agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-19 | |
Și au știut într-adevăr după câteva zile. Ar fi trebuit să știe cu mult înainte dar n-au crezut, așa cum ar fi trebuit, în semne. Și ce semn mai clar le putea da cel de sus decât cutremuratul pământului
Era la mai bine de trei săptămâni după anul nou și era de dimineață. De abia se făcuse ziuă. Leu, câinele din lanț, a început să latre fără nici un motiv și se arunca înainte ne ținând seamă de cureaua care aproape îl sugruma. Parcă ar fi vrut să arate că ori scapă ori moare sugrumat. Nu s-a liniștit nici când Niculae, care tocmai ieșise din casă, s-a dus înspre el cu vorbă blândă. De obicei în asemenea ocazii câinele se gudura la picioarele stăpânului. N-a mai stat să vadă ce-i cu câinele deoarece dinspre grajd se auzea zgomot. Ce să fie? Se îndreptă înspre acolo. Era cât pe ci să se împiedice de ceva ce-i intrase cu viteză între picioare. Cu groază își dădu seama că erau câțiva șobolani care erau cât pe aici să-l răstoarne. Aproape în același timp calul ieși, fără căpăstru, din grajd. Trecu cu viteză pe lângă el și dispăru în uliță pe portița pe care o găsi deschisă. Tot din grajd se auzeau mugetul celor două vaci și zornăit de lanț, semn că se zbăteau și ele să iasă afară. Vierul din coteț, numai el mai rămăsese după ce înainte de crăciun au fost tăiați cei doi porci, guița de parcă ar fi fost dus la tăiere. Găinile fugeau bezmetice prin curte cotcodăcind ca în miez de vară când uliul se ivea pe cer. Și oile, de după șură, behăiau. Din vecini se auzeau aceleași sunete. La ferestre s-au ivit capetele celor două fete, ale lui Zaharie și ale mamei Maria care se uitau înspăimântați la ce se petrecea în curte. Între timp câinele a rupt lanțul și a început să fugă și el pe urma calului. Capătul liber al lanțului a lovit, cu putere, zidul casei. În acel moment Niculae simți că parcă pământul se clatină cu el. Se clătina și casa. - Tulai doamne! Se prăbușește casa! Dar cum dumnezeu să se prăbușească dintr-o lovitură de lanț. Cu toate că până atunci simțise frigul dimineții de ianuarie pe frunte i se iviseră broboane de sudoare. I se părea că visează când a văzut căruța de lângă șură mișcându-se înspre poartă. Și doar curtea era într-o pantă destul de abruptă. Întotdeauna, după ce dezlega calul punea o piatră la roată. Și acum căruța înainta singură, cu spatele, la deal. De pe casă, șură, coșer și de pe cotețe au început să cadă țigle împreună cu zăpada așezată pe ele. Și cei din casă au avut parte de spaime. Au uitat de urletele animalelor când îi apucase un fel de amețeală. Prin casă au început să joace umbre de tot felul. Și-au dat, în curând, seama că jocul umbrelor provenea de la lampa agățată în tavan. Se clătina, destul de tare, într-o parte și alta Nu fusese stinsă ci doar făcută să lumineze mai puțin prin micșorarea feștilei. Au simțit în cap căzându-le nisip și bucăți de văcălaș. Patul masa și lădoiul se mișcau cu zgomot pe podeaua de scândură. Blidele și cănile agățate sub grinzi au început să se miște scoțând sunete ascuțite. Unele au căzut spărgându-se în zeci de cioburi Din sobă cadeau pe jos bucăți de tăciuni aprinși. Mama, cu toate că era înspăimântată, și-a dat repede seama de pericolul în care se găseau. A pus mâna pe una din cele două găleți, de după ușă, și a aruncat toată apa pe jarul aprins. Cu un fâsâit, urmat de un norișor de aburi, tăciunii s-au stins. A urmat o perioadă de liniște. În casă prima și-a revenit mama. - Nu vă speriați dragii mumei, zise ea cu glasul înecat în emoție. Cred că a fost cutremur. S-a mai întâmplat mai demult. Moșul meu spunea că tatăl său a auzit de la bătrâni că s-a mai cutremurat pământul. Acum a trecut. Nu mai aveți de ce