agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1991 .



până la Lună
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lady Allia ]

2007-07-22  |     | 




- Ia să vază bunicul cât a mai crescut puiul de om!
Și puiul de om, desculț cu tălpile negre de praf, cu părul ciufulit și fața strălucitoare râdea cu gura până la urechi în timp ce se rezema cuminte de șoșul ușii.
În timp ce bunicul îi potrivea palma peste creștet, puiul de om se înălță puțin pe vârfurile picioarelor – „numai puțin, gândi puiul cel mic.” –ca să știe precis că bunicul va însemna mai sus ca și data trecută.
Și iată că a mai crescut! Nu se putea altfel!
Bunicul mereu încrusta mai sus și mai sus în timp ce colțul gurii îi surâdea pe ascuns.
- Uite câta copil mare te-ai făcut dacă mănânci și dormi! Mâine, poimâine ai să te faci mare și nu o să mai am șoș la ușă să te măsor.

Și copilul râdea. Deja vedea șoșul mic. Dar bunicul mereu era mare! Atât de mare încât dacă ar fi crescut până la Lună, bunicul ar fi putut să-l măsoare. Și atunci i se năzări întrebarea:

- Bunicule, eu pot să cresc până la Lună?
- Bineînțeles că poți să crești până la Lună! Ia închide ochișorii! Vezi acum cât de mică și aproape e Luna?
- Da!!! Și dansul fericirii începu în jurul bunicului.
- Atunci să nu uiți asta pui de om! Mereu când ceva e prea departe sau e prea greu...închide ochii! Cu ochii închiși visăm cât de aproape ne este idealul, iar cu ei deschiși învățăm să-l împlinim!


uităm să simțim sub talpă
prundișul și firul de iarbă
mirosul de fân și de pâine,
ograda, lătratul de câine;
demult nu mai facem desene
din fumul ce pipa-l-așterne
uităm doinitul bunicii
prințesele, prinții, piticii
demult nu mai pun la fereastră
ghetuța făcută frumoasă,
dar Luna-i mereu sus în noapte
și-așa reânvăț că se poate

- Bunicule?
- Da draga bunicului!
- Cum este în Lună?
- La fel ca și acum, aici, doar că nu mă mai poți vedea!
- Și de unde știu că ești acolo?...atunci când te chem?
- Pentru că ai să mă simți! Întotdeauna am să te măsor cu palma deasupra creștetului să văd cât ai mai crescut! Când nu am să te mai pot măsura...înseamnă că ai crescut mare ca și mine și de atunci te voi putea îmbrățișa din nou!
- Am să cresc și eu până pe Lună!
- Da, dar acum închide ochii și visează să rămâi copil!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!