agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-22 | |
Focaliză microscopul înca o dată și încercă să se uite mai atent. Vedea numai ceață, așa că își scoase ochelarii și închise ochii. Îl usturau și probabil erau roșii. Se săturase de locul acela. Era frumos, copaci înalți și umbroși, cu liane și gjirlande de orhidee atârnând peste tot, dar era prea multă umezeală. Acolo erau sute de specii de fluturi și îi plăcea să-i studieze, dar era acolo de șase luni cu aceiași patru oameni. Îi era dor de casă, de universitate, de colegi…
Deschise ochii, își șterse fruntea cu batista, își puse ochelarii pe nas și privi din nou la microscop. Cu penseta ținea cu atenție un fluture viu colorat, de junglă. Cu un bețigaș subțire îl ținea nemișcat. Solzii de pe aripi străluceau magnific, mișcându-se la fiecare adiere. O armură atât de fragilă… Puteau lua orice culoare în funcție de lumina soarelui. Zâmbind, zgândări cu bețișorul solzișori, întorcându-i invers. Se rupseră. Un trosnet se auzi in spatele lui. Alarmat, se întoarse, dar nu zări nimic în afară de cortul lor și bidonul cu apă bălăngănindu-se pe o creangă. Se concentră din nou asupra aripilor fluturelui. Privi cu atenție solzii de pe bețișor. Păreau... străini cumva. Aripa avea acum un mic petic golaș, de unde se despinseseră firișoarele strălucitoare. Peticul se mărea. Dar nu era posibil! Se frecă la ochi și se uită din nou. Într-adevăr, golul se mărea văzând cu ochii, mii de solzișori despinzându-se într-un mic vârtej. Privea fascinat cum se ridicau în rafale, strat cu strat, și se alăturau celorlalți într-un dans mistic. În câteva secunde se desprinseseră toți și lăsaseră în urmă o pânză neagră-portocaliu, fadă. Vârtejul crescu și crescu până ajunse cât microscopul. Soarele îi bătea drept în ochi, orbindu-l. Fărâmele strălucitoare se mișcau frenetic, dar căpătau o formă. Ca și cum bucăți de sticlă se adunau pentru a forma un tablou. Vedea copaci mișcători , pantere și câini, oameni cu turbane și copii. Peisaje întregi, ecuații matematice și reacții chimice. Tot ce putea vedea, gândi, simți. O văzu pe ea. Părul îi strălucea puternic, dar îi recunoștea șuvițele negre și parfumul. O văzu materializându-se în fața lui și zâmbindu-i. Ea întinse mâna spre el și el își întinse degetele spre ea automat. Când se atinseră, timpul se opri. Apoi imaginea se destrămă și un nor acoperi soarele. El se trezi în semi-întuneric. Păsările ciripeau și o maimuță își striga semenii. Încă era aplecat deasupra microscopului, cu fluturele prins în pensetă. Cu un sentiment de sfâșiere îl lăsă liber. Un parfum cunoscut îi ajunse în nări iar câțiva solzișori străluciră pe degetele lui.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate