Aceasta chestiune pare să fie la ordinea zilei și mă interesează.
Dupa cum văd eu lucrurile, România trece printr-o perioada de tranzit.
Capitalism nu e, nu încă.
Socialism. Da, mai există.
Există în special în conștiința oamenilor.

.
Imi aduc aminte că la scoala, prin anii ‘50, ‘60, se discutase întrebarea:
Care e cel mai mare obstacol în construirea socialismului în România?
Raspunsul: Prea multi oameni mai duc dorul sistemului burghezo-mosieresc. Trebuie pus accentul pe reeducare în spiritul…tam tam tam tararam dupa în vățătura celor mari patru părinți ai nostri: KM, FE, L, S, - kamefeles, mai pe scurt..
Că părinții aceia nu vedeau la fel lucruri principiale nu părea să deranjeze pe nime’.
Asta e, domnule. Comunismul progresează și învățăm mereu lucruri noi și aplicam aceste noi învățăminte.
Cit de liniștitor…
Revoluție în trepte.
Imi aduc aminte că proful de Dialectică ne anunțase cu glas vesel și optimist că dacă vom tot inainta în același ritm, atunci în zece, maximum 15 ani, proletarul român va m în ca mai bine decît cel american.
Aici se opri mirat parcă de liniștea care se lăsase în clasă.
Pînă și Luca se oprise din îndeletnicirea lui, acolo singur în ultima banca , de a o lua la, pardon, labă.
Deodata mă auzi spunînd cu glas sfios:
“Cum adică, încă nu i-am întrecut?”
“Nu, dragă tovarășe și știi de ce? Asta pencă suntem în urmă cu conștința proletară. Vestigiile grele ale Orînduirii Burghezo-Moșierești încă ne mai pun bețe-n roate, frînînd mult din marșul nostru victorios către cucerirea comunismului".
M-am așezat în bancă năucit de frumusețea alcătuirii verbale ale tovului și amărît că nu voi mînca bine încă mult timp.
Totodată am simțit în pieptu-mi un avînt dîrz dar voios și optimist pentru lupta cea mare.
Venit acasă i-am povestit tatălui meu că nouă ne e mai rau ca la America, ca să știe și el.
Tatăl meu s-a uitat la mine cu un amestec de mirare și, poate și puțin dispreț și a tăcut.
Și ce a fost mai apoi?
Cu conștința, adică.
"Din muncă nu se poate trăi", spuneau oamenii.
"De furat nu vrem. Salariul, mizer cum este, merge la țanc, fie că muncești, fie că nu. Ce, sunt io prost? Nu muncesc și gata. Vin acasa cu mare putere necheltuită și-mi fac un șopron în curte, sau o barcă, sau mai adaug o camera la cocioaba me, sau…".
Chestia e că puturoșenia nu e sănătoasă.
Vine omu’ de la serviciu, nu de la lucru, fere și se asează pe fotelul lui cel răpciugos și se gindește "cine, mama lui, ne-a mai adus și comunismul ăsta pe cap?"
Cinci decenii, doua generatii nu fac nimic.
Și din ‘89, hopa capitalism.
Cine a avut în singe gen de speculant – nu că acest cuvint ar fi de blamat – a urcat sus. Puțini au fost. Ceilalți, obisnuiți cu lenea fizica și intelectuală, au pierdut trenul sau terenul.
Canditatea de parale o fi crescut ea la nivel național, dar a mai fost și o migrație a paralelor de la cei din urmă spre aceia cu inițiativa și la urma unii s-au trezit și fără de coperiă deasupra capului.
DAR… Dar a fost un dar aici…
Ieri dacă voiai să înjuri Guvernul, intrai la răcoare. Cei drept, de o mamaliga tot aveai, cel puțin deobicei.
Amu.. Poți înjura liber la tejghea, dar cine are putere.
Și comuniștii ăi mari de ieri… Cu ei ce s-a întîmplat?
Păi mai nimic. Tot sus stau..