Începem? Să vedem câtă dreptate au cei din lumea din jur. Acum sunt în lumea cealaltă. A viselor deocheate și reale. Suntem ceea ce gândim. Unii gândesc și nu fac niciodată ce visează, ceilați sunt cei pe care îi invidiez.
„Am să scriu o carte.”
„Poți să începi cu propoziția: sună telefonul.”
Și într-adevăr telefonul suna. Ce început pentru o carte care se dorea atît de interesantă.
Să mă plimb în lumea asta fără iubirea ta. Mai tragic sfârșit nici că mai putea avea această poveste. Am nevoie de ajutorul tău. Să îmi tai elanul din vis, să mă aduci încet cu picioarele pe podeaua asta numită pământ. Să faci și pe cei din jur să mă înțeleagă.
Poate că există un plan mai bun pentru noi în lumea asta. Poate că timpul nu este cel potrivit niciodată pentru acel Noi pe care îl visăm.
Totul începe în dimineața în care curiozitatea m-a făcut să ucid. O ființă care a venit pe lumea asta cu puritatea oricărui dintre noi. La atîția ani câți aveam nu puteam să îmi dau seama ce sunt. Acum sunt o glumă care se cunoaște și nu mai poate să râdă de sine. Atunci credeam că doar sunt om cu frica de moarte. Într-o zi o să îmi aduc aminte ce eram atunci. Copil ca el, îl chinuiam și îl torturam. Ce plăcere diabolică se ascundea de atunci în mine? Acum fug de acel eu care mă urmărește peste tot. Să văd cum se scurge viața, acel miracol pe care credeam că îl pot aduce oricând înapoi. Apăsam cu propriile mele mâini și împingeam dreptul unui suflet la viață spre lumea cealaltă. Să se fi născut totul atunci, să mă fi născut eu, cel cu cruzimea în suflet?
Ani mai tîrziu, priveam mâinile care îndrăzniseră să se mai agațe de trupul ăsta, după tot ce făcuseră.
Priveam la lună de fiecare dată când misterul ei mă fascina. Credeam că atunci când îți arată tot chipul său ți se permite să îți pui o dorință și să o întrebi dacă faci bine că îți dorești acel lucru. Nu contează ce răspuns primești, mai devreme sau mai târziu dorința ți se va indeplini. Răspunsul poate chiar să te ajute sa afli o cale de ajunge acolo.
M-am trezit, transpirat cu transpirația unui copil. Am privit întunericul. Așa este oare moartea? O mare imensă de întuneric? Încercam să-mi imaginez cum este să mori împușcat. O căldură îți cuprinde corpul și pierzi, încet, fără dorința ta, legătura cu tot ce este în jur. Simți oare cum nu mai poți respira, cum tot ce este în jur dispare? Te legi de orice pentru a trăi? Atunci eram inocent, viața era scumpă și nu știu de ce îmi doream atât de mult să o trăiesc. Acum râd. Aș face la fel probabil, că aș vrea să mai trăiesc ce am trăit, nemaivrînd să trăiesc și altceva.
Aveam un sprijin atunci, un lco unde să aflu tot ce nu știam. Mama. Ce ai simți dacă copilul tău, cu frica de moarte, te roagă, cu lacrimi în ochi să nu îl lași să moară? Nu plânge inima în tine că nu poți să îi indeplinești acea dorință... Râzi și îi explici că nu va muri, că va trăi o viață frumoasă, că... ah cîte minciuni. El, se culcă, liniștit, fericit că și mâine e o nouă zi. Trebuie să fi fericit ca părinte. Ai dăruit copilului tău dorința de viață, ai dăruit viață cu dorința de viață.
...
Tare ciudate sunt căile inimii și ale sufletului. Te iubesc la nebunie și nu știu ce s-a întâmplat. Unde ești cînd am nevoie de tine, judecată dreaptă... fug de suferință dar ea este cu mine. Mai vrei să mergi mai departe? Sunt dus cu pluta pe plaja de vise și vânez peștișori cu pușca de aur. A! Tu erai în fața mea, suflet dărâmat, mândrie prostească, Iubire mare, mort cu suflet. Ea e tot ce admiri, tot ce trăiești, tot ce simți... Te iubesc grăunță de nisip de care m-am lipit pe viață. Te iubesc suflet de aer, cu mii de săruturi zburând pentru tine din sufletul meu. Te iubesc aripă de vânt ce mă porți ca un fulg printre atîția nori. Te iubesc și atât? Nu, dar te iubesc cum nici un cuvânt nu o poate arăta...Mai încerc.
Ne-am îndoit amândoi după iubirea ideală și i-am dat naștere, actori fără pereche... Nu știam cât de greu este să găsești o astfel de iubire, dar am aflat. Nu știi cât de greu se sparg și se încrețesc sentimentele. Nebun sunt și te sperii cu viața.