agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2079 .



Cuibul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Bãluºanu ]

2007-10-23  |     | 



CUIBUL

În livada noastră, nu departe de casă, era un pâlc(1) de vișini. Între ei erau vișini mai tineri, dar câțiva erau bătrâni. Aceștia erau cei mai înalți și mai groși, dar și cei mai rămuroși. Mlădițele crescuseră, an de an, așa de dese încât țesuseră un adevărat păienjeniș, în care, cu greu se putea pătrunde. Aici, de obicei, vișinile se treceau de coapte și, dacă nu le mâncau graurii(2) , putrezeau sau se uscau pe copac. Multe păsărele își făceau cuiburi în pomii din livada noastră. Cele mai iscusite cuiburi, țesute cu mult meșteșug la capătul unor rămurele subțiri și retrase, le făceau grangurii(3) . Prin scorburi pupezele(4) își durau și ele casă.
Într-o vară însă, într-unul din vișinii bătrâni, în rămurișul des dinspre vârf, și-a făcut cuib o pasăre neagră, cam de mărimea unui graur. Nu era însă graur. Graurii își fac cuib în scorburile copacilor. Nu-mi mai amintesc cum cânta. Oricum, a rămas o pasăre necunoscută pentru mine. Întâmplarea a făcut să-mi rămână totuși în amintire.
Într-una din zile, cum cutreeram grădina-n lung și-n lat, m-am oprit și la rădăcina vișinului cel bătrân. Eram îmbrăcat numai cu o pereche de pantalonași scurți și... cam atât. M-a ispitit gândul să văd ce este în cuib. Cunoșteam cuibul mai de mult. Nu-mi scăpa aproape nimic neobservat din cele ce se petreceau în jurul casei și-n grădină. M-am cățărat cu greu pe trunchiul gros al vișinului, ce avea coaja zdrelită(5) de bătrânețe.
Ajuns sus, între ramuri, greutățile au devenit și mai mari; Prin țesătura de crenguțe verzi și uscate, cu greu puteam să-mi strecor mâna dar, încă, să mă pot furișa eu. M-am apropiat de cuib, cu toate zgârieturile ce mi le făceau ramurile pe pielea goală. Pasărea cea negricioasă era acolo, în cuib.
Ziua se furișa și ea spre apusul soarelui. O liniște deplină domnea în livadă. Am îndepărtat și ultimile crenguțe uscate, care mă mai despărțeau de cuib. Pasărea a zburat și s-a așezat pe o ramură, ceva mai încolo. De acolo, mă privea cu ochi speriați. Am privit cu nesaț cuibul, ținta urcușului meu atât de anevoios.
În cuib erau trei sau patru ouă mici, pestrițe, ceva mai mari ca boabele de fasole. Le-am luat în mână. Erau calde. Le-am așezat cu grijă înapoi, sub privirile speriate ale păsării, apoi am coborât. Soarele asfințise și curând amurgul a cuprins satul. Liniștea serii era, din când în când, străpunsă de lătratul vreunui câine sau de mugetul vitelor din curțile sătenilor.
Probabil am adormit buștean în seara aceea de vară, ca mai întotdeauna, după o zi întreagă de joc și zbenguială prin grădină.
A doua zi, reluându-mi pribegia(6) prin livadă, am trecut și pe sub vișinul cel bătrân. Sub crengile lui umbroase, am zărit, jos pe pământ, coji albe de ou. Un gând groaznic m-a străfulgerat. Într-adevăr, cojile erau ceea ce mai rămăsese din ouăle din cuib. Aveau urme de sânge.
Atunci, am înțeles ce s-antâmplat: pasărea ce-și clocea ouăle, din care, peste puțin timp, trebuiau să iasă puișorii, și-a distrus singură cuibul.
Un dușman de moarte – adică eu – descoperise casa ei, năvălise peste cuibul ei, ouăle păstrau mirosul acestui dușman și ea le-a distrus. A părăsit pentru totdeauna cuibul, făcut în acest loc neprielnic. De-atunci n-am mai văzut-o.
Am înțeles că, fără să-mi dau seama, făcusem o mare nelegiuire, pe care nu puteam s-o mai îndrept. De atunci, nu m-am mai cățărat spre cuiburi de păsări. Când le descopeream, pitite printre ramurile copacilor, le ocoleam cu grijă și le observam de la distanță. Așa, în fiecare vară, livada noastră era plină de trilurile păsărilor ce-și făceau cuiburi în copaci. Dar eu n-am putut uita niciodată greșeala ce am făcut-o și care a împins acea pasăre negricioasă să-și distrugă puii.

(1)pâlc - grup izolat de copaci.
(2)graur - pasăre migratoare cu pene negre-pestrițe ce
zboară în stoluri și se hrănește în special cu cireșe,struguri etc.
(3)grangur - pasăre cântătoare migratoare cu un frumos
penaj galben – negru – verzui.
(4)pupăză - pasăre călătoare cu cioc lung și curbat și cu moț cu pene portocalii.
(5)zdrelit - zgârâiat; julit; cu crăpături.
(6)pribegie - hoinăreală; a rătăci din loc în loc.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!