agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-27 | | 25 ianuarie 1978 Azi m-am trezit de dimineață devreme ca să merg cu Carmen în oraș să alegem un cadou pentru bebelașa Medana. Mi-am strîns pînă acum treizeci și cinci de lei. Și o să-mi cumpăr și un caiet nou pentru jurnal căci asta fiind ultima pagină, o să închei aici. Am făcut baie și mi-am uscat părul la gura sobei, iar tata a văzut că iar mi-a trecut de genunchi și mi l-a scurtat cam un centimetru. Cînd am plîns să mi-l scurteze mai tare mi-a promis că se mai gîndește. Poate în martie, de ziua mea, o să mi-l taie pînă la fund. 26 ianuarie 1978 Sunt plină de remușcări din cauza zilei de ieri. Am cumpărat pentru Medana mănuși căciuliță și fular, toate cu șapte lei. Carmen s-a apucat să cumpere exact același lucru și pentru asta m-a lămurit cu prietenia ei, adică cred că vrea să demonstreze tuturor că eu am copiat-o pe ea și nu ea pe mine. Remușcarea cea mare e de la librărie. Singura carte nouă a fost Tartarin din Tarascon și am cumpărat-o fără să mă gîndesc pentru că mi s-a părut că merită. Dar a costat 25 de lei, adică toți banii mei s-au dus. Acum regret, pentru că niciodată nu am cumpărat o carte așa de scumpă și tata muncește cam mult să facă banii ăștia, chiar dacă mi i-a dat mie pentru ce-am muncit eu. Mama s-a uitat la carte și a zis că am cumpărat o “bolonzîie” și cu asta a pus capac. Dar am citit toată noaptea la lumina becului din tîrnaț și chiar că mi-a plăcut. Mama mi-a zis că aș fi putut să mai strîng cinci zeci de lei și să-mi cumpăr cizme că astea vechi trag apă. Am zis că nu mai ține ea mult iarna și mi le-am făcut cu cremă și le-am lustruit de arătau chiar noi. 28 ianuarie 1978 Azi sunt foarte tristă. Tata l-a lovit pe Ion. Și a țipat la mama că nu stăpînește cinci copii. Și de ce n-a știut ea că lipsesc din cutie 800 de lei. Eu care număr banii periodic mă simt vinovată mai tare. Că în ultima vreme nu i-am numărat. Și Ion a luat 800 de lei și a plătit revelionul pentru niște prieteni care încă nu i-au dat banii. Dar tata nu înțelege că o să primească banii înapoi. El zice că trebuie să cumpărăm acum cîțiva purcei că s-au ieftinit foarte tare. Și tata a țipat la mama și mama s-a dus în grădină și a plîns. Viața e groaznică acum. Dacă aș putea să mor, aș muri acum. Aseară am fost foarte fericiți. Mama a tăiat o găină, eu am ciupelit-o și am curățat morcovii și a făcut supă. La masă ne-am rugat toți și am mîncat bine, am rîs mult și am băut sifon iar tata ne-a povestit din nou despre haiduci. Despre vremea cînd mergea cu moșu să vîndă legume la munte și haiducii voiau să le fure banii. Și ei au scăpat întotdeauna. Acum parcă e alt om. Sper să mă trezesc mîine și să nu-mi amintesc ziua de azi. 29 ianuarie 1978 Ion a adus banii. Lucrurile s-au liniștit. Numai mama e tristă că tata a țipat ieri la ea. Nu-i trece repede. Tata a pișcat-o de fund, dar ea n-a rîs ca altădată. Dar ceva mai grav s-a petrecut azi la școală: Clopoțelul a sunat. Ne-am repezit să ne punem în ghiozdane caietele și penarele. Am vrut să merg la robinet să-mi spăl degetele pline de cerneală pentru că de cîteva zile îmi scăpasem stiloul pe jos, penița mi se îndoise și cele două părți se crăcănară, dar se și fisurase undeva în zona rezervorului și curgea. L-am învelit în sugativă ca să-mi păstrez caietele nepătate, dar degetele nu le pot proteja de lichidul albastru care se îmbibă în pielea mea cu generozitate de cîte ori scriu. Acuma nu mă doare faptul că atunci cînd l-am primit moștenire de la fratele meu mai mare mi s-a explicat cît a fost de scump și n-am voie să-l pierd sau distrug, ci mă doare faptul că el l-a păstrat doi ani în stare perfectă și eu l-am distrus în cîteva luni. De aceea sunt hotărîtă să ascund fapta asta de ochii părinților, mai ales că mama mi-a promis palton nou și nu vreau ca nimic să perturbeze evenimentul ăsta atît de rar într-o familie numeroasă ca a mea și mai ales cînd aproape toată garderoba mea provine din curățenia de Crăciun și Paște ale celor patru verișoare mai mari cu care sunt binecuvîntată. -Tovarășa învățătoareeeeeeeeee! S-a auzit plînsul Angelei nu-mi găsesc stiloul... -Liniște! Liniște! Nu pleacă nimeni! Cînd ai scris ultima dată cu el? -Am scris dictarea de acum... -Atunci caută-l bine, nu poate fi decît pe bancă, prin caiete, în ghiozdan, pe jos... -Mă bate mama dacă l-am pierdut și pe ăsta, e al treilea stilou în trimestrul ăsta... S-a așternut liniștea brusc și pe chipurile tuturor s-a putut citi nu îngrijorarea pentru bătaie ci faptul că cele pierdute au fost repede înlocuite și nimeni n-a știut. Angela e singura fată bogată din clasă. Tatăl ei lucrează în țările arabe și ea are lanț de aur. Niciun alt tată din sat nu mai lucrează în afara țării deși sunt atît de mulți ingineri. Angela stă aproape de mine și anul trecut m-a chemat de cîteva ori la ea ca să furăm struguri din vecini. Am ieșit cu ea odată să mîncăm pe cîmp dar pentru că a rîs de mîncarea mea n-am mai ieșit a doua oară. Eu aveam pîine, ceapă, slănină și prune iar ea pîine, salam de Sibiu, caș și roșii înainte de vreme. Pentru că nu a vrut să guste din mîncarea mea, nu am gustat nici eu din a ei. Dar mi-a părut rău cînd ea a aruncat restul într-o grădină în care lătra un cîine. -Nu pleacă nimeni acasă pînă nu se găsește stiloul Angelei!!! Am căutat peste tot, dar peste tot și nici un copil n-a găsit nimic. Atunci tovarășa ne-a zis că ne face percheziție corporală la fiecare, pe rînd. Pentru că Angela stă cu mine în bancă eu știu că nu are grijă de nimic și nu prețuiește nimic. De multe ori nici nu mănîncă două senvișuri pe care i le pune mama ei și unul îl aruncă la gunoi neînceput și eu m-am uitat cu dispreț la ea. Nu pentru că mi-era mie foame, ci pentru că nu dădea niciodată nimic cuiva care nu are ce mînca și în situația asta era mereu Mia. Ea zice că Mia pute urît și că nu vrea să și-o facă prietenă. Odată m-am dus pe strada Miei să văd cu ochii mei dacă Mia pute din cauza străzii ori pentru că nu se spală. Și m-am convins cînd am strigat-o la poartă. A ieșit cu fratele ei mic în brațe care mirosea de departe a urină. Și nici n-am putut intra în curte de miros. Dar pentru că mi s-a făcut rușine, i-am dat cele două mere din buzunar și am plecat fără să mai zic nimic. Tovarășa a început să-i caute pe cei din primele bănci. Numai ideea că tovarășa m-ar putea bănui că am furat stiloul, mă făcea să tremur și să roșesc. I-am zis Angelei să mai caute prin caiete și ghiodan. Eu m-am aplecat sub bancă, să mai caut. Am zărit stiloul între bănci era între două șipci, nu se vedea decît așa cum l-am căutat eu, în genunchi pipăind pentru că era cam întuneric. L-am ridicat bucuroasă: -L-am găsit!!! Privind în jur ca să găsesc apreciere la momentul acela de faimă, am dat de niște priviri bănuitoare. Ca și cum fiecare era convins că l-am “găsit” intenționat ca să nu fiu prinsă. I-am dat stiloul Angelei și cum toată lumea s-a repezit să plece, am încercat să evit orice comentariu. Mi-era teamă să aud cumva că cineva mă bănuiește pe față. Mă cam doare că mi s-a întîmplat asta. Parcă fiecare zi fericită e înnegurată de astfel de întîmplări. N-am spus nimănui, acasă. Cred că mi-ar zice că-s proastă și nu vreau să aud asta. Mai bine tac la tot ce mi se întîmplă și seara cînd mă culc strig: -Mamă, lasă becul din tîrnaț aprins că mi-e frică! Nu mi-e frică, ci fiindcă lumina cade exact pe perna mea, pot să citesc pînă pic de somn. Așa nu mai am timp să mă gîndesc la neîncrederea oamenilor. Așa uit mai repede. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate