Maria
de Mihail Tănase




Maria isi recupera fortele consumand fructe de padure, culese cu o zi inainte.Nu acorda mancarii nici o atentie, ducea precipitat la gura perele acrisoare strambandu-se din cand in cand – totul cu gesturi masinale si, in timpul acesta, privind printre stinghiile patulului, nu scapa din ochi usa casei.
Pentru o fetita de zece ani, raceala si umezeala toamnei aproape ca nu contau.In ziua aceea, totusi, ii era tare frig si, mai mult : o durea tot corpul.
« Daca stau aici si astept, poate o sa adoarma ; si maine va uita, n-o sa ma mai bata.Dar si daca mai stau mult si nu se culca, ma va cauta, iar daca ma va gasi… »
- Maria, unde dracului te-ai bagat ? Las` ca pui io mana pe tine, maine dimineata… Crezi c-o sa uit ?
Maria se stranse mai tare in culcusul pe care il improvizase din matase de porumb si frunze. Auzi cum batrana tranteste usa si trage zavorul cu putere. Lacrimi fierbinti ii napadira obrajii imbujorati de febra si arunca cat colo fructul din care abia muscase.Si, fara a fi reusit sa ia vreo hotarare, iesi tiptil din patul.Nu se indrepta spre casa, ci incepu sa se plimbe de colo pana colo prin gradinita aproape uscata si lipsita de viata.Din cand in cand, strangea cojocelul peticit pe langa ea, incercand sa se incalzeasca.
Deodata, observa cum batrana se apropie de fereastra si priveste exact in directia ei, fara sa o vada insa din cauza intunericului.Apoi, se retrase si, cu un gest larg, facu lampa mica, apoi sufla in ea si o stinse.
Maria isi continua miscarea un timp, pentru a se incalzi, apoi se indrepta spre fereastra si asculta cu atentie.Auzi clar sforaiturile batranei si, desi era sigura ca usa este inchisa, merse si o impinse usor. « Da, isi spuse in sinea ei, rezemandu-se de zid si privind spre luna care tocmai se ivea dintr-un nor, din nou voi dormi afara.Numai ca acum mi-a tare frig… »
Incepu sa caute pe bajbaite, de-a lungul zidului, in dreapta usii, unde stia ca este o bluza de-a Ioanei, sora ei mai mica. « Aici trebuie sa fie, ca doar azi am cusut-o cu mana mea si am pus-o aici ! »
Degetele Mariei, acum aproape inghetate, cautau febril si cu teama. « Iat-o ! Noroc ca am gasit-o, imi voi inveli picioarele cu ea » , gandi fetita si alerga spre patulul unde isi improvizase culcusul.Urca cu atentia pe scara putrezita de vreme si trecu prin deschizatura unde odata fusese o usa si…ingheta.In patutul de frunze era o mogaldeata,care la aparitia Mariei se misca.Ramase pironita, iar inima ii batea asa de tare, incat parea ca o sa-i sara din piept.Incerca sa se obisnuiasca cu intunericul si, totodata, sa distinga ce era in patutul ei.Cand, deodata, « mogaldeata » se ridica si veni spre ea.
Aproape ca nici nu mai respira, cand misteriosul intrus incepu sa se mangaie de picioarele ei.
- Marinica,mai, motanule, ce tare m-ai speriat, zise fata in timp ce il ridica de jos.Sa nu mai faci asta niciodata, asculta ce tare imi bate inima, vrei sa mor ?
Motanul se stranse la pieptul fetei si simtind caldura trupului ei tanar, incepu sa toarca usor.
- Ai sa dormi cu mine acum, dar sa nu-mi ceri de mancare, ca nu am nimic sa-ti dau.
Se aseza in locul in care cateva clipe mai devreme dormise motanul si isi inveli picioarele cu hainuta Ioanei.Inchise ochii incercand sa adoarma, insa frigul nu lasa somnul sa se apropie. Incerca sa-si imagineze ca este in camera ei, in patutul cald cu cearceaf alb ca neaua si ca buna ei mamica o inveleste spunandu-i somn usor.La gandul acesta, lacrimile ii napadira din nou obrajorii.
- Marinica,tu ce crezi, mamica ne vede acum de acolo de sus ?
Motanul se stranse si mai tare in bratele Mariei. « Nu e nici tata acasa.Oare de ce s-a insurat cu scorpia asta ? »
Privea incruntata drept inainte, spre cer, de parca nici n-ar fi existat acoperis.Isi aminti cum a fost obligata de tatal ei sa-i spuna « mama » acestei straine, care, de cand intrase in casa lor, nu facuse altceva decat sa o chinuie.Mai ale de cand a venit pe lume Ioana, totul s-a dat peste cap.A fost obligata chiar sa renunte la scoala pentru a ingriji de ea, cat timp parintii erau plecati cu treburi la camp. « Ce atata scoala iti trebuie tie ! », o dojenea batrana, ori de cate ori Maria incerca sa-i explice ca nu vrea sa renunte la scoala.Pana intr-o zi cand, infuriata, batrana a lovit-o.De atunci, ocolea acest subiect, desi multe zile dupa intamplare privea cu inima stransa de suparare la colegii ei, care, in drum spre scoala, treceau pe la poarta ei. « Hai la scoala, Mariaaa, » mai striga cate unul.La inceput le raspundea, apoi, plictisita si de rusine, se prefacea ca nu ii aude.Pana la urma nimeni nu a mai chemat-o.Si acum, parca si Dumnezeu o uitase…
Cascada noptii inchisese totul intr-un calm desavarsit.Si, la acea ora tarzie, inrt-un patul pentru porumb, o fetita cu motanul ei, singurul prieten pe care fata il avea, continua sa vorbeasca,uitand de frigul lui noiembrie.
- Vasazica si tie ti-e frig, mai, motanule !…