agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-22 | |
Rămas fără argumente, Traian se cufundă într-o tăcere adâncă. Gheorghe savură victoria, dar pentru scurtă vreme; căci, pentru prima oară în relația lui cu Traian, fu cuprins de un gust amar. I se făcuse milă de el și ura să-i fie milă. Astfel, identifică rapid portița de ieșire, sfătuindu-l fără rezerve:
- Ai să te obișnuiești cu asta. Și-apoi, nimeni nu te-mpiedică să cauți alte femei care să-ți ofere ceea ce Ioana presupun că nu-ți mai oferă demult. Ești un bărbat atrăgător, știu vreo câteva leșinate după tine; nu-ți rămâne decât să te uiți spre ele altfel decât te uiți la soldați. Chiar mă enervezi cu succesul pe care-l ai. Eu trebuie să le amețesc cu o mie de trucuri, pe când tu n-ai avea nevoie decât de-un semn. Vrei să-l fac tot eu și p-ăsta în locul tău? Discursul lui Gheorghe avu un efect năucitor asupra sa. Îi aruncă o privire de sus, capabilă să-l sfărâme sub intensitatea ei. Apoi rosti apăsat și rar, ca și când ar fi vrut să se asigure că e înțeles: - Mă vezi pe mine în stare să mă folosesc de-o femeie – oricare-ar fi ea – ca să-mi satisfac o plăcere, fără să mă gândesc la ce aș putea să-i ofer, fără să mă gândesc la consecințe, lipsindu-mă apoi de ea după ce mi-am atins scopul? Mă vezi pe mine înșelându-mi nevasta – așa nenorocită cum e – aliniindu-mă turmei de care mi-e silă? Spune, mă veeezi? Gheorghe nu sperase să aibă prea mare succes; subiectul ăsta fusese închis între ei în urmă cu ani buni, când, după mai multe controverse, ajunseseră la concluzia că prietenia lor nu putea continua decât dacă nu vor mai pomeni o vorbă – nici unul nici celălalt – asupra principiilor total contradictorii pe care le aveau privind subiectul în cauză și dacă își vor tolera reciproc comportamentul. Traian fusese ferm și pusese capăt discuțiilor pe această temă: „Nu mă interesează viața ta amoroasă, te privește ce faci. Dar te previn că, dacă o singură dată te aud pomenind numele vreuneia dintre ele sau lăudându-te ca porcul, din clipa aceea poți să uiți că m-ai cunoscut.” Nu fusese greu pentru Gheorghe să respecte regula, oricum nu era genul care să se laude. Iar acum, văzându-l pe Traian atât de intrigat, aproape strigându-i: „Mă veeezi?”, încercase s-o dea pe glumă: - Vezi, ăsta-i defectul tău, gândești prea mult. Traian însă nu părea dispus să-i guste glumele. La el, până și lucrurile mărunte erau tratate cu aceeași seriozitate ca și marile probleme ale omenirii; iar de la principiile sale de viață nu se putea abate nici măcar în gând, nici măcar în glumă. Cu aceeași intensitate a frumoșilor săi ochi negri, își privi prietenul, vrând parcă să-i transmită din priviri ceea ce nu reușea de o viață prin vorbe: - Ce-i atât de greu de-nțeles, Gheorghe? De ce nici măcar tu nu mă poți înțelege? Un singur lucru mi-a lipsit în viața asta, și după el am să tânjesc până mor: iubirea unei femei care să mă merite. Sentimentul acela de întregire pe care-l ai față de omul fără de care simți că nu poți trăi. Unde altundeva să fi căutat eu minunea asta, dacă nu în casa mea? Am iubit-o pe Ioana, am așteptat cu răbdare să-mi răspundă la fel, crezând prostește că e de ajuns ca unul să iubească pentru doi. Aici am greșit, recunosc. Am înțeles apoi că ea nu-i capabilă de iubire, nici măcar pentru rochiile și pantofii pe care și le cumpără săptămânal. Le ia și le-aruncă sau le dă la surori, ori pur și simplu le uită prin dulapuri. Se bucură de ele o zi, cât să-și uimească colegele telefoniste, care nu-și permit așa ceva, apoi vrea altele, mereu altele. Nimic n-o mulțumește, nimic nu pare să-i ajungă. Tu înțelegi că este un om bolnav, un infirm? Când am realizat, mi s-a făcut milă de ea și, din păcate, mi-a fost mai milă decât de mine. Asta m-a ținut... - Hm...când ți-e milă de-un om, îi dai o dată de pomană și gata. Dar nu poți să-ți dai viața de pomană, sperând s-o ai pe lumea ailaltă. - Știu. Dar am lăsat timpul să mi-o ia înainte. Nu știu când a trecut... Și-apoi, sunt copiii. Adineauri, când ți-am vorbit de divorț, credeam sincer că mai există o șansă pentru mine. S-o iau de la capăt și măcar să sper c-am să aflu ce caut. Orbit de iluzie, uitasem de copii. Încă sunt mici și au nevoie de mine. Și-apoi, uitasem că sunt bătrân. Cincizeci de ani nu mai e o vârstă la care să mai aștepți ceva. Deodată se opri, ca și când și-ar fi dat seama de inutilitatea efortului. Își rosti gândul cu voce tare: - Ce-ți vorbesc eu ție de lucruri sfinte? Tu ești o Ioană în variantă masculină și nu poți înțelege... - Asta n-ai tu de unde s-o știi! i-o reteză Gheorghe cu enervare în glas. Află de la mine, visătorule, iubirea nu se așteaptă, se caută. Tolomacul care n-a priceput ești tu: tânjim amândoi după același lucru, doar metodele sunt diferite. În timp ce tu ai așteptat stupid douăzeci de ani să-ți vină de la o „infirmă”, eu am căutat-o printre femei sănătoase – multe, nu le mai știu numărul – da-n orice caz, singurele care ar fi putut să-mi ofere o șansă. Că n-am găsit-o, asta-i altceva. Dar cel puțin nu m-am lăsat sufocat de o iederă care, în afară de bârfe, cumpărături și f... cu Armata Română, de la soldat la general, nu mai știe altceva. Asta-i pusese capăt lui Traian. S-ar fi așteptat la orice de la Gheorghe, numai la năzuința lui către dragoste nu. După un timp, rosti mai mult pentru sine: - De ce...nu mi-ai spus? - Ce să-ți fi spus, dobitocule? Lucruri pe care un suflet apropiat ar trebui să le simtă? Și ce altceva ai mai vrea să-ți spun? Că te iubesc? Așteaptă tu asta de la mine! Dar nu te duce mintea să te-ntrebi ce caut acum lângă tine, în loc să fac lucruri mai plăcute mie și p... mele? Nu te duce. Ești unul dintre cei mai deștepți oameni pe care-i cunosc, oameni lângă care simți cum devii și tu mai deștept numai fiindcă le stai în preajmă; ai fi putut fi orice, de la matematician strălucit la cel mai abil conducător de oști. Dar și tu ești unul din marii infirmi ai omenirii. Fac ceva-n creierul tău, dacă nu te ajută să dibuiești ascunzișurile unui suflet omenesc. Bag mâna-n foc că nici pe fata aia n-ai simțit-o cât e de topită după tine, cum și-ar pune fără ezitare viața-n mâinile tale, în timp ce pe atâția alții care roiesc în jurul ei nici nu-i vede. Mai uită-te și la oameni, nu doar prin ei! Traian încasa lovitură după lovitură și se lăsase pus la zid, fără să se mai împotrivească. Nu mai avea decât un singur gând – Dumnezeule, care fată?! Cum Dumnezeu nu părea dispus să-i răspundă, se adresă lui Gheorghe care, pe lângă faptul că era mai la-ndemână, avea și darul de a le ști pe toate: - Care fată, măi omule? Ce tot îndrugi? În glasul lui răzbătea un amestec de uimire, neîncredere și ușor amuzament. Era convins că Gheorghe, din dorința de a epata, inventase. Asta dacă nu cumva o luase razna. Ar trebui dus la controlul psihologic mai des. I-o spuse, așa, ca să-l șicaneze. - Îhm, mormăi Gheorghe, ridicând o sprânceană. M-aș duce, nu-i nevoie să mă trimiți tu, m-aș duce în fiecare zi. Doar că nu pe mine m-așteaptă. Ce-ar fi să te duci tu să-mi faci programarea? Dar, înainte să te-adresezi psiholoagei, adu-ți aminte că Dumnezeu a făcut-o mai întâi femeie. Uită-te o dată-n ochii ei, că nu te-o deochea, și după aia mai vorbim. Și-acum, gata! Am obosit să-ți fac psihoterapie. La o adică, are cine, și-o face mult mai bine decât mine, mai zise râzând și se depărtă brusc, lăsându-l perplex. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate