Dialog stradal undeva pe Terra

Cadru:
A. este un om căruia îi place să facă totul singur. El e de părere că o treabă "iase ghine" - cam modovan omu', doar atuci cînd e făcută cu dragoste și așa cum nu i-ar da în cap să-și roage vecinul să-i facă nevestă-si un copchil, tot așa nu apelează pentru ajutor decît în cazuri extreme.
Și iac-așa, într-o bună zi, de fapt, seară, trăbăluiește A. cu voie bună la ceva, nu importă la ce, lîngă mașina lui, un Subaru Legacy cumpărat la origine în urmă cu fro 17 ani.
B. este vecinul domnului A., dar nu au fost prezentați. Domnul B. e fericitul posesor al unei liumzine/auto-mobil Ferrari.
Domnul B. se intoarce de la slujbă. Nu de la lucru, căci "doar proștii lucră", ci de la slujbă.
Și slujba domniei sale în ce constă?
Aici cel întrebat musai să respire adînc de cîteva ori, să-și dreagă glasul rîgîind cu delicateță et discreție, să ia un gît de coniac de ăl bun, dacă are cu el și să anunțe cu glas plin de teamă respectuoasă:

“Ã, ă..., de fapt nu știu. Ceva la Guvern".
Și iac-așa, iase B. din bijuteria sa, șterge cu o batistuță filigrinată un firicel de praf singuratic de pe al seu parbiz și se depărează de bijuterie cu ochii la ea mergînd de-a îndărîtelea.
Tot înaintînd așa anapoda, se ciocnește ușor de Subaru domnului A.
Se răsucește mirat oarecum și expresia fețe sale parcă ar spune:
"Ce cată aici rabla asta pe care doar un orb ar numi-o mașină. Ieri nu era aici".
Îl vede pe vecin și gîndește:
"Nici ăsta nu era ieri aici. O fi proprietarul rablei. E plin de praf vecinelul. De-ar fi ceva de capul lui, ar avea bani să aducă un sclav să-i facă treaba”.
B. se adresează lui A prividu-l cu bărbia țintită în direcția crucii de pe acoperișul bisericii de peste drum, întrebîndu-se, poate, dacă A. e conștient de cinstea ce i se face:
“Domnule Vecin. Io sunt poprietarul acestei opere de arta denumita Ferrari. După cum vedeți, roata de rezervă se află pe aripa bijuteriei".
“Da", spune A. "Așa e. Eu am plătit încă cîțiva lei și mi-au montat roata în bagaj".
"Vecine. Dumnevoastră pare că nu realizați împortanța istorică și etimologică a montării minunăției R de R. pe aripa bijuteriei mele. Dar nu asta e problema. Văd că ați luat hotărîrea să parcați lîngă biju'. Vă rog să fiți cu mare băgare de seamă. Iac’ c-abea amu văd io o umbră de zgărietură pe tambonul bijuteriei și o zgărietură de aceeași culoare pe mașina dumneavastră".
"A, dacă-i așa, nu e bine", spune A. "Ia să vedem…. Zgărietura de pe mașina mea e de acum zece ani. Un camion care transporta un copac mi-a zgăriat-o. Afară de asta, zgărietura e la o înăltime de un metru, iar tambonul dv. nu ajunge acolo”.
„Domnule Vecin", spune domnul B.
"Nu m-am așteptat să mă jigniți în halul ăsta. Adică ce, eu mint? Io v-am vorbit frumos și dumneavoastră mă jigniți?".
"Drept e că vorbiți civilizat", răspunde A. , "dar nu cu cine trebuie. Daca tot nu aveți ce face...
Eu, în locul dv. aș trage o raita printre mașinile staționate aici ca să văd dacă e vreuna zgăriată la înălțimea tambonului".
"Domnule Vecin, mă jigniți din nou. Credeți dv. că nu știu și singur ce am de făcut?. Bună ziua, domnule Vecin, decît așa sfaturi...

B. pleaca bombănind:
"Unde om ajunge dacă fiecare proprietar de rable își dă cu părerea?”.