agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-07 | | E atâta tristețe! Privesc icoana în singurătatea ei de azur. De undeva se aude sunetul tainic al ceasornicului. În singurătate, doar ticăitul lui retrăiește timpul, nu te mai poți împotrivi. Adio! Povestea a luat sfârșit. Plec. Nu mai vreau izbânzi. Nu, nu plâng, doar că uneori mai cad pradă viselor nătânge. Decor sumbru. Trece un tren parcă și-a deschis spre orizont aripile pătate de fum. Prin ochii închiși trec visurile nopților cu miros de rugăciune, inima își sugrumă încet dorurile precum un opaiț lumina. Cerul plumburiu, burnițează himere. Ninge în jur. Pe bancă, doar eu, pe alta, unul ce-și mănâncă pomana…aleile pustii… copacii își îndoaie trupul într-un scâncet adânc și de neînțeles. Ninge! Noaptea își răstoarnă neliniștea peste învinși. La picioare o grămadă de gânduri și câteva cuvinte aruncate la întâmplare…Ninge! Totul în jur e alb. Cel ce își mânca pomana a plecat demult…peste tot, doar umbre. La ora tainică ne-am prefăcut în fărâme, încercam să strig, totul se năruie…da, aseară lumea era frumoasă, împleteam flori de vis…trupul înfrigurat plutește spre înalturi, foșnește gândul…da, ai păcătuit de șapte ori câte șapteeeee…Căile tainice se deschid, nu mai tremură nimic, doar jocul fulgilor haotic. Gândurile sunt cele ce ne duc uneori spre neanturi, eu locuiesc azi în casa unei zile, mâine poate fi o noapte totală, mă vei căuta și nu voi mai fi... viața nu mai merge înapoi, așa că poate era mult mai bine să zăbovesc în cea de ieri… hai pe drumul nesfârșirii, cel ce stă cu săgeata deja și-a fxat ținta. Când dai din tine tot ce ai mai bun, atunci cerul ramane fără stele, eu dau mereu cu bucurie, iar nu bucuria îmi este ceea ce aștept. Mi-am răspândit mereu mirul pe palmele care nu au știut să mângâie…Cum aș putea pleca liniștită fără părere de rău? Nu-mi voi abandona amărăciunea și singurătatea, le voi lua cu mine…în urmă va rămâne doar o inimă îmblânzită de foame și sete. O, nu mai pot rămâne prea mult, cineva mă cere acolo și trebuie să plec. Gata sunt de plecare? Cu nerăbdare mi-am desfăcut aripile și aștept vântul prielnic. Să mai respir doar o ultimă adiere…de ce îmi rostiți numele? Nu e timpul culesului, nu mai țin minte în ce anotimp mi-am aruncat sămânța…ce vă pot spune… când iubirea vă face semn urmați-i, dați-i crezare, doar așa îți poți cunoaște tainele inimii…Drumurile pierdute se împreună acolo unde își doarme somnul de veci…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate