De cand am fost vandut de catre tatal meu templului am stiut ceea ce avea sa urmeze;am stiut ca dupa fix 360 de rotatii ale Pamantului in jurul Soarelui,in a cincea zi a lunii Texcatl aveam sa fiu sacrificat in cinstea zeului tenebrelor si al cerului:maretul,maretul Tezcatlipoca. Nu am petrecut o clipa gandindu-ma la aceasta zi - in ciuda faptului ca in acest interval de timp nu am facut decat sa ma pregatesc pentru ziua cea mare.Am invatat artele nobile si sa cant din flaut-lucruri pe care nu as fi avut posibilitatea sa le cunosc in intreaga mea viata daca ar fi fost sa fie altfel.Acum cunosc constelatiile,cunosc scrierile sfinte si riturile sacre,cele pe care doar cei doi Mari Preoti le cunosc;acum cunosc steaua lui Quetzalcoatl,drumul pe care il parcurge aceasta pe cer.

In acest an am purtat numai hainele lui Tezcatlipoca:stralucitorul coif din pene rosii si verzi de qutzal,mantia purpurie destinata exclusiv zeului,podoabele din jad sfant,bratarile din aur si,preferatele mele,sandalele din piele de maimuta care imi ajung pana la genunchi...De pumnalul masiv incrustat cu pietre pretioase,care mi-a atarnat in tot acest timp de brau si care se sfla si acum in aceasi pozitie,am avut oroare intotdeauna.

Cel mai mult mi-au placut libatiunile si faptul ca toti ma venerau ca pe un zeu,inclusiv cei doi Mari Preoti;toti mi se adresau doar cu : ''marete Tezcatlipoca'', ''preabunule Tata'' si cu''Vesnice,indura-te!''.

Acum,cand aproape am ajuns la insula templului, privesc chipurile lipsite de expresie ,ochii goi ai celor patru sotii ale mele , si realizez ca totul a fost o amagire.Nimeni nu vedea si nu venera in mine mai mult decat imaginea zeului - adica hainele pe care le purtam.Am incercat sa mai privesc femeile dar fetele lor atat de inexpresive ma deprima ... Acum privesc apa lacului sfant,apa opaca si rece a lacului Teotihuacan.Nisip.Se pare ca barca a ajuns la mal.Cobor.Ele se indeparteaza cu barca.

Uriasa piramida cu cele peste 300 de trepte ale sale sta in fata mea luminata puternic de razele soarelui.Razele astea ma orbesc - cum voi putea eu ,oare, urca treptele acestea cu soarele acesta violent intrandu-mi in ochi si cu acest costum somptuos dar extrem de incomod si de greu pe mine?!Ah,ce supliciu!Diadema , bratarile , inelele , colierele , cerceii, toate acestea nu sunt decat instrumente de totura! Bine ca e drumul lung .Am timp sa realizez ca m-am inselat.Toate acestea nu sunt decat vant .Iluzii.
Credeam ca m-am nascut om si ca fortele m-au fericit sa mor zeu;un timp chiar si eu credeam ca sunt Tezcatlipoca.
Urcand treptele , coplesit de lumina si caldura , coplesit de viata si de moarte,de moartea celor care au urcat aceste trepte inaintea mea , de moartea mea .Deodata, am revelatia adevarului: eu nu sunt zeu! NU EXISTA ZEI.
Dar urc in continuare . Alternative?Care alternative?!
Iata templul.Preotii mi se inchina si imi ofera pulque.Acum imi ofera un loc pe piatra de sacrificiu.

-Multumesc.

-Tacere.Rosteste solemn sacerdotul in timp ce ceilalti preoti imi imobilizau membrele.

-Nu pot sa tac.E mult prea absurd.Daca eu sunt zeul,eu sunt Tezcatlipoca, voi ma sacrificati mie?!Va anunt ca nu imi este necesar acest sacrificiu!
-Tacere.Tacerea este demnitate.Peste cateva clipe totul se va fi terminat si tu vei fi fericit in cerul al treisprezecelea.
Bine , tac.Oricum pumnalul stralucitor din silex pe care il strangi in mana si care nu de mult imi atarna la brau, mi-a rapit vocea.Mi-a taiat hainele.Oh!cutitul arde!inima mea!!!inima mea bate,inima mea bate in mainile preotului.Sunt mort.Cerul e albastru ...vulturul se roteste deasupra mea ... e cald .Inima mea...?