agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-10 | | NOTE AJUTATOARE: - pana acum apar 7 personaje: GNUM, Bogdan, GUNUM, OM, Ionel, George, Anca in ordinea aparitiei lor in roman. - actiunea se desfasoara pe 3 planuri la care se mai adauga unul in partea a 7-a - fiecare paragraf inseamna un alt personaj - nu exista o ordine a intrarii in scena a personajelor, aceasta se realizeaza in functie de cat de puternica e personalitatea actorilor implicati si de cat de important e ceea ce vor sa spuna ei, asta in ideea sustinerii romanului. Daca se va respecta delimitarea personajelor atunci se va putea citi coerent si astfel aceasta incoerenta aparenta se poate transforma intrun discurs pe intelesul tuturor. 10.08.2007 Îmi plac femeile albastre ce se plimbă prin parcuri la braț cu bărbați negri. Limba lor ascuțită și legănatul feselor stârnesc hormonii. Niciodată nu mi-a plăcut să ascult soarele sau să îmi fac de cap în cadre romantice. Mi se pare atât de haios să te lingușești lângă o femeie șoptindu-i fel de fel de cuvinte de ți se zerpezesc dinții. Nu înțeleg de ce s-a inventat romantismul, florile și neglijeurile. Anca nu era decât o muiere împuțită ce vroia să-mi distrugă spiritul creator. Dacă nu o omoram deveneam un cățeluș care trăgea căruțe de bălegar din care hrăneam gunumii. Ființa umană în plina ei depravare urcă scări sociale fără a privi înapoi. Despre mine numai de bine. Curând voi termina romanul și voi căuta o editură să mi-l scoată. De ce nu? E cel mai tare roman care a apărut pe la noi în ultimii zece ani. Prietenii mă cred ipocrit, dușmanii respectă indiferența cu care îi tratez. Și întotdeauna e vorba despre mine, despre persoana mea supremă care e pregătită să debiteze vocabulare despre eternități și neființe. Aveam doar 14 ani când m-am îndrăgostit prima data. O chema Anca. Când sunt supărat vorbesc despre femei. Despre ideologiilor lor banale și abstracte despre căcatul ăsta de viață sau gnumie sau cum o vrea fiecare să o numească. Pentru mine nu e decât o umplutură de căcat prelinsă dintrun butoi centrifugal ce servește la extagerea mierei din fagure. Omul e un idiot. El vedea în Anca un înger. Prostii! Era doar o nimfomană ce de-abia aștepta să și-o tragă. Dar el nu, că e firavă și inocentă. Dacă nu eram eu cred că murea fată bătrână, scorpia dracului. Am încercat tot ce am putut să o țin lângă mine. Dacă nu era Bogdan cred că trăiam fericiți până la adânci bătrâneți. Asa sunt eu: romantic. De fiecare dată îmi aduc aminte cum mă ținea în brațe și mă săruta, cum îmi desena fluturași pe asfalt. Și cerul era mai albastru cu ea și apa mai limpede... Îmi pare rău că l-am cunoscut pe Bogdan. Mi-a sedus iubita, a făcut din ea o cârpă de șters pe jos iar apoi a lăsat-o să zacă prin parcuri. Nu i-a dat nimic. Apoi a venit la mine: “George, te rog eu... ai grijă de ea. Îmi pare rău de ce am făcut. O să îți fac un cadou, ceva de care ai nevoie. Fericirea Supremă! Ai răbdare și vei avea ce nici n-ai visat.” Eram beat și am acceptat. Acum nu pot să dau înapoi. Îmi place să ucid! Vise, speranțe... pentru că trupul nu contează, e doar o bucată de carne prinsă de niște oase ca să ne ajute să ne depravăm. Iar femeile sunt cele care creează acest disconfort al ființei, acest dezechilibru universal. Femeile ar trebui interzise de pe fața pământului. Pentru ce îmi trebuie mie o femeie când depravarea supremă o am când ating Gnum-ul. Când aerul gnumic intră în vene! Niciun orgasm muieresc nu mă poate satisface. Nu iubesc femeia, mă folosesc de carnea lor să-mi curăț cufărul de aur care mă învăluie, să îmi lustruiesc aureola de sfânt. Gunumul suprem asta îmi doresc! Când voi termina cu lumea asta dumnezeu îmi va ciuguli suflete din palmă. După ce termina dușul își lua maimuțoii de pluș și înfigea creioane în ochi și în inimă. Doctorii au spus că în felul acesta își manifestă disprețul pentru ceea ce i-a plăcut la Bogdan. A stat la noi destulă vreme ca să ajung să o cunosc. Mereu o priveam cum face duș și îmi plăceau sânii