L-am cunoscut pe Isidor. Acum Isidor e mort, dar eu l-am cunoscut. Avea un picior mai scurt și mânca mujdei. Greu vorbeai cu el, a murit într-o marți la 12 fix. Sârmele de curent înghețaseră și erau atât de încordate…părerau că se vor rupe. La înmormântare, pe minus 25 de grade, a căzut o cioară și a rămas înfiptă cu ciocul în pământul proaspăt săpat. Înghețase cu ochii deschiși. Groparul și-a făcut cruce pe urmă a golit sticla cu vodcă și s-a luat de mama lui Isidor care tremura ca o vargă. Ger.
- Acum s-a găsit și ăsta să moară, nu mai putea să aștepte până se mai dezmorțea vremea…a tras și o înjurătură în care le amesteca pe toate
Îl așteptam pe preot, preotul n-a mai venit, l-am îngropat pe Isidor fără slujbă. Când am ajuns la birt, înspre seară, unde urma să mă întâlnesc cu File, am aflat de la un vecin că preotul ce urma sa oficieze înmormântarea a ajuns la spital cu degerături, iî căzuse urechile și vârful nasului.
La sfârșit, groparul a cerut de trei ori prețul și ne-a afurisit pe toți. Ba chiar s-a pișat pe mormântul lui Isidor. M-am luat cu el la bătaie și i-am tras o lopată în cap. A ajuns și el la spital, la urgențe, alături de preot. Eu m-am căpătuit cu un buzunar rupt la palton. A doua zi m-am autodenunțat la poliție. Polițistul cu care am vorbit mi-a spus că bine i-am făcut groparului, să mă duc acasă liniștit. M-am dus acasă liniștit. Pe drum, o furgonetă s-a izbit în tramvaiul cu care mă întorceam acasă și s-a făcut praf. Șoferul furgonetei a suferit leziuni craniene și-a rupt picioarele, mâinile…L-au dus și pe el la urgență, alături de preotul și groparul de care vorbeam adineaori.
În blocul în care locuiesc era pană de curent. Am aprins o lumânare și m-am băgat îmbrăcat sub plapumă. Am visat că cineva mă trăgea de picioare, apoi l-am visat pe Isidor într-un halat alb, văruind copaci.
- Ce dracu faci? L-am întrebat
- Păi tu nu vezi
- Văd, dar parcă înțeleg…
Noaptea a trecut chinuit, mă strângea cureaua de la pantaloni și haina la subsori și nici nu mă prea putusem învârti din cauza paltonului.
Isidor îmi amintea de un văr de-al meu cu care mă vedeam de câte ori mergeam la țară. Taică-său era un bețivan notoriu, ca mai toți cei din sat și-l bătea pe văru-meu din orice. Ne ascundeam împreună în beci sau după căpițele de fân în care scobeam găuri și povesteam acolo. Eu despre viața de orăsan, el despre cea de țăran.
La serviciu am părut scos ca din curul calului. Îmi era groaznic de frig și mă durea capul. Am vrut să-mi trag salopetele peste palton. Mi-a fost imposibil.
- Ce-i cu tine?
- Știu eu ce-i cu mine? A murit Isidor.
- Mie-mi spui? Nu eu ți-am dat liber pentru înmormântare?
- Ba da, dar am uitat. Șefule, dă-l dracu de lucru, hai să bem ceva la Curierul
- Așa de dimineață?
- Ne mai încălzim…
- Hai!
La Curierul era deschis, însă nu se serveau băuturi alcoolice până la 10. I-am făcut cu ochiul fetei de la bar, discret. Am fost serviți cu două cafele mari amestecate cu rom. După a doua ceașcă mi s-a dezlegat limba.
- Șefu, eu știu cine l-a împușcat pe Isidor
- Eu nici nu aveam habar că a fost împușcat
- Cum nu știai, a scris în ziare
- Nu citesc ziarele, ăstia mint de trăznesc
- Și la televizor nu mint?
- Mint și la televizor, dar la televizor mai vezi și câte un film, mai o muzică, un spectacol…
- Și nu ești curios?
- Ei, sigur că sunt.
Cu văru-meu m-am înțeles și am rămas priteteni. S-a făcut electrician și s-a angajat la o carieră de piatră unde a întâlnit-o pe Magdalena. M-am dus la nuntă. Unchiu Iftode, tatăl vărului meu, s-a îmbătat și a sărit să-l bată pe văru-meu ca în tinerețe. Cu o sticlă de rachiu. Văru-meu nu s-a lăsat, se ciupise și el si i-a tras un pumn în nas lui taică-său de i l-a spart. Să aibe ce vorbi satul. Sângele a sărit pe rochia miresei și pe costumul lui de mire. Se umpluseră de sânge amândoi și unchiul Iftode la fel. Însă, unchiul Iftode, întărâtat, s-a apucat să răstoarne mesele cu tot cu mâncarea și băutura de pe ele și a ieșit groasă rău
- Ei, cine la împușcat pe Isidor?
- A, Isidor…
- Ziceai că știi cine l-a împușcat
- Da, dar între timp am uitat, lasă că îmi amintesc eu mai târziu.
Mai degrabă mă răzgândisem. I-am mai făcut un semn discret fetei care ne servise, n-aveam nici un chef să mă reîntorc la muncă, iar șeful cred că era pe aceeași lungime de undă cu mine.
- Or să ne dea, dracului, ăștia, pe amândoi afară.
- Nu cred
- De ce nu crezi?
- Păi nu ți-am spus, știu cine l-a împușcat pe Isidor