Călătoream și ieri prin spațiile dintre voi și noi cu gura plină de căpșuni. Erau atât de zemoase și aromate că îmi lăsa gura apă, deși nu mai avea unde se scurge; mă întâlneam cu tot felul de ființe prin aceste locuri, care se strecurau din noi; și din voi de fapt. Îmi plăcea foarte mult exuberanța unora și simteam că fac parte din mine, cu toate gândurile care le brăzdau simțirea, precum o greblă își lasă dinții în nisip. Bine ...și atmosfera și spatiul sunt de-a dreptul pur și simplu senzoriale, o lume fantastică își deschide poarta și ne înglobează, colorând fiecare simț în albastrul zenit, verde brotăcel sau floare de portocal copt. Mă plimbam cu gura plină de căpșuni, îmi căutam cubul de zahar maro, știam că e în buzunar pe undeva, când mi-a intrat o coardă în gură. Vroia senzația ce ți-o oferă o căpșună pistruiată, iar mie întotdeauna îmi rămân ceva pistrui pe limbă iar acum ai rămas și tu...Universul interior se schimbă la fiecare clipire, dar mireasma noastră rămâne, hrănind cu poftă plămânii olfactivi, dependenți de alura psiho-energo-sexuală a complemetului, plimbându-ne în visul nostru senzorial cu mantaua sufletului fâlfâind, răsfățată în atingeri iminente.
- Auzi, dar cordul nu este cumva perechea corzii?!
- Știam că fetele poartă cordeluțe.
- Sau coarda este perechea șiretului...nu mai știu.
Le-am împărțit, eu le culegeam, ea le presa, zeama se prelingea printre degete, era un terci sub talpă, cu zahăr de trestie, și le mâncam cu aceeași gură. După ce ne-am îmbuibat gura cu capșuni, mi-am pus ochelarii de soare și ne-am plimbat creanga. La glezna ierbii am întâlnit un pictor ce picta din suflet. Și avea de unde, har domnului, erau multe în jurul lui, de nuanțe diferite, oferindu-și materia să impregneze lumea, mulțimea, femeia. Picta cu degetele. Din tine a pictat un vis, după ce m-am dat de trei ori peste cap ca să certific că sunt eu. Am luat pânza, căci era chiar visul meu, i-am mulțumit și mi-am luat inorogul ce râdea năuc, cu gura până la urechi, uitându-se la mine cum o îndesam sub cămașă. Mi-am și notat după ureche norocul ce a dat peste mine, nu numai că mi-am văzut visul cu ochii, că l-am atins chiar, și l-am luat cu mine, l-am furat. Oare chiar mi-am furat visul prin nerăbdarea cu care am revărsat dorința în pocalul care-mi absorbea setea? Trebuia să-l fi privit în ochi, în amandoi ochii și să-i fi spus :
- Uită-te în ochii mei. Ãsta sunt eu. Împreună putem face un colaj și să desenăm pe astfalt ce am visat astă noapte, să strigăm cât ne ține gura Dublu keeeeems...
O dată când m-am uitat prin ochii lui în oglindă m-am trezit colindând lumea cu eul meu în altă formă. Cred că era din cauza ploii cu care coboram din când în când. Posibil să fie de data trecută când m-am suit în busuioc sau când aruncam cu frunze de rozmarin în mulțime. Lăsam inorogul să se ascundă în imensitatea acestui spațiu, ne jucam și-l căutam în fiecare dintre voi. Când am trecut pe lângă data trecută mi-am prins coarda-ntre forma cuvintelor rostite și m-am oprit. Era aici, am pipăit cu privirea împrejur, am sorbit siropul din apa în care fusese amestecat și am scos limba. Dacă era aici știam că nu va rezista enormei tentații, nu se va putea abține și va reacționa.
- Consideră că ți-am scos limba, nu m-am putut abține să nu îți spun. Mă bucur că n-ai încetat să mă cauți, credeam că mă strigai cu foșnetul copacilor ce îmi purtau numele prin schimbul de frunze ce-l practicau între ei și noi și eu nu auzeam din cauză că eram cu gura plină, iar tu vei trece căutând în alții reflexia propriilor tăi ochi. Azi nu ți-a trecut.
- Începe tu, că vin și eu.


Nota: " Dacă ar fi să respir, cred că mi-aș alege momentul ăsta"