ei rotunzi și fermi și fesele tari. Aș fi vrut să o iau de nevasta, dar când s-a făcut bine s-a întors la Bogdan iar eu am rămas cu mopul și găleata. El nu merita așa femeie. S-a dus săraca, atât de tânără. Nenorocitul! Că dacă pun mâna pe el îl omor. Nu.mi plac oamenii! Îmi pare rău că nu pot termina romanul ăsta mai repede. Să demonstrez Gnumu-lui și lui dumnezeu că eu sunt Profetul, eu sunt cel eternizat să plămădesc gunumia. Bogdan a început să monopolizeze romanul, totul ar trebui să se întâmple ca el că așa vrea el. Voi omorî lumea. Dar eu sunt cel care are forța de a dicta. Deja începe să mă plictisească această atitudine iar ceea ce am scris în ultimele pagini mi se pare o aiureală, cred că am să le rup. Nu mă mai caracterizează aceste rânduri. Vroiam ca acest roman să fie unul social, despre prietenii mei și despre ceea ce au pățit ei. Câteodată îmi doresc atât de mult să respir, să simt și eu depravarea ființei umane. Acest roman va deschide calea spre Gnum, acolo unde fericirea nu e condiționată de iubire și împliniri prostești, așa cum ființa umană are. Aș renunța la eternitate pentru fericirea lumească, pentru o gură de oxigen. Să respir! Cât de banal, să respiri! Gunumule... e timpul să dispari. E romanul meu și fac ce vreau în el... E atât de distractiv să distrugi vise și cărni. De acum, eu sunt cel care face legea aici. Gunumule ești penibil. Mă lași cu problemele tale existențiale despre lume și despre a respira sau a fi. Eternitatea contează! Forța! Puterea! Voi avea puterea pentru a desființa viitorul. Asta contează! Bogdan e timpul să mori! Să mor? HA... mă faci să râd. Ești penibil. Tu? Să mă omori? Tu nu ești în stare să omori muște. Eu sunt cel care a omorât și nu mi-e frică de carne moartă și nici de chestii inexistente cum ești tu. Nu știai? Ești doar imaginația mea bolnavă! Ha! Zilele trecute i-am dat raportul Gnumu-lui și i-am zis că stai în calea mea iar el mi-a zis să te distrug. Așa că... pa Nu are rost să intru în polemică cu tine în gândurile mele. Eu te-am creat pe tine. Cum ai putea tu să mă distrugi! Ești opera mea Și dumnezeu a creat oamenii iar oamenii îl distrug pe dumnezeu. Vorbești prostii. Eu nu îl cunosc pe dumnezeul oamenilor, doar ce am învățat de la voi. Știu că Gnum e prieten oarecum cu Dumnezeu și că își dispută anumite eternități și ființări dar nu cred în dumnezeul acesta. Așa că te rog să lași poveștile pentru puștoaicele tale. Puștoaice? De-asta vrei iubire și să te înmulțești cu ele? Ești un ipocrit, asta dacă știi ce înseamnă ipocrit. Mincinos! A, am uitat să te întreb, când ai învățat alfabetul nostru de îți permiți să ne defăimezi în asemenea hal? Ești tâmpit. Tu ai vorbit despre desfătarea lumească și depravarea sufletească. Nu îți înțeleg tupeul de a mă trata ca pe un copil de joacă în spatele blocului. Păi asta ești. Un analfabet care zilele trecute a descoperit un site literar, s-a apucat de scris și acum are pretenții de mare scriitor. Mă lași! Unde sunt abecedarele despre ființare de care vorbeai, unde sunt eternitățile abstracte și irefutabilele speologii definitorii pe care le speculai în pseudoliteraturile virtuale. Așa că nu îmi vorbi tu mie despre ce am făcut. Te las! Nu am de ce să mă justific în fața ta. Eu sunt scriitorul Gnum-ului iar tu doar un personaj care a fost lăsat să își dea cu părerea și reține “să își dea cu părerea”. Uiți când te-am scos din praf că erai plin de căcat. Te-am spălat și te-am înfiat. În loc să îmi zici tată vrei să mă omori. Orice tată e depășit din multe puncte de vedere dar asta nu înseamnă că fiii trebuie să îl trimeată mai repede la groapa leșurilor galactice, unde sufletele se împerechează cu timpul dând naștere acelor eternități cântate de poeți și scriitori și râvnite de oameni ca tine, fără inimă, renegându-și ființarea de om. Suprasentimentalisme și vorbe goale, așa cum ai făcut întotdeauna, încerci să mă aburești că mai există o șansă, dar știm amândoi că nu e așa. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate