, in pragul camerei de lucru cu lumina tot timpul aprinsa, din cauza orientarii acestei camere, pe care am sa incerc sa ti-o descriu numaidecât. Camera multifunctionala unde lucrez (camera de TV, de dormit, ba chiar si de toaleta sumara, la o mica chiuveta cu oglinda ciobita deasupra, daca nu vreau sa ma deranjez pâna la baie) avea iesire, printr-un geam inalt, intr-o gradina ca un fel de padurice neingrijita, in care, de la etajul unu, chiar un tip nesportiv ca mine putea sa sara fara risc de accidente. Dupa prima linie de arbori curgea un fel de pârâu sezonier, format de ploile de vara, in care la venirea noastra am gasit vreo zece copii jucându-se de-a pescuitul, vadit tulburati de masina grea de mobila. Dumneavoastra nu stiti ce nebunie a fost aici anul trecut, când a dat o ploaie din aia mare cu piatra, rupere de nori - incepe sa povesteasca baiatul care ne ajuta la caratul mobilei. Pe ploaia aia, a scos un preten de-al meu din gropile astea un sac de peste…(Baiatul pufneste de râs) Hai ca v-am dus si pe dumneavoastra! Nebunu luase peste din ala mic de la pescarie din piata. Si-a luat undita, a agatat in ea o fâta din aia, si cu sacul lânga el a bagat batu-n apa, l-a scos cu pestele, a bagat iar, iar peste, si tot asa! Au inceput sa iasa muncitorii, au aparut si doua babe din piata: de unde maica, peste? Pai, a refulat canalizarea aia proasta care-a facut-o Ceausescu pe Dâmbovita, si uite ce iese din canalizare! Uite-uite-uite…Baga batu-n balta, scotea peste…Nu-ti spun ca i-au dat babele alea telefonul, adresa, daca prinde mai mult sa le duca si lor? Da cât il dai, maica? Pai ca la pescarie, saptezeci kilu, nu-l dau mai scump pentru mata desi e proaspat… Blocul nostru, plasat la distanta egala de doua bombe de cartier cu licori ieftine, devenea simpatic dupa lasarea serii când se aprindeau luminile putine (ca intr-un cartier cu putine apartamente ocupate), iar fiarele si câinii ridicau la tot pasul capcane. Spre miezul-noptii incepeau sa iasa din gropi micii aurolaci si, catarati pe gardurile portocalii, fumau „la posta" povestindu-si, cu glasuri fals ingrosate, aventuri din care poti sa iei ca real oricât de putin. Pe Petruta a muscat-o un câine, stii ca au aparut niste câini straini pe care nu-i cunoastem, imi povesteste pe un ton grav Aura, fetita vecinilor de la scara cealalta. Cica a vrut s-o futa (Cine ma, câinele??), i-a rupt pantalonii, baietii acum umbla sa prinda câinele! Cum adica, s-o…? Tu stii ce-i aia? Adica sa-i faca un om-câine. Acuma baietii au facut rost si de-o pusca sa omoare câinele! Mai, asta-i din Cartea junglei! Nu, pe cuvânt, au zis baietii! Si Petruta cum se simte dupa muscatura? Nu stiu, n-a mai iesit. O fluieratura lunga i-anunta pe muncitorii de la canalizare, târziu dupa ora unsprezece. Pe timp de vara, cu zapuseala de zi, in orasul nostru se putea lucra numai seara. Probabil era si un antrenament pentru nervi, fiindca in sforaitul masinilor, al robotilor, reuseam intr-un târziu sa adorm, si ma trezeam numaidecât la patru dimineata când inceta zgomotul de fond. Sub fereastra mea, Silvian gesticuleaza larg, intr-o bluza alba care flutura pe el ca pe-o fantoma. Doctorul Silvian locuia la etajul unu, intr-o casa cu mobile din lemn masiv, pe care cineva incepea sa le mute cu un hârjâit barbar la ora când, sub camera respectiva, mama incerca sa se odihneasca dupa-amiaza. Seara dupa ora 10 doctorul iesea sa-si plimbe câinele Labrador, si numai bunul Dumnezeu stie de unde se intorceau, prin santierul plin de hopuri, hat dupa ora doua noaptea. Doamna Liana (a inceput sa-i explice mamei intr-o noapte din asta la o ora mica, susotind pe banca de ciment de la intrarea blocusorului) labradorul, daca-l tii si nu-l scoti afara e un câine sa-cri-ficat, eu m-as simti ca un criminal daca n-am iesi in fiecare noapte la plimbarea asta, declara patetic cu ochii inchisi, parc-ar fi recitat o poezie. Insistase sa o scoata pe mama din casa, fiindca in noaptea aceea am fost in pericol sa se prabuseasca blocul pe noi: Au zis la japonezi, doamna Liana, de un cutremur mare in noaptea asta la doispe, un cutremur ca-n saptesapte. Poate-o fi fost la japonezi, intervine mama sceptica si vizibil somnoroasa. Nu doamna, la noi au zis, ce Dumnezeu? Printre mobilele din apartamentul lui Silvian roiau atâtea pisici si câini, incât a trebuit sa-si angajeze un medic veterinar, o studenta sau tânara absolventa fara domiciliu in Capitala, care obtinuse totusi un domiciliu, o data cu obligatia de-a se ingriji de menajerie. De câteva luni administratorul si sectoristul ii cer domnului Silvian sa "intre in legalitate", sa se treaca in cartea de imobil cu doua persoane. Daca-i pe-asa, se indârjeste omul, m-apuc sa-mi numar câinii si pisicile si trec douaspe persoane, e bine?! Militieni cu metehne ceausiste, domnu Tudor, nu se mai satura...Cu Suzy bolnava, tot la el si la ea a trebuit sa ajungem. Timp de zece zile, o data pe zi, de obicei seara, fata ii facea o injectie. Cred ca de la aceste vizite in casa pisicilor ajunsese mama sa nu mai doarma noaptea, se sufoca, facea doua dusuri cu apa fierbinte intre orele zero (când stingeam televizorul) si sase dimineata, trecând spre baie prin camera mea, cu indemânarea omului mutat in casa noua, nefamiliarizat cu decorul, mai busind câte-un scaun, un toc de usa etc. - pâna am ajuns la concluzia neverficata ca sufocarile puteau sa-i vina de la parul animalelor care zbura peste tot prin apartamentul de deasupra, si am inceput s-o tratam pe Suzy in casa, cu un unguent usor. Am uitat sa-ti spun ca vecinul nostru o ameninta mai nou pe mama cu instanta, dupa ce Suzy il ranise intr-o seara in propria-i casa. Incercase sa-i administreze el injectia de seara, operatie pe care de obicei o facea doctorita. Dupa injectie mâta i-a alunecat din mâini, si incercând s-o prinda, sa nu cada de la inaltimea unui scrin pe dusumeaua fara covoare, ea i-a aterizat pe brat aproape de umar, cu toate ghearele scoase ca si când s-ar fi prins de-o craca. Vrea sa ma dea-n judecata - bine draga, doar sunt obisnuita cu procesele!! o aud la telefon pe mama, care mai putea sa aiba, in starea noastra, sclipiri de umor. Mi-au trebuit mai multe luni dupa mutarea in blocul semicostruit, cu locatari care pareau toti stramutati de la casa, pentru a afla ca, de fapt, noi nu eram locatarii "de jos". Sub noi, intr-o singura camera, mai locuia un fel de familie de tigani sau turci care se ocupau cu vânzarea de sidi-uri pirat. Am zis "un fel de familie", fiindca erau numai barbati. Si musafirii care-i vizitau seara, bubuind sonor in usa lor de lemn cu incuietori complicate, erau tot numai barbati. La doi locuiau impreuna Ramona si Simona, studentele de la Conservator, care mamei i se par cele mai dragute vecine - din camera ei cu geamul deschis, asculta peste doua etaje exercitiile lor la vioara pâna noaptea târziu. Nu stiu doamna, da dumneavoastra vi se pare normal sa stea doua fete impreuna asa intr-un apartament?...Stiti ca lesbienele-s periculoase, spunea tot prietenul nostru Silvian. (Ele au continuat sa fie niste fiinte simpatice si linistite, pâna intr-o zi când Ramona ne-a adus politia pe cap. Nascuse si-si abandonase copilul intr-o groapa cu apa pe santier. Muncitorii au scos-o dimineata, au dus-o la spital, fetita a avut zile. Vecinii din bloc se stiau intre ei atât de putin incât nimeni nu-si daduse seama pân-atunci ca Ramona era insarcinata. A trebuit s-o scape de neplaceri taica-su, mare avocat in baroul de Constanta. Nu numai ca a facut-o scapata fara inchisoare, dar a luat copilul cu tata necunoscut la ei acasa la Constanta.) In fine, la ultimul etaj locuia intr-o singura camaruta, cu o ferestruica spre terasa acoperita cu tabla, femeia care ne-o adusese acasa pe Figaro. Restul etajului era ocupat de depozitul de carti al lui Silvian si, mai nou, de câteva zeci de cuiburi pentru pasarile cerului, in minidulapurile albe, piesa de baza in bucataria noastra veche. Camaruta de la mansarda era fireste cea mai friguroasa iarna - de-aceea probabil, pe masura ce se apropia sezonul, vecina de acolo devenea tot mai urâcioasa, mai greu de suportat, in razboi cu toata lumea. Dulapurile albe probabil or sa faca si mai frig, incepuse zilele trecute sa-i bata mamei aproponturi fine. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate