Numai ghine și mulți corali

Mă gîndesc uneori la un tip a cărui fapte m-au înfluențat mult.
Nu că omul ar fi un exemplu de urmat. Nu, dar pentru mine reprezintă un fel de limită de jos, adică un prag care îmi spune că trebuie să mă aflu mereu cinci metri deasupra lui. Asta pentru a-mi dobîndi ceva respect de mine însumi.
Omul s-a născut în anul în care Regele Mihai a fost trimis în exil, de unde și venise.
În clasa I eram și doamna învățătoare ne-a spus să rupem foile din abecedar cu poza Regelui.
Așa am și făcut, dar cartea s-a dezlipit și a căzut în bucăți pe podea.
Semn rău, mi-am zis.
Ei bine, în acel an s-a nascut și "eroul meu". Poate chiar în momentul cînd schingiuita mea mi s-a desfăcut în mîini, cine știe.
În fine, băiețelul era ca oricare altul, dar părea că înțelege ce i se spune deși era foarte mititel ca vîrstă...
"Deștept copilu' ăsta al nostr'", a spus tat-su.
"Păi cum să nu fie? E, doar, ruptă bucățică tu. Așa spune maică-ta și doar nu dejaba ești tu profesor_medic și cercetător științific", spuse mama pruncului.
Copilul era cam lunguț și au trebuit să-i cumpere un landou mai mare.
De vorbit a început devreme de tot, dar cu mersul erau probleme. Trei ani avea puștiul, dar se împidica și cădea la fiecare pas.
Pe la cinci, șase ani a avut și prieteni. Mă rog, tovarăși de joacă, sau, cel puțin, ar fi vrut ca ei să se joace cu jocurile lui. și ce jocuri avea Vasilică? Cărți. Multe cărți și creioane colorate, pap și multe foi de hîrtie de cea bună.
Numai că prietenii lui erau toată ziulica pe maidan, izbind cu mare înveșunare o mingiuță făcută din ciorapi găuriți.
A cercat și Vasilică patentul ăsta. Copiii, curioși să vadă ce va face, nu l-au atacat și Vasilică a anunțat radios: "Am băgat un gol".
"Gol este, numa că e auto-gol", au raspuns ceilalți copii.
Vasilică a fugit acasă rușinat și două zile a tot plîns de umilință.
"Ce umilință, băiete", i-a spus tat-su. "Nu am vazut ca cineva să fi rîs de tine".
"Ba da, ba da. Au rîs", țipă Vasilică..
Cu timpul Vasilică a hotărît că el este cel elevat și că ceilalți copchii sunt pleava pămîntului.
Simțămîntul acesta i s-a întărit la școală cînd a văzut că ceilalți buchiseau chinuit abecedarul pe cînd el îl putea citi de la un capît la altul în cinci minute.
Cel mai mult îi plăcea "Scufița Roșie".
"Mamă, mamă, cum a hăpăit-o lupul", gîndea.
Aici se și oprea cu cititul căci nu-i placea că vînătorul îl împușcase pe lup.
Povestea cu scoaterea ridichei din pămînt nu-i plăcea.
"Auzi domnule. Niște proști. Cum s-au legat unul de altul ca s-o scoată. Caraghios. Nu puteau aduce un tractor?"
și iac-așa, crește Vasilică al nostr' fără prieteni.

Pe cînd avea șapte ani, maică-sa rămîne însărcinată și părinții îl anunță cu veselie că nu va mai fi singur.
Numai că Tom, fratele ce se va naște, nu era ca el, ci ca toți ceilalți copii.
Vasile tot încerca să-i explice micului Tom că "progresul omenirii e datorat celor studioși și că ei vor fi stăpînii Univesului, dînd porunci foștilor mici jucători de fotbal, care vor deveni slugile lor".
Mare legatură cu părinții Vasilică tot nu avea. Tat-su era zi și noapte la Laboratorul Universității urmărind la microscop comportarea a tot felul de microbi, sau la Sinagogă, iar maica-sa era "dusă" la parade de modă, sau la "ceaiuri" five o'clock.

Pe la 15 ani Vasilică deveni intern la Scoala Militară.
"E bine așa", a spus tat-su. "Ai să-ți faci prieteni acolo și ai devii bărbat".
"Bărbat?", gîndi Vasile. "Bărbat voi deveni doar după ce mă voi culca cu femeia".
Care femeie, ați întreba?
"Păi o femeie frumoasă, darnică în nuri, citită și mai în vîrstă ca mine ca să aibe ceva experiență".
Numai că femeia asta, culmea, nu venea și Vasile a început să urască lumea.
Ca răzbunare tot fura niște nimicuri de-ale colegilor lui atunci cînd dormitorul comun se golea, ei fiind ocupați să bată mingea pe maidanul din spatele școlii.
Fura și din pusculițele lor și colegii, copii de oameni săraci, l-au pîndit și l-au prins "în exercițiul funcțiunii".
Dar afara din internat nu s-a mai întors acasă. Cu o gentuță plină de cărți scrise de marii filozofi ai lumii, se vîntură prin coclauri furînd mîncare și haine.
Este prins și urmează procesul și deținerea lui în pușcărie. În mod paradoxal, acolo în pușcărie trece prin cea mai frumoasă perioadă din viața lui. Conducerea închisorii îi permite să țină întemnițaților prelegeri avînd că subiect Etimologia Limbii Române.
-
Eliberat înainte de termen se întoarce la părinții lui și-și dă cu brio Bacalaureatul ca extern.
I-a urmat o slujbuliță la Universitate și Doctoratul la 32 de ani.
"Evrica, asta e", gîndi eroul nostr', "amu îmi e deschisă calea spre politică".
Se înșurubează omul pe lîngă un vestit politician veros impresionat de cunoștințele tînărului doctor în ale filozofiei și devine Senator de XYZ.
și ce face omul în Senat?
Etimologie.
Mai scoate și o lege care ne impune cum să vorghim și viitorul pare să-i surîdă.
Faptul că legea asta e în contradicție cu prevederile Academiei Române nu-l deranjeaza. Dimpotrivă. Așa devine și mai vestit. Polemica asupra legii lui între susținătorii Academiei și cei care cred că Vasile are dreptate, îl aduc în poziția de conferențiar la Universitatea din Capitală.
Profesor, deh - de fapt doar conferențiar, dar ce importă.
Cu nesfîrșită răbdare tot explică copiilor foștilor lui tovarăși de joaca din copilărie, sau din copilăria altora, da, ăia care băteau mingea pe maidan, le explică spui, "cum devine cazu'" cu Legea lui și cum trebuie vorbit și scris pentru a reuși în viață.
Pe studenți chestiile astea nu prea îi înteresează și eroul nostr' îi cam trîntește la examene.
Domnișoarele își cumpără promovarea trecînd prin austerul culcuș al conferențiarului, iar băieții vin cu plocoane. Care o găina, care un cucoș...
"Baieți, fără cucoși vă rog. Io vrau bani peșin", îi atenționează "profesorul", dar dejaba.
Studenții se întorc cu coada între picere și trec la altă Universitate.
și eroul nostr'... Ce mai facea el ca politician. Mai nimic.
"Am facut o Lege, nu? Ce mai vreți".
"Poporul, domnule profesor. Poporul nu are mîncare".
"Nu are? Asta e pentru că nu scriu și vorbesc după Legea mea și de aceea nu se pot ridica deasupra poziției socio-economice în care s-au cufundat din vina lor".
șefii lui de la politică, nemulțumiți că omul devenise o "piatra de gît", îl dau gios de la "Senatorlîc" și omul nostr' o cam "sfîrlezește" dintr-un partid în altul, pînă le gătește pe toate.
Aici îmi închei relatarea.

Omul poate fi găsit astăzi pe străzi încercînd să adune semnături pentru o cauză “nobelă”. Aceea de a ajunge iar în Senat ca Partid de unul singur. Mai poate fi găsit și în Biserică, căci omul e pios, dar nu evreu pios căci strică la bombeu, ci creștin ortodox.

Numai ghine și mulți Corali.