agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-29 | |
Timpul cât am stat departe de viața rurală nu se mai măsoară în zile, precum odinioară, ci în ani. Primul pas făcut după ce am coborât din mașină a fost unul scandalos, din cauza unui vitezoman: de fiecare dată vitezomanii!
Dar nu este genul de eveniment căruia să-i dai prea mult atenție, așa că nici măcar nu am întors capul... Prima impresie: plată! este, paradoxal, forma dealurilor unde este poziționat sătucul. Căruia acum îi spun sătuc, și care-mi părea incomensurabil când nu ajungeam cu mâna la clanța ușii. Chiar și cimitirul este plat. Nu mai este pitit după falnicii plopi, ci, la vedere, parcă să ne aducă aminte încotro ne îndreptăm... Soarele în stânga pe direcția de mers, un strigăt al eliberării de cotidian, pași mărunți și lenți, totul pentru o comuniune completă. Evident că mă plimb dintr-un capăt al satului în celălalt, curios, liniștit totuși, țanțoș... un bătrân mă invită la un pahar de tărie, însă refuz cu acea politețe tradițională de care toți dau dovadă în mediul acesta. Aflu ultimele noutăți sau adaptări ale trecutului, sunt puțin nerăbdător, dar calmul cu care mi se povestește mă obligă să stau culcat, și să ascult zâmbind istorii populare. A trecut soarele de turla bisericii și, într-un târziu, îmi iau rămas bun de la interlocutorul meu. Mă întorc să imortalizez peisajul pentru referințe ulterioare, și ajung în preajma ABC-ului care și-a făcut loc cu coatele între două case uitate de vreme, cu acoperișurile mișunând prin iarbă. Merg pe trotuar, și pe marginea acestuia zăresc o muscă moartă! La oraș niciodată nu vei vedea o muscă moartă chiar dacă este acolo. Și asta din cauză că nu este atât de strălucitoare încât să-ți atragă atenția. Un tânăr trece pe lângă mine, îl salut, dar se uită sfidător în pământ, nici măcar la mine. Să nu saluți în sat este similar cu a-ți răsturna în cap o întreagă tradiție, atât de bătatorită, încât are alură de blasfemie. Mă gândesc să mă întorc și să-i dau tânărului o lecție, dar mă opresc totuși: mă măcina sentimentul de vinovăție și cel al absenteismului. Când ai devenit o figură individuală într-un cadru, nu poți să pleci pur și simplu. De fapt, poți, dar nu fără consecințe. Ordinea, dezordonată poate, se deteriorează, și până un alt chip și comportament este asimilat, lucrurile nu pot să funcționeze normal. Poate tăcerea tânărului a fost un semnal de alarmă, o pedeapsă… M-am oprit și am închis ochii pentru a-i redeschide și a simți zumzetul și forfota evenimentelor trecute la care nu am asistat. Sunt un zâmbăreț acum, într-un cadru unde nu aparțin decât trecutului, și în care mă străduiesc a mă integra trăind prezentul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate