agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-27 | |
-Pleacă,mi-a spus, am să vând casa și unde ai să stai?
Mergi ca un urs în spatele meu și mormăi- nu te înțelege nimeni.Pare că e pustiu și e gol cu tine când taci. Iar sunetele, dacă le scoți, sunt bruște și sperii.Ia cârpa și șterge praful de pe cărți, de pe birou, de pe creier și du-te la mă-ta, să-ți mai dea și ea să mănânci.Du-te și să nu te mai văd, că ești ca o umbră, ca ceva ce urmează să se întâmple. Niciodată nu știu dacă ești mobilă sau ești vietate. Oriunde să mergi- de gura pantofului nu poți să scapi. Șarpele nu lenevește.Călcâiul absoarbe s-urile.Vuiesc la fereastra deschisă compresoare.Vrabia șade pe crengile arțarului și se scutură. Cum să te cerți, cine să audă? Și taci.Încă o zi scăpată din ham. Călăresc o șa veche de 100 de ani- am purtat-o cu mine pe unde am locuit.Am găsit-o în podul casei părintești- o armătură piramidală din lemn ușor, acoperită cu piele, avea și 2 scărițe- să urc pe spinarea calului.L-am întrebat pe tata- dar calul? Unde e calul? Calul murise împușcat, să facă loc tractoarelor. -Poate vrei să-ți iei un tractor? Să mormăie asurzitor și să lase dâre adânci. -Nu vreau nimic - nu ți-am spus? Coboară din sferele tale înalte și inventează ceva, să avem din ce trăi, până murim, că n-om scăpa tocmai noi. Ce-ți trece prin cap, niciodată nu știu.Pot să fac surfing pe liniștea ta ca o apă înaltă. Stai să-mi cumpăr costumul de baie.Am visat-o pe mama.Și nu știu ce mi-a zis, că ai intrat și m-ai trezit, că, ți-am spus, umbli prin casă ca o umbră și faci zgomote neașteptate. Îmi trece viața pe dinainte- ca un animal de casă. Nu se lasă condusă în lesă.Privește înapoi și nu mă așteaptă. Pașii sunt mici.Calc pe umbre mărunte. Amintiri ale nici unei isprăvi.Nici să mă împiedic nu sunt în stare. Să cad lat, să se adune lumea în jur și să mă întrebe ce am pățit.-Iată un punct în depărtare, să spun. Între timp m-am ridicat și nimeni în jur nu se mai află. Între timp soarele a trecut pe deasupra și nu mai găsesc umbra.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate