agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-29 | |
Eram colegi. Amandoi plecasem de ceva vreme de-acasa si simteam ca lasasem niste radacini undeva in urma. Frunze-n vant, ne cautam, fiecare in singuratatile lui, nisipul pe care sa ne odihnim visele.
Aveam acelasi program infernal. De dimineata pana seara, eram angrenati in tot soiul de activitati pe care le executam mecanic, absenti. Pasiunile fiecaruia erau in alte locuri. Privirile insa, privirile se mai intalneau atunci cand obositi, aveam senzatia ca vorbisem pana atunci doar unul cu celalalt. Nu era nevoie de cuvinte. Lasam totul balta, ne luam pardesiele si plecam. De fiecare data aveam acelasi drum. O plimbare in singurul parc din oras, care desi nu era mare, avea foarte multe trepte. Coborite in viteza, iti dadeau senzatia ca zbori. El o lua intotdeauna inainte, cu cativa pasi. Parea ca ma lasa singura, dar eu stiam intotdeauna ca-s in siguranta in spatele lui. Aveam de vorbit fiecare cu sine. Cand incepea sa zboare pe treptele acelea, o facea cu atata ura, cu atata speranta ca jos, la capat, se va intalni cu el, incat imi era imposibil sa nu ma opresc si sa-l privesc. Parca speram ca intr-o zi se va regasi, se va intoarce spre mine si va deschide bratele, asteptandu-ma. Eram cea mai buna prietena a lui, era cel mai bun prieten al meu. Asa incepusem si ma durea ca eu tradasem intre timp. In suflet imi parea rau ca-l iubesc si-l mint mereu, ascunzandu-i asta. Dar pur si simplu nu eram eu Aceea. Era ziua lui de nastere. Pentru el, o zi ca toate celelalte. Acelasi ritual, pardesiele si-n parc. Imi cumparasem un pardesiu nou, negru si lung pana in pamant, cu despicatura la spate. Imi incurca foarte tare mersul, dar pe trepte s-a transformat in aripi, imi placea grozav cum ma simteam ca un corb in el. Cred ca am ris zgomotos, in timp ce saream cate doua trepte odata, caci s-a intors si m-a privit. Mi-a luat mana si a inceput sa ma traga dupa el, fara cuvinte. Am ajuns la o casa imensa, cu camere dispuse labirintic de-o parte si de alta a unui hol larg, care mirosea a vechi. A scos o cheie din buzunar si a descuiat o usa. In camera ne astepta soarele care apunea printr-o fereastra clara, marginita de doua perdele ivoire. Mi-a luat pardesiul si l-a asezat pe spatarul unui scaun. - Hai sa ne odihnim un pic inainte de a ne intoarce. Sunt tare obosit. Ne-am intins amandoi pe patul imens, eu admirind tavanul, el fereastra. Cat sa fi trecut, nu mai mult de cinci minute si usa s-a deschis incet. Eu am tresarit, dar in incapere a intrat o batranica cu un chip atat de bland, incat spaimele mi-au disparut imediat. S-a dus la el, l-a mangaiat usor pe cap , s-a uitat la mine, s-a intors si a plecat, la fel de tacuta cum venise. Era halucinant, dar nu puteam scoate nici un sunet. El s-a intors incet spre mine, si-a asezat capul pe umarul meu si a inceput sa planga, incet si fara de speranta. L-am luat in brate ca pe un copil, caldura corpului lui ma invada toata, simteam ca ma topesc ca o lumanare stinsa inconjurata de mii de torte. Nici nu mai stiu cand ni s-au intalnit buzele, caci toate disperarile noastre mute s-au contopit atunci intr-un sarut pe care-l doream etern. Si cred ca a fost etern. Si amar.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate