Bădia Huță
---
- Bădia Huță nu era un om oarecare, era mâna de nădejde a lui domn Agape. Și domn Agape era directorul Scolii noastre din sat. Dacă din întâmplare greșeai ceva, nu de domn director Agape ne era frică, ci mai mult de bădia Huță. Bădia Huță era omul școlii. El ne făcea focul în sobele din clase iarna, el ne supraveghea in recreațiile din curtea școliii, dar când domnu Agape avea alte treburi, bădia Huță venea în clasă și ne supraveghea să nu facem năzdrăvănii. Bădia Huță știa tot felul de povești, mai ales din război, unde fusese ordonanța domnului Agape, pe care îl servise de la gradul de sublocotenent până la cel de căpitan. Poveștile bădiei Huță ne făceau să uitam că suntem în clasă, la școală, și tremuram cu el prin tranșee, în gerurile de la Cotul Donului, răbdam de foame prin stepele de pe malurile Volgăi. Bădia Huță l-a urmat pe domnu Agape până în zăpezile din Munții Tatrei, de unde s-a intors pe jos în sat. Căci atunci când s-a terminat războiul, în primăvara anului 1945, soldații n-au mai ascultat de nicio comandă, și fiecare și a căutat un drum cât mai scurt către țară, și casă.
- În zilele de iarnă bădia Huță venea la domnu Agape să ceară câțiva băieți pentru tăiatul lemnelor în magazia școlii. Erau preferați băieții mai bine legați la trup. Cu toate că voiam să merg și eu, pentru a asculta alte povești ale lui bădia Huță, acesta nu mă alegea niciodată, fiindcă eram un prizărit de copil. Domnu Agape însa nu dădea decât băieții care mai știau ceva carte, și aici mă avea și pe mine în vizor. Dumnealui ne combina astfel încât să-l împace și pe bădia Huță, care trebuia să asigure lemnele, dar nici să-i lipsească de învățătură pe copiii care mai trebuiau să și învețe.. Adevărul era că tăiatul lemnelor cu niște joagăre ruginite și vechi nu era un lucru prea ușor pentru niște băieți de 10-12 ani. Pentru a tăia un lemn îți trebuia și timp, dar și forță. Domnu Agape ținea foarte mult la bădia Huță, căci spuneau alții, acesta îi salvase viața de mai multe ori de a lungul timpului.
- Domnu Agape nu era din satul nostru, ci dintr-un sat învecinat, dar fusese numit direcorul școlii din satul nostru. Imediat după venirea în satul nostru, a întrebat de bădia Huță și a trimis după el. S-au închis într-o sală de clasă, și au stat de vorbă câteva ore bune, numai ei doi. Ce și-au povestit, nimeni nu a aflat vreodată. Destul că a doua zi bădița Huță a devenit sprijinul permanent a domnului Agape, până au ieșit amândoi la pensie.
-------- autor Mihai LEONTE --------