să fiți speriați. A trecut. Niculae își băgă doar capul pe ușă și strigă: - Luați-vă iute haine groase pe voi și ieșiți afară. Acum să ieșiți. Să nu mai zic odată! Au ieșit cât de repede au putut A avut dreptate Niculae. Nici n-a trecut un sfert de ceas și au simțit din nou pământul clătinându-se sub picioare. Dar nu așa de tare. Au mai stat cât au stat afară. Au început să-i cuprindă frigul iernii. Primul a dat să intre în casă Zaharie. După ce a deschis ușa, când să intre, s-a auzit din casă un scârțâit și apoi o bufnitură. - Nu se apropie nimeni de casă. Așteptați să văd ce s-a întâmplat. Niculae a intrat încet în casă unde a zăbovit o vreme. A ieșit apoi și fără nici un cuvânt a urcat scara podului. A stat și acolo un timp. A coborât. - Îi bine că ați ieșit cu toții afară. S-a desprins și a căzut o grindă chiar peste pat. Să-i mulțumim lui dumnezeu că n-a fost nici unul din noi acolo. Acum nu mai avem de ce ne speria. Chiar de s-o mai cutremura pământul odată n-o mai avea putere. Să intrăm cu toții în casă dar ne oprim în tindă. Acolo grinzile îs nemișcate și la locul lor. Și acoperișul îi bun peste tot. Au intrat în tindă. Și-au mai pus peste hainele cu care s-au îmbrăcat, mai înainte la repezeală, alte haine. După un timp au mai simțit o mișcare. S-au prins de mâini ținându-se strâns, cu ochii pe ușă. Nu s-a mai întâmplat nimic. Niculae și Zaharie au adus în tindă soba din boacăza de vară de sub treptele pivniței. I-au pus hoarnele în coșul astupat de o cărămidă și apoi au făcut focul. În următoarele zile cei doi au cioplit o grindă de brad din buștenii lungi de patru metrii pe care îi aveau puși sub fânul din podul șurii. Cu ajutorul vecinilor au pus grinda în locul celei căzute. Doar după culoarea ei proaspătă se mai vedea că a fost schimbată. Crăpăturile din tencuiala casei o să le astupe cu mortar în primăvară. Și vecinii au avut la case stricăciuni la fel de mici ca și ei. S-au ajutat unii pe alții și au ieșit din necaz. Când s-au dus după apă, ori cu vitele la adăpat, în Părăul Furcii, au văzut schimbări și în râpele de acolo. Unele erau năruite altele începeau să se înfiripe. De pe dealul pe care era așezată progadia se vedea șoseaua și casele sașilor ca-n palmă. Mai departe, în spre vii, biserica sașilor înconjurată de ziduri și turnul cu un glob mare deasupra. - Tată, uită-te și dumneata. Îi adevărat ori nu văd eu bine? - Ce vezi măi copile? - Tată nu ți se pare că turnul de la biserica sașilor s-a strâmbat? - Parcă ai dreptate. Sigur că ai dreptate. S-a lăsat către miază-zi. - O să cadă, tată? - Asta n-o putem noi ști. Cred că n-o mai duce mult. Aici Niculae n-a avut dreptate. A dus-o mult și încă o mai duce. Dacă până atunci, la cutremur, oamenii n-au prea crezut în semne, de atunci, dar mai ales din vară, au început să creadă. Unul din semne erau ordinele de chemare aduse de jendarii cu pene de cocoș la pălărie. Au primit toți feciorii de optsprezece ani și unii chiar sub această vârstă. Mereu se auzeau seara, și chiar până noaptea târziu, cântecele lor. "M-o luat neamțul cătană" ori "Hai măi vere la cătane". Mergeau pe uliță ținându-se pe după cap. Și ziua se auzeau aceleași cântece, dar cântate, în joacă, de prichindei. Și ei mergeau ținându-se de după cap și împleticindu-se, de parcă erau beți, așa cum îi vedeau pe cei cu ordin de plecare. Poșta aducea vești triste. Popa Cornel prohodea mereu, în curtea bisericii, niște morți tineri care erau însă îngropați dea valma în depărtările imperiului ori, la început, chiar mai departe. A trebuit să plece și Zaharie, cu alții de seama lui. Au fost duși până la halta Veseudului de jandarmi. Alți jandarmi erau în tren. